◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.04.2024

Cuvântul editorului în Orizonturi literare (Cristina Sava)

În orizontul meu literar, apariţiile Cristinei Sava au fost tot mai convingătoare, ceea ce îmi dovedea că încrederea mea de speranţă se confirmă şi că avem de a face cu unul dintre criticii şi istoricii literari care, nelăsat dus de valuri, şi-a urmat destinul, cu respect pentru cuvântul scris, pentru valoare, cu detaşare faţă de jocurile de culise ale literaturii. Formată la şcoala poeziei religioase, căreia i-a dedicat o leză de doctorat, Cristina Sava nu avea cum să abdice de la principii morale şi de la o conduită de bun creştin. Lecturile sale critice, nu atât sistematice, cât corespunzând unor afinităţi elective, au determinat o selecţie generoasă, integrând contribuţii locale în cele naţionale, abordând cu obiectivitate teme care ar fi putut fi confiscate de un subiectivism provincial. Interesant e că, deşi cunoaşte pulsul vieţii culturale/literare locale, Cristina Sava nu a ţinut cont de animozităţi ori diversităţi, autori în aparenţă incompatibili regăsindu-se confortabil în acelaşi sumar de carte. A manifestat eleganţă şi echilibru faţă de subiecte din orizontul său de aşteptare: credinţa, vârstele poeziei, destinul literar, dialogul ca necesitate înţeleasă.

Nu doar că am încurajat exploatarea resurselor critice ale Cristinei Sava, dar am şi impulsionat ideea de recuperare şi aducerea între coperte de carte a preocupărilor critice sporadice, care să dea măsura calităţilor sale exegetice indiscutabile. Selecţia autorilor are marja ei de subiectivitate, dar îi permite să trateze fără complexe autori de altitudini diferite, aplecându-se cu înţelegere şi detaşare asupra fiecăruia, detectând suficiente detalii care să justifice opţiunea, analizând fără superioritate, nu din vârful limbii, cărţi cărora cel mai adesea li se respinge orice şansă, încă înainte de a fi parcurse. Cristina Sava are capacităţi şi calităţi pe care, din păcate, nu şi le-a exploatat suficient, din considerente mai mult sau mai puţin circumstanţiale. Această carte însă sper să însemne un nou început, pentru autoare în primul rând, dar şi pentru literatura mureşeană, pentru că Târgu-Mureşul are nevoie de un critic literar care să panorameze fenomenul cultural din zonă fără încrâncenări, fără excese provinciale de adjective, dar şi fără accente de dispreţ suveran, de excludere fără drept de apel. Cristina Sava demonstrează, prin „Orizonturile (sale) literare”, că are instrumentele necesare pentru o evaluare corectă, pentru valorizarea contribuţiilor locale care nu aşteaptă nici superlative, dar nici judecăţi prin omisiune. Demisia criticului de la principiile deontologice nu face servicii nimănui – nici criticului, nici literaturii în general, celei mureşene în particular. În deceniile opt şi nouă, revista mureşeană fanion, „Vatra”, şi criticii acesteia erau şi promotorii scriitorilor mureşeni.

Autoritatea critică a Cristinei Sava, câştigată cu trudă şi stăruinţă, poate să relanseze prin judecăţi critice corecte, oneste, printr-o abordare sistematică, recuperatorie a celor trei decenii în care a fost pusă între paranteze închise, mişcarea literară mureşeană, marginalizată până la ignorare. Degradarea relaţiilor între scriitorii locali, încrâncenarea exclusivistă aduc prejudicii pe termen lung, în condiţiile în care, oricum, literatura pierde teren în faţa ofensivei informaţionale electronice şi nici cărţile printate pe hârtie nu se simt prea bine, în tiraje confidenţiale şi în distribuţii de tip familial, iar cititorii îşi fac tot mai greu timp pentru lectură. Pentru cei care mai cred în virtuţile artei literare, Cristina Sava e un model de bune practici. Şi încă nu e totul pierdut!

NICOLAE  BĂCIUȚ / UZPR

 

 

Cristina SAVA (20 aprilie 1961) este doctor în filologie, critic literar, eseist, antolog, poet, redactor la revista de cultură „Vatra veche”, membru asociat în ACSR, membru în LSR, membru în UZPR. Semnează studii critice, eseuri, cronici literare, în volume de prestigiu sub egida Academiei Române, Liga Scriitorilor din România, în reviste de specialitate din țară și străinătate (Canada, Franța, Germania, Republica Moldova, Serbia), indexate CEEOL, UBSCO, ISI, BDI și în Proceedings Annual Philological Conference and of the European Integration. Autor de cărți de literatură, studii critice și ghiduri educaționale, a publicat la Editura Nico, Editura Vatra veche și Editura Ardealul.

A obținut Distincția Credință și loialitate, din partea UZPR (2019), Premiul Festivalului CREDO, Ediția a XIX-a, pentru critică și istorie literară, pentru volumul „Introspecție senzorială” (2019), Premiul Festivalului Romulus Guga, pentru critică literară, pentru volumul „Orizonturi literare” (2018), Diplomă de excelență „10/100”, din partea Revistei „Vatra veche” (2018), Diplomă de excelență pentru promovarea și transmiterea identității naționale (2018), Diplomă de excelență pentru promovarea frumosului românesc prin poezie și muzică, din partea Editurii Scriitorilor & Editura Sf. Ierarh Nicolae (2018), Premiul Festivalului „Romulus Guga” pentru volumul „Poarta secretă@Noi” (2017), Premiul Festivalului „CREDO”, Ediția a XIII-a, pentru vol. „Ecce homo Vasile Voiculescu Eseuri” (2013), Diplomă de felicitare pentru preocupări în domeniul cercetării poeziei religioase, din partea Soborului Sfintei Mânăstiri Antim, București (2012), Premiul Cenaclului „Romulus Guga”, pentru poezie, secțiunea creație (1987), Premiul Mențiune la Concursul Republican de creație literară (1973).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *