default-logo

Aşa grăit-a…

Nu, nu Zarathustra, ci împăratul… Titlu alternativ, şi mai potrivit: Aşa grăit-au generalii, pentru a sublinia de la început că am în vedere cartea Napoleon Bonaparte în două sute de maxime comentate, apărută în 2022, la Editura Univers, Bucureşti, sub semnătura generalului Mircea Chelaru. La două sute şi ceva de ani (de aici şi numărul de maxime selectate, dintre cele peste 500 care au fost extrase din zicerile şi scrierile caporalului ajuns prim-consul şi împărat, trecând, desigur, şi prin gradul de general), „bătrânul general” (după cum se prezintă-alintă într-un titlu de capitol de la începutul cărţii) contemporan are temerara dar fericita idee de a comenta o parte dintre cugetările ilustrului înaintaş, contrapunând fiecărei maxime napoleoniene o cugetare proprie, concluzie a comentariului. Face acest lucru cu inteligenţă şi subtilitate (preiau aprecierea editorului, Dumitru Ioncică), uneori aprobându-l pe Napoleon, alteori amendându-l sau chiar contrazicându-l, cu deosebirile de vederi venind din două surse: schimbările din lume şi din cunoaşterea lumii petrecute între timp, cu multe detalii legate de experienţa istorică românească, de toate acestea beneficiind, desigur, generalul Chelaru, dar şi dintr-o deosebire fundamentală, funciară i-aş zice, între cei doi gânditori.

Această deosebire aminteşte de cea dintre Machiavelli şi Neagoe Basarab (nu intru în detalii, a elaborat asupra acestui subiect seniorul Dan Zamfirescu), dintre Principele primului şi Învăţăturile… celui de-al doilea. Napoleon este pragmatic, lucid, realist, cinic, mai degrabă ateu, adept ai lui Sun Tzu şi Machiavelli, desigur, chiar dacă preocupat deopotrivă de război şi de pace („Pacea trebuie să fie mai fecundă decât victoriile militare”), voind a pune la temelia construcţiilor sale statale, a Europei, eroismul, meritul şi naţiunea. Chiar spunea el (maximă reluată de acad. Victor Voicu – un al treilea general care contribuie la carte, cu o „notă referenţială”): „Cea dintâi dintre virtuţi este devotamentul faţă de Patrie”.

Generalul Chelaru, în schimb, are o perspectivă creştin-ortodoxă, umană, românească asupra lumii, oamenilor, moralei. De pildă, maximei dinainte îi contrapune zicerea „Patrie au toţi, pe când Ţară, doar cei care-i sunt moştenitori adevăraţi”. Distingem aici un ecou din Eminescu.

Compararea maximelor celor doi generali este deosebit de interesantă şi se poate discuta mult asupra lor. Reiau numai două perechi: „Nu există decât două pârghii care să pună oamenii în mişcare: frica şi interesul; orice mare revoluţie trebuie să acţioneze prin frică, interesele puse în joc nu vor duce nicidecum la mari rezultate.” (N.B.) „Când oamenii se pun în mişcare din cauza fricii, în urma lor rămâne doar dezastrul.” (M.C.) „Crimele comune nu angajează pe nimeni.” (N.B.) „Nu există crimă colectivă cu autor necunoscut.” (M.C.)

În continuare vreau însă să reiau câteva ziceri napoleoniene care ar trebui să ne pună pe gânduri – prin actualitatea lor mai ales, prin luciditate, prin faptul că ilustrează / demonstrează faptul că multe lucruri ni s-au spus, expresiv şi memorabil, de multă vreme şi de oameni cu adevărat inspiraţi, suntem aşadar preveniţi, dar tot nu luăm seama, ne lăsăm în voia sorţii şi a celor interesaţi să ne modeleze soarta spre folosul lor, ne mirăm de ceea ce ni se întâmplă, suntem mereu luaţi pe nepregătite. Evident, ar trebui reluate şi comentariile/maximele-pereche ale generalului Chelaru, pentru că unele afirmaţii trebuie nuanţate, multora dintre ele le-aş putea adăuga şi consideraţii făcute de-a lungul anilor în editoriale ale revistei, dar rămân la formulările împăratului. Ordinea nu este cea din carte, pentru că penultima mi s-a părut cu totul remarcabilă, ca viziune-premoniţie (şi formulare), drept care o pun în capul seriei:

„Tunul a distrus feudalismul, cerneala va distruge societatea modernă.”

„Toate Adunările tind să facă din suveran o fantomă, iar din popor un sclav.”

„Poporului îi trebuie sărbători zgomotoase, proştilor le place zgomotul, iar mulţimea este proastă.”

„Legile majorităţii ţărilor sunt făcute pentru a oprima pe nevoiaşi şi a-i proteja pe cei puternici.”

„Împotriva banului, legea este neputincioasă.”

„În revoluţii nu există decât două feluri de oameni: cei care le fac şi cei care profită.”

„Omul cel mai puţin liber este omul de partid.”

„Apelarea la străini este un act criminal.”

„Mijlocul prin care te poţi face crezut este de a face realitatea incredibilă.”

„Nu există decât două ţări, Orientul şi Occidentul; două popoare: orientali şi occidentali.”

„Nu conduci poporul decât arătându-i un viitor: un şef este un negustor de speranţe.”

„În afacerile internaţionale, nu încrederea e salvarea, ci neîncrederea.”

Putem „aplica” aceste axiome deopotrivă la politica din România şi la situaţia din Europa, la pandemie şi la războiul din Ucraina…

Dar, la ce ne foloseşte?…

Gheorghe Păun

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*