default-logo

Casa Domnească de la Brebu, jud. Prahova

Oriîncotro te-ai deplasa pe teritoriul României, găsești locuri de relaxare, cunoaștere și încântare.
Unul din ele este și localitatea Brebu, jud. Prahova, situată la aproximativ 40 de km. depărtare de Ploiești și 12 km. de Câmpina.
Prin ce te încântă? Prin peisajul ei ocrotit de dealurile din apropiere, vegetația bogată, aerul curat și blând, oamenii calmi și, mai ales, prin unul din cele mai autentice monumente de artă medievală românească, Complexul Arhitectural, ctitorit aici de domnitorul Matei Basarab, în secolul al XVII-lea, mai exact spus între anii 1640-1650, ”ca reședință temporară a familiei domnitoare în scop recreativ, loc de refugiu în caz de primejdie și locaș monahal de rugăciune, conform cutumelor religioase ortodoxe ale epocii”, după cum afirmă domnul muzeograf Radu Răzvan, de ale cărui explicații am beneficiat în timpul vizitei noastre.
Dacă te deplasezi pe stradă, în față îți vor apărea imagini ce par desprinse din cartea de istorie sau dintr-o poveste a trecutului. Un zid gros, netencuit, în culoarea mortarului și a cărămizii, pare o construcție neterminată sau deteriorată de vreme, spațiile de apărare, ca și turnul înalt și elegant de la intrare te-ar putea determina să crezi că este vorba de o cetate, dar turlele care se zăresc în curtea interioară te trimit cu gândul la un lăcaș religios. Indicatorul ne lămurește însă, este vorba de obiectivul turistic numit „Curtea Domnească”.
Vizita propriu-zisă ne-a ajutat să obținem toate lămuririle necesare.
Într-un spațiu restrâns, înconjurate de zidul deja amintit se află un turn-clopotniță, un muzeu, găzduit de vechea casă domnească și o biserică.
Impresionantă este de la început uniformitatea zidului, a pereților casei și a bisericii, rămase în stare naturală, netencuite, alcătuite din mortar, piatră de râu și cărămidă de culoare roșie, unite cu albuș de ou, cu un ușor iz bizantin, după rețetele timpurilor când au fost construite. În fața casei domnești se află statuile ctitorilor acesteia, domnitorii Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Ai impresia că istoria prezentă este abolită și trăiești într-un trecut, care este singurul mod de existență. Ai în față o construcție de formă dreptunghiulară, solidă, originală, elegantă, alcătuită din pivniță, opt camere, o terasă cu foișor și logie realizată după model venețian, cea mai mare logie pe care o au palatele domnești din țara noastră.
Ferestrele au gratii de fier forjat pe care se află stema Țării Românești, vulturul bicefal, și sunt prevăzute pe margini cu un șirag de cruci, cu rol de binecuvântare.
În semn de respect, în logie, la intrare se află portretul profesorului Nicolae Simache, cel care a pus bazele majorității muzeelor din județul Prahova.
Deși intemperiile istoriei au trecut și peste Casa Domnească din Brebu, aceasta a reușit să reziste și să își păstreze forma originală.
În incinta muzeului sunt organizate două expoziții, una permanentă, cu elemente de civilizație feudală și una temporară.
Camerele se succed una după alta, dar și epocile și domeniile, în principal istorice, culturale, religioase. Tablouri, diorame, cărți, veșminte, obiecte de ritual religios, de uz personal, familial sau oficial îți trec prin fața ochilor uimindu-ți privirea și îmbogățindu-ți cunoștintele.
„Sunt obiecte originale, ieșite din mâna, din sufletul și din rărunchii acestui popor, într-o clipă de încordare și spontaneitate, care a durat 2000 de ani”, după cum afirma Marin Sorescu.
Prima cameră stă sub semnul lui Matei Basarab. Planșele expuse pe pereți te ajută să vizualizezi imagini ale orașelor Târgoviște și București, din anul 1688, în copii după gravuri fanteziste, cât și portretele câtorva domnitori ai Țărilor Române, realizate pe baza unor gravuri de epocă sau fresce: Matei Basarab, Gheorghe Ștefan, Gheorghe Rákóczi, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (portret și arbore genealogic), Constantin Șerban. Un alt portret prezintă imaginea unui ostaș călare din Țara Românească. Bine reprezentată este și Răscoala Seimenilor din anul 1655.
În vitrine sunt expuse obiecte de epocă, cu diverse utilități, din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea: vas de laborator farmaceutic, lacăt medieval, vase de alamă și aramă, cu înscrisuri din Coran, realizate în ateliere din Orient, halbă de bere, pumnal cu teacă de tip caucazian, hanger cu teacă, vârf de săgeată, corn pentru praf de pușcă, unități de măsură, medalii. Nu este uitat nici domeniul financiar, reprezentat de monede din argint, ladă și punguțe pentru bani.
Sala a doua conține obiecte specifice în cea mai mare parte secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea: obiecte religioase de cult creștin: uși împărătești, cădelnițe, sfeșnice, clopot; imagini ale unor instituții și personalități ale timpului: Universitatea din Padova, Sala „Galileo Galilei”, imagine pe al cărei frontispiciu se află o frescă ce-l înfățișează pe Constantin Cantacuzino, portretul stolnicului Constantin Cantacuzino, Radu Greceanu, logofăt și cronicar, Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești, Macarie al III-lea, patriarhul Antiohiei, Hrisant Nottara, patriarhul Ierusalimului. Sunt prezente obiecte de cultură de mare valoare: harta stolnicului Constantin Cantacuzino, publicată la Veneția, în anul 1718, pagina de titlu a cărții lui Anton Maria del Chiaro, „Istoria Țării Românești”, pisania Școlii de la Sfântul Sava, o tipografie.
În cea de-a treia sală se află un număr impresionant de cărți religioase din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea: mai multe „Evanghelii” – de la Snagov, de la Târgoviște, greco-romană; „Biblia” lui Șerban Cantacuzino, redactată în limba română cu alfabet chirilic, „Liturghier”, „Triod”, „Mărturisirea ortodoxă a Bisericii Răsăritului”, redactată în limba greacă, editată la Viena etc. Sunt prezente și obiecte laice: „Floarea Darurilor”, una din cele mai vechi cărți populare, coduri de legi, stema mitropolitului Țării Românești, călimări de brâu din secolul al XVIII-lea etc. Matei Basarab, adevăratul patron al acestui muzeu, este reprezentat printr-un tablou, pictură în ulei, printr-o statuetă din ghips, autor Kruch Nicolae, cât și prin documente emise de el: hrisoave referitoare la Mânăstirea Hurezi, la Baia-de-Aramă și „Cartea domnească referitoare la o moară de pe Olt”.
În sala următoare te întâmpină un impresionant tron aulic (împărătesc, regesc, domnesc), sculptat în lemn cu motive de inspirație antică, printre care se află zeul egiptean Khnum, despre care muzeul oferă o foarte interesantă informație: „Sculptură în lemn de nuc și de stejar băițuit, decorat cu motive antropomorfe și stilizate; mascaroni și mascheroni de inspirație antică. Este reprezentat Zeul Berbec Khnum din Egiptul antic, ce a fost asociat cu un om-berbec. Era zeul pragurilor de pe Nil, zeul ceramicii și zeul creator ce păzea izvorul Nilului”.
Remarcabile sunt și motivele specifice Americii de Sud.
Pe planșele de pe pereți poți privi imagini ale domnitorilor Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, cât și ale Palatului de la Mogoșoaia și ale Bisericilor: „Sfinții Apostoli” din Ploiești, din Filipeștii de Pădure, de la Hurezi, „Antim”.
Sala următoare te ajută să te cufunzi într-o atmosferă religioasă grație obiectelor de cult religios expuse aici: jilț arhieresc din lemn, veșminte preoțești, brâie, candele, anaforniță cu stema cantacuzină, cruce de altar.
O serie de icoane pe lemn, pictate în ulei, în stilul școlii rusești au încorporată în ele/transmit puterea lemnului păstrat de atâtea generații, a rugăciunilor, a scenelor biblice pictate pe ele, a creatorului. Pe lângă icoana Sfinților Petru și Pavel, a Sfântului Nicolae, ne reține atenția, în mod deosebit, icoana cu foiță de aur care prezintă încoronarea Maicii Domnului ca regină a cerului și a pământului, de către Sfânta Trinitate și scene din viața lui Iisus.
Un obiect unicat, de mare valoare cu care muzeul se poate mândri este și centura lui Antim Ivireanul.
Atenția ne-a fost reținută și de lăzile pentru lemne și soba din această cameră.
Lăzile pentru lemne prin felul în care sunt concepute, din lemn îmbrăcat în metal, cu diferite scene modelate pe ele, au deopotrivă rol utilitar și estetic și pe lângă o necesitate vitală vorbesc și de prudența și ingeniozitatea creatorilor.
Sobele albe, cu coloane laterale și diverse forme geometrice, întâlnite și la Culele de la Măldărești sunt alte exemple de creativitate umană, de circulație a motivelor pe teritoriul României.
Ultima cameră a Doamnelor și a Domnițelor stă sub semnul a două tablouri expuse pe același perete, reprezentând două personalități puternice din istoria României: Constantin Brâncoveanu al cărui portert a fost realizat de C.P. Stahi, după o gravură de epocă, și tabloul de mare valoare, care îl înfățișează pe banul Constantin Năsturel Herescu, pentru care autorul lui, pictorul Nicolae Grigorescu, a primit medalia de aur la Expoziția Artiștilor în Viață – Salonul Oficial, din 1880.
Două cufere mari, unul de Armenia și unul de Austria, ambele din secolul al XVIII-lea, invită la călătorie și ne fac deja să ne imaginăm poștalioanele, doamnele și domnițele care se aflau în ele.
Cufărul de Austria este o adevărată „capodoperă în stil baroc, din esențe rare de lemn, printre care trandafir și abanos, predominant fiind lemnul de zadă sau larice în culoarea coniacului. În mijloc este redat Sfântul Gheorghe prin complicata și costisitoarea tehnică a intarsiei, cu rol de a păzi comorile din prețioasa ladă”, după cum se menționează pe un document existent în muzeu.
În vitrine pot fi admirate rochii de epocă, lucrate în fir de argint sau argint aurit și bijuterii, din care nelipsite sunt paftalele. Dacă vei citi atent în vitrină, poți afla ce înseamnă un „heftel”, care, cu siguranță, te va încânta cu prețiozitatea lui.
Obiecte unicat, adevărate capodopere, sunt prezente și în această cameră: o pafta și o rochie lucrată în fir de argint aurit și mătase.
Și dacă tot ai venit până aici, nu trebuie să ratezi ocazia de a vizita în curtea muzeului Biserica „Sfinții Arhangheli”, monument de arhitectură religioasă din secolul al XVII-lea, a cărei construcție a început în anul 1640, în timpul domniei lui Matei Basarab și s-a finalizat în anul 1689, în timpul domniei lui Constantin Brâcoveanu.
Complexul arhitectural de la Brebu este un model de trăinicie, autenticitate, finețe, eleganță a construcției, bogăția exponatelor cu o mare valoare documentară, dintre care unele cu statut de unicitate.
Parafrazându-l pe Nicolae Grigorescu, am putea spune că timp de câteva ore, în Complexul Arhitectural de la Brebu am trăit în istorie, în artă, în cultură adevărată, desprinși total de lumea exterioară. Muzeul rămâne un spațiu decupat din istoria altor timpuri, păstrat nealterat de vremuri și de oameni, într-o lume zgomotoasă, aflată parcă în alertă, în care valorile umane se schimbă, se înnoiesc sau se degradează.

Elena Trifan / UZPR Prahova

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*