◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Felii amestecate

Am cutreierat ore în șir, printre brazi și printre șoaptele singurătății, de-a lungul și de-a latul liniștii, de la suprafața către adâncul gândurilor și viceversa, căutând ceva. Nu găseam nimic, însă, pentru că, deși pășeam prin timp mânat de libertatea și mirajul tuturor căutărilor, de speranța tainică a vreunei surprize plăcute, nu știam deloc ce caut. Nu aveam internet, telefonul era bun doar pentru fotografierea infinitului, nimic nu mă oprea să mă rasfăț în comoditatea impresiei că nu încurc pe nimeni și nimeni nu are nevoie de mine. Și totuși, nu știam ce caut.
Deodată, când rostogolirea vijelioasă a râului care îmi însoțea căutarea, în vâltoarea unei cascade, a început să zimțuiască liniștea cocoțată în vârfurile brazilor, îngrămădită tocmai acolo poate de spaima scurgerii timpului pe apa ireversibilei treceri, am înțeles rostul întregii căutări. Atunci m-am limpezit ca după traversarea unui uriaș hățiș, care părea a nu avea nicio margine. Doream să vorbesc cu pietrele. Și am tot vorbit până ce, urmându-și poteca știută, lumina zilei a început să se subțieze în înserare și să le slăbească auzul. Dar înțelesesem deja că nimeni și nimic nu ascultă mai atent și mai respectuos decât pietrele. Asta, firește, fiindcă ele, pietrele, deși nu par, nu sunt alcătuite doar din felii de încremenire.
Apoi, când Luna a început să urce pe bolta cerească pășind peste liniștea adormită deja, sporindu-și aura cu alaiul ei de stele, am știut că va fi o noapte albă.
Asta numai și numai fiindcă, măcar uneori, dialogurile cu pietrele sunt convingătoare. Iar eu, lacom mereu de inefabilul dialogului, le-am luat pe cele mai expresive cu mine, cu nădejdea în seninul cine știe cărei revelații, posibil a țâșni din amnarul oricărei scânteieri. De altfel, mi s-a părut că le aud discutând între ele, glasuri limpezi răsunau în negraba secundelor culcușite dimpreună cu bucățile de stei în adăpostul încropit alături, pe un prietenos tăpșan ițit între câțiva brazi. Se sfătuiau, pare-mi-se, cu privire la soarta viitorului, puneau eternitatea la cale.
Înspre zori, măreția Lunii domina totul. Somnul, plictisit de așteptare, a venit să-și ceară drepturile. Dar eu avusesem răgazul să mă conving că orice noapte, oricât de lungă ar fi, nu-i făcută doar din felii de întuneric.

 

 

Firiță Carp / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *