◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Valea Almăjului, replica sfințeniei sau esența istoriei din Banatul de munte

Valea Almăjului, vatră de statornicie şi simţire românească , cu suprafaţa de 1.114 km2, s-a  impus în cei 8.513 km2 ai Caraş-Severinului şi cei 28.526 km2 ai Banatului din interior, prin măreţia istoriei, frumuseţea priveliştelor şi îndârjirea cu care locuitorii, transmit tradiţiile din generaţie în generaţie.

Pornind de la verticalitatea munţilor la ondularea dealurilor si orizontalitatea luncilor râurilor, Almăjul, îţi dă satisfacţia unei unităţi geografice de formă elipsoidală, ce se întinde de la est la vest pe o lungime de 30 km, între dealurile Ţărova-Borlovenii Noi  şi Strajiţa – Şopotu Nou, iar   de la nord spre sud pe pe lăţimea de 12 km, între dealurile Lighidia – Bozovici şi Socoloţ – Eftimie Murgu.

Valea Almăjului, mângâierea mâinii lui Dumnezeu, ,,una din părţile cele mai frumoase ale Banatului”() este cunoscută ,, încă din băbăluc ca spaţiu unde trăiesc valahii almăjeni”().

Argumente, care m-au apropiat de bătăile de inimă ale descălecătorilor de identitate de pe aceste meleaguri, unde am reușit  să au timpul înapoi  şi să aflu cine suntem şşi încotro mergem!                                                                    

În legenda Almăjului se spune: ,, (…) demult, tare demult, când Soarele şi Luna mergeau împreună pe cer ca doi îndrăgostiţi, peste munţii din jur, împrejur stăpânea cneazul Almăj (…) căruia Dumnezeu i-a dăruit o fată care i-a adus lumină în suflet. Frumoasă ca o zână, curată ca apa unui izvor şi sfioasă ca o căprioară(…) fata cu numele de Almăjana a crescut, iar vestea gingăşiei ei s-a dus până departe”().

Fata s-a căsătorit cu un tânar chipeş şi frumos de prin părţile noastre şi făcură nuntă mare la Ţârcoviţa. La întoarcere acasă, mirii se înecară în Lacul Nergăni.

Din înalta poruncă, almăjenii au găurit muntele la Buceaua, dând posibilitate apelor să se scurgă la vale. În locul apei a rămas pământ moale pe care a crescut un zăvoi, străbătut de apele limpezi ale unui râu căruia cneazul Almăj i-a dat numele de Nergăni.

,,Cu trecerea anilor zăvoiul crescu şi se înteţii. Atunci marele cneaz, poruncii slujitorilor să-l scoată şi să are pământul, să-l semene şi să-l muncească”, poate vor găsi  rămăşiţe pământeşti ale miresei, pentru a fi reînhumate creştineşte. ,De atunci slujitorii cneazului s-au numit almăjeni, oameni care prin muncă neîntreuptă au transformat locul de odinioară într-o grădină înfloritoare. De sus, de pe cleanţ de munte, duhul cneazului veghează şi astăzi în tăcere, cum almăjenii lucrează cu hărnicie un pământ”(), dospit de vrednicia vremurilor geologice.

Cercetând adâncurile sufletului pământului almăjan mai bine de 40 de ani, am desprins din farmecul timpului, o altă formă a legendei ce redă valorile milenilor de când dăinuim pe aceste meleaguri.

Legenda Almăjului, înscrisă pe crestele munţilor ce înconjoară această depresiune, poartă în ea ecoul vremurilor când ,,marele comandant al armatei romane de pe aceste meleaguri, Almăj, sărbătorea în cetatea Dragomireana din hotarul Şopotului Vechi, nunta fiicei sale cu un chipeş ofiţer ce-şi avea garnizoana pe unul din dealurile Lăpuşnicului Mare. Suita mirelui, ocolind, cu grijă zăvoaile de la marginea lacului Nergăni, plutind cu grijă pe luciul apei, ajunge la casa miresei.”

Toată ziua suflase boarea de primăvară, topind zăpezile din munţi. La întoarcere, nuntaşii şi mirii au fost surprinşi de un val care răsturnă luntrele. Vâltoarea apei îi duce în vale spre Buceaua. Aici s-au lovit de stânci şi s-au înecat.

Generalul a pus armata şi populaţia să sape un şanţ de scurgere printre stănuri(stânci). După trei zile şi trei nopţi, apa lacului a început să se scurgă înspre Dunăre().Aşa ar fi luat naştere   între Şopotu Nou şi Sasca din judeţul Caraş Severin, Cheile Nergăniului, ,,18 km de sălbăticie,  de itoresc,  de piatră, de  izolare şi  de surprize”.

Chei  săpate în relieful carstic al munţilor Locvei, care m-au ispitit să întăresc  prin cuvinte care să meargă la inimă, părerile profesoarei  Icoana Budescu  şi nu numai despre Valea Amăjului,  ,,în care  de cum intri, simţi dânduţi târcoale duhul înviorător al înălţimilor, ce  înconjoară ca un braţ ocrotitor depresiunea îmbrăcată în tihna blândă a pădurilor de fag şi de conifere , care influenţează gândurile şi ajută pe cei cu obârşia de aici să îşi limpezească starea de spirit, stând ,la taclale cu propriul suflet”,  aşa cum va sta  şi autorul  acestei cărţi  în rândurile ce urmează.

Rânduri , prin care  încercerc  să   conving că Valea Almăjului este replica sfinţeniei şi esenţa istoriei din  Banatului de Munte, unde almăjenii în simplitatea lor ziditoare de grai românesc, refuză să îşi globalizeze tradiţiile şi chiar şi  năravurile, aşa cum şi le-au globalizat toţi captivii între zidurile fără ieşire ale  capitalismului  nostru miritic, în care egoismul  cu forţa lui disrugătoare îi opreşte să înţeleagă, că nu poţi lasa urme în istorie doar cu cu simple reţete sociale şi cu planuri individuale, fără un serios proiect naţional, care să înlocuiască  orgoliile şi glumele de prost gust cu inteligenţa acestui popor , în mijlocul căruia pigmei autohtoni şi străini, încă aruncă sămânţa dezbinării, pentru a ne împiedeca să înlocuim verbul ,,eu am” , cu  pluralul ,, şi noi avem”.

Cu toate acestea,  toponimia  Almăjului, născută în zorii plăpânzi ai istoriei, rămâne legătura dintre almăjeni şi divinitate”(),dintre comunitătea almăjenilor,”() ,  şi rădăcinile care l-au convins pe istoricul Liviu Smeu,  că Almăjul îşi are obârşia în cuvântul „alma ”(loc de casă, loc de vatră).

Bogan Petriceicu Haşdeu, afirmă că din maghiarul „alma” (poame), derivă frumuseţea toponimelor : Almaş, Almăj, Almăjel. Probabil e aici s-a inspirat  şi Mihai Iancu, când a numit acest ţinut venit din înfruntarea cu veacurile, „Ţara florilor de măr”().

Almăjul, scrânciobul copilăriei mele şi „ţinutul oamenilor de statură mijlocie”(Fr.Griselini), ar fi după Ion Donat şi Iosif Bălan de origine slavă(),  , iar după profesorul  reşiţean Octavian Răuţ,  ar fi de origine dacică, asemănător cu lituanianul „almaja”(a curge)().

Din toate acestea, doctorul în istorie Ionel Bota, directorul Teatrului vechi  ,,Mihai Eminescu”din Oraviţa, concluzionează: „Almăjul este simbol în toate, în cântec, în joc, în ideile foşind ca apele de acasă, unde lebăda poemului vâslind în spaţiul purificat, lasă printre cuvintele magice, semnele vieţii (…) flăcăilor de odinioară, cătane suind vertical în istoria Europei de ieri  pe care au apărat-o”().

Valea Almăjului, locul unde dacii almăjeni au fost iniţiaţi în tâlcurile vieţii, „s-a format prin scufundarea părţii centrale a platoului dintre Munţii Semenicului şi Munţii Almăjului, dând naştere unei depresiuni intramontane”( . Arie geografică învăluită din toate părţile de zidurile pădurilor, sub care se desfăşoară dealurile încărcate de pruni şi meri, iar mai jos lunca str ăbătută de râu şi de zăvoiul(…) unde nimeni nu va strica şi tulbura rânduielile începutului”()  Rânduieli,care ne dău dreptul să ne lăudăm  că pe aceste meleaguri a venit pe lume maestrul Ion Marin Almăjan, ,,strângând în pumn gurguiul unei opinci cu care era încălţară talpa ţării”.  Versuri, prin care marele condeier al Banatului, îşi recunoaşte cu fală în volumul de poezii ,,Nişte ţărani” ,originea ţărănească, care îl înzestrază cu talentul de a măistorii cuvintele în aşa fel încât ,,să putem  auzi -şi noi – moara de la capătul pământului şi să păstrăm în suflet  chipul strămoşilor noştii”, aşa cum la păstrat  prozatorul almăjan pe al bunicului său ,,…întors de dincolo de moarte, să îşi are pământurile, lăsate într-o încremenită paragine” în prezent.

Cu toate acestea, Ţara Almăjului, rămâne ţinutul echilibrului şi calmului, rămâne povestea  făuritorilor de de istorie românească  în satele: Bănia, Borlovenii Noi(Breazova), Borlovenii Vechi,  Bozovici,  Dalboşeţ, Rudăria(astăzi Eftimie Murgu), Gârbovăţ(Gârboţ), Lăpuşnicu Mare,  Moceriş, Pătaş, Prigor, Prilipeţi, Putna,, Şopotu Nou(Buceau) şi  Şopotu Vechi, aşezate în bazinul ijlociu  al râului Nergăni. Aşerări, unde locuitori  au conceput legile armoniei, ţinând de coarnele plugului şi ,, fălindu-se cu meleagurile unde  s-au născut şi îşi duc traiul (…)  spunând  mereu cu mândrie că sunt almăjeni . Almăjul , fiind locul de la care au împrumutat verticalitatea şi acel amestec  de blândeţe şi măreţie a naturii.”().

Însuşiri, care conving că  omenia şi şi ospitalitatea   nu decurg  din vârsta înscrisă în cartea de identitate a celor 16.000 de almăjeni ai prezentului, ci din cea înscrisă în sufletul lor, care respiră veşnicie românească la tot pasul în acest colţ de univers românesc, unde ,,identitatea este un atuu teribil , iar iubirea faţă de frumos este esenţială”.(D. Sitariu, ,,La taclale cu sufletul”)

Unitară din punct de  vedere geografic, Valea Almăjului, numită în zorii Evului Mediu, Ţara Almăjului, este povestea curgătoare a paralelei de 450 , care trece prin punctele Casacada Bigăr, Dealul Lung şi Dealul Teiului, fiind aşezată la jumătatea distanţei între  Polul Nord şi Ecuator.

Traversată de meridianul de 220 longitudine estică, Valea Almăjului , obârşia zămislirii noastre, este locul „unde omul a rămas prizonier veacurilor şi dăinuieşte şi astăzi cu toată experienţa lui milenară”(Zeno Oarcea). ,,Almăjul, înseamnă respect pentru tradiţii, toleranţă luminată, respect pentru personalitatea umană() .   Este arealul geografic în care merită ,, să trăieşti şi în a cărui ţărână este o binecuvântare  să te odihneşti, întrucât Ţara Almăjului nu are vârstă, nu are început, ea se află  într-un prezent continuu, nefiid supusă timpului istoric, trece peste el îl domină.  Depresiunea, îneamnă legătura cu pământul, care în clipele de criză devine – vorba lui Alexandru Nemoianu – din nou sursa de certitudine a existenţei”.

Certitudine, care convinge că ,, nicăieri nu este ca acasă în Valea Almăjului, zona  de unde mi se trag rădăcile” – declară într-un interiu în revista ,,Almăjana”, lectorul  universitar dr. Lia Rotariu, cu obârşia din Prigor, care respiră  în prezent la Universitatea de  Ştiinţe Agicole şi Medicină Veterinară din Timişoara, în ritm cu analiza matematică şi cu funcţiile de reconstrucţie în agricultură şi chiar şi în muzica populară, mai ales cea cântată la vioară, instrument cu care în anul 1987, obţine Premiul I  la Festivalul ,,Cântarea României”, preşedintele juriului fiind Emilia Comişel,preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Aducând vorba de reconstrucţie, nu pot evita cuvântul educaţie, care ar trbui să fiei cea mai puternică armă a acestui popor, care încă mai caută răspunsul la întrebarea:  ,, De ce şi dreptul de proprietate asupra timpului cel trăim este gestionat de Uniune Europeană, care în loc să ne adune, mai mult ne îndepărtează unii de alţii”?

Fapt, care mi-a consolidat şi mai mult  în suflet,  cultul pentru obârşiei şi respectul  pentru cei ce îşi lucrează  şi astăzi  cu migală pământul din  ,, acest spaţiul mirific, unde – după lectorul unuversitar dr. Florina Maria Băcilă de la Universitatea de Vest din Timişoara – viaţa se orânduieşte după alte norme  ,decât ale ale cotidianului citadin, într-un ritm mai sănătos şi mai apropiat de aspiraţia omului spre nemurire”.  

Aspiraţie, care  a ispirat-o probanil pe profesoara Carmen Cruceanu din Reşiţa,  să numească Valea Almăjului  ,, ţara cea mai ţară ,  dintre toare ţările carpatice româneşti”. ,,Ţară, care funcţionează ca un organism viu, una din cele mai frumoase unităţi geografice din Banatul românesc”, aşa cum susţine Ana Neli Ianăş de la Universitatea de Vest din Timişoara, în teza de doctorat  ,,Ţara Almăjului-studiu de geografie regională” , cea mai serioasă şi  mai calificată descriere geografică a Văii Almăjului .

Două cuvinte cu ,,sunete fugătoare”(Nicolae Iorga), rebotezate în ,,Valea Miracolelor” de poetul Iosif Băcilă, almăjanul, care a  reuşit să adune   oamenii de cultură din  Banat şi nu numai în jurul revistei ,,Almăjana”, al cărei fondator şi redactor şef a fost  timp de 20 de ani. Timp  în care a  ştiut că, va veni vremea când ,,Almăjana”, nu  va mai apărea din anumite motive obiective sau subiective.  Cu toate acestea, Iosif  Băcilă, a rămas  acelaşi mare şi sensibil om de culutură. Sensibilitate , uşor de remarcat şi  în ulimile două volume de poezii publicate: ,,Poeme Semenice” şi ,,Amurguri înflorind sau poimâinile celorlalte oglinzi”, în care îşi menţine nealterat năravul de a ne fermeca  în continuare  cu propria-i putere creatoare de om îndrăgostit de Valea Almăjului, aşa cum de fapt  este  şi dr. Vasile Miculescu, directorul fostului Spital dibn Bozovici, care recunoaşte într-un interviu: ,,Am fost în multe locuri, dar niciunde nu am dorit să trăiesc decât în Almăj. Când veneam în vacanţă după sesiunea de examene, mi se părea că autobuzul sau trenul merg prea încet şi nu mai ajung acasă”.

Acasă fiind  această vale,  considerată de  dr. Iosif Badescu în cartea,, ,,Înemnări din camera de gardă,”,una din cele mai mândre zone geografice ale românilor, unde datinile şi obiceiurile sunt la ele acasă”.

Cartea îl recomandă pe medicul cu obârşia din Valea Almăjului, prin  frumoasele aduceri aminte despre anii din copilărie şi adolescenţei, dar mai ales despre anii  când a fost student la medicină şi dansator la Ansamblul studenţesc din Timişoara, unde a avut ca pereche pe Maria Popovici din Rudăria, viitoarea soţie, studentă atunci la Facultatea de Ştiinţe Economice din acelaşi municipiu.

O carte, care  mi-a atras atenţia, prin cursivitatea cuvintelor şi prin imnul de slavă dedicat acestui spaţiu geografic, care ia modelat şi conturat personalitatea de lui Iosif Badescu, fiu de ţăran din Şopotu Vechi,  plecat la Facultatea de medicină din Timişoara, să înţeleagă rolul neuronilor responsabili, pentru bătăile accelerate ale inimii, la fiecare întâlnire cu Maria, o almăjancă frumoasă, cu vorbă plăcută, trăsături fine şi elegante şi în prezent , care este întodeauna acolo unde este şi doctorul Ioţa, aşa cum îl alintă de almăjenii, aceşti ,,oameni cu sufletul curat, –  vorba profesorului Nicolae Cenda din Oraviţa –  care nu îngenunchiază niciodată când vine greul , întrucât cinstea, dreptatea şi credinţa sunt calităţiile trăitorilor din această ţară de dor”,  considerată de Nicolae Irimia din Ciclova,  ca ,,depresiunea intramontană  în care încă respiră sufletele strămoşilor.  Almăjul  fiind considerat un fel de <<patrie princeps>>, unde vorba regretatului profesor Constantin Brânduşoiu,  ,,ne naştem să nu murim niciodată”.

Calităţi, care  ne-au aşezat pe noi almăjenii  în prima linie a Banstului de Munte, de care suntem legaţi prin grai, sentimente şi rădăcini, la fel cum este legat şi doctorul în geografie Lazăr Anton,, strănepotul lui Macu, fratele lui Sâmu Murgu, tătăl marelui cărturar almăjan Eftimie Murgu, conducătorul revoluţiei din anul 1848 din Banat. Cine este de fapt Lazăr Anton?  Este profesorul de geografie de la Liceul din Bozovici şi autorul cărţilor: ,,Religie şi dezvoltare în Munţii Banatului” şi ,, Rolul religei în dinamica identitară a comunităţiilor” . Este intelectualul almăjan, care cinsteşte memoria neamului Murguleştilor din Rudăria, din ale căror rădăcuni îşi trage seva după mama Victoria.

Prof. Dănilă SITARIU

UZPR CARAȘ-SEVERIN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *