Se măritase Angela, fata unor vecini. Cum eram prea mic și nu aveau cu cine să mă lase acasă, m-au luat ai mei și pe mine la nuntă.
Acum nu mai rămâne decât să-și facă și ei un cuib al lor, am auzit-o pe mama miresei spunând despre tinerii căsătoriți.
M-au trezit brusc din somn aceste vorbe, căci cu asta mă ocupam la nunta aceea, dormeam, și până dimineața n-am făcut decât să mi-o închipui pe Angela, care era destul de dolofană, cum se ridică de la pământ și caută prin copacii din jur un loc potrivit pentru cuib, în vreme ce vlăjganul pe care-l luase de bărbat se ținea după ea, dând continuu din mâini, ca să se poată menține în aer. Asta pentru că nu avea aripi, sau poate că avea, dar nu i le vedeam eu. Mireasa n-avea nevoie, întrucât se pornise vântul, luând-o cu rochie cu tot pe sus. Pesemne că pe el, despre vânt zic, îl interesa numai rochia, dar n-a avut încotro, fiind nevoit s-o salte, odată cu ea, în văzduh și pe Angela.
Convins că se întâmplă la toate nunțile așa, credeam că în mulți dintre copacii în care nu urcasem existau cuiburi de oameni, poate că la fel de mari precum cele de berze. În cazul Angelei și al bărbatului ei sigur așa trebuia să fie, ca să poată încăpea amândoi. Dar când aveau să aibă și un copil, așa cum mă aveau ai mei pe mine?!
Oare mama și tata trăiseră și ei la început într-un copac?
Mi-era ciudă că nu-mi dăduse niciodată prin gând până atunci să mă uit, când tata se schimba de cămașă, dacă i se vede vreo urmă de aripă în spinare. Aș fi vrut să trag cu ochiul și la mama, dar nu puteam, întrucât mama era femeie și trebuia, dac-o făceam, să-mi vină să mor de rușine!
În timp ce mă tot gândeam la astfel de lucruri, m-am pomenit dintr-odată că-mi aduc aminte de vremea în care oamenii chiar zburau, cu toate că nu eram născut pe atunci. Însă asta nu mă împiedica deloc să-mi amintesc, ba chiar să trec eu însumi în zbor pe deasupra lumii.
Doamne, ce frumos putea să fie! Tata și mama îmi făceau cu mâna dintr-un salcâm înflorit, căci acolo își făcuseră cuibul, spunându-mi să vin repede acasă.
De ce? întrebam vesel de sus.
Fiindcă se mărită Angela curând și vrem să mergi cu noi la nuntă!
Păi și când e nunta? am întrebat.
A fost, mi-a răspuns mama, doar că tu ai dormit tot timpul. Trezește-te să plecăm! Am rămas ultimii!
Ce era să fac? Mi-am strâns în mare grabă aripile și-am pornit la pas, împreună cu ai mei, spre casă.
Ștefan Mitroi