◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Lansare de carte: Dumitru Tâlvescu

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 27 septembrie 2018, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle dʼOr, un eveniment cultural prilejuit de lansarea volumului de versuri intitulat „Prosperia”, semnat de scriitorul Dumitru Tâlvescu.
Nume devenit cunoscut publicului hunedorean iubitor de literatură, Dumitru Tâlvescu este tot mai prezent în viața literară hunedoreană cu volume de poezie și proză bine primite de public și de mediul scriitoricesc.
Volumul de versuri care se va lansa este conceput în trei părți: Ancestralia, Universalia, Fractalia, toate fiind străbătute de un evident filon filozofic, cu marile teme pe care poetul le-a abordat și, de această dată, le exprimă într-o manieră esențializată: viața, credința, eternitatea, timpul. Cum e firesc, nu lipsește nici componenta lirică, inspirată de iubire. De altfel, sentimentul de dragoste este unul dintre izvoarele de inspirație la care recurge autorul și realizează poezii cu o foarte densă încărcătură de idei. De remarcat acrostihurile reușite ce caracterizează un întreg ciclu de poezie de dragoste pe care ni-l propune. Poezia lui Dumitru Tâlvescu se dovedește, și de această dată, sensibilă și profundă, de o mare bogăție de imagini care scot la lumină universul sufletesc al poetului.
Iubitorii de poezie vor avea bucuria să dialogheze cu Dumitru Tâlvescu și să ia parte la o sesiune de autografe.

Ioan Sebastian Bara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *