default-logo

O memorabilă serie de „portrete românești” realizată la New York. Elena Mitru: Portrete românești de peste Ocean. Vol. V”

Poetă, prozatoare, autoare a unor volume de interviuri, reportaje și antologii, precum și artistă specializată în „artă decorativă” (vestimentară tricotată și croșetată manual), doamna ELENA MITRU (n. 18 octombrie 1943, București) a publicat până în prezent nu mai puțin de 28 de cărți. Rezidentă la New York, s-a afirmat în cadrul Cenaclului Literar „Mihai Eminescu” de acolo, condus de cunoscutul poet preot  prof. univ. dr. Theodor Damian, fondatorul revistei new-yorkeze de largă răspândire „Lumină lină / Gracious Light”. A publicat de asemenea în presa românească de peste ocean și nu numai: „Romanian Journal”, „New York Magazine”, „Destine Literare” (Canada), „Amaravati Poetic Prism 2019 – International Multilingual Poetry Anthology” (India), „International Writers Journal” (Ohio), „Condeierul Diasporei” (Salzburg, Austria), precum și în periodice din țară („Bucureștiul literar și artistic”, „Răsunetul” și „Conexiuni Literare” din Bistrița, „Detectiv Cultural” (București)…

Dintre volumele de proză, gen în care a debutat, amintim: „Pasageri în gândurile mele” (2014), „Fiara printre oameni” (2016), „Zăpada proletară” (2015), „Ultimul prag”, „Tiribomba” și volumul bilingv „Vest-Art” (2017), „Tablete din panoul gândului”, „Oglinda din fereastră”, „Pietoni în timp” (2018), „Bagheta roșie”, „Catacomba Bucureștiului” (2019), „Casa Gândurilor” și „Arta în conversație” (2022).

În paralel s-a exprimat și în registre lirice postmoderniste de reale emoții și delicate consemnări sufletești: „Veverița ștrengăreață”, „Nu vreau să traversez”, „Strugurii sunt acri” (2016), „Strigătul disperării” (2017), „Pasărea albă” (2019)…

Dintre toate cărțile d-nei Elena Mitru foarte interesantă ni se pare seria de interviuri PORTRETE ROMÂNEȘTI DE PESTE OCEAN, ajunsă la a cincea apariție editorială (RAVEX Coms, București, 2022, 206 p), volum conținând interviuri luate unor cunoscuți scriitori și jurnaliști români, trecuți la cuprins „în ordinea alfabetică a numelor de familie”: Zenovie Cârlugea, Valentin Coșereanu, Pompiliu Crăciunescu, Constantin Cubleșan, Mihai Ganea, Virginia Paraschiv.

Să precizăm că este vorba de un demers editorial programatic, care, de-a lungul aparițiilor de până acum (VI volume), a reușit să convoace atâtea conștiințe românești „de peste ocean”, mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, însă toate marcate de experiențe de viață nu numai interesante dar și inedite ca informație culturală. Sunt, în genere, interviuri în care autoarea, dând dovadă de o anumită maieutică, obținând astfel informații esențiale despre cei intervievați, de la mediul familial și social în care s-au născut, la anii de școală, pasiuni, aventuri, afirmarea în domeniu, impactul cu lumea și societatea în care au trăit. Este vorba de o „strategie” a întrebărilor, stârnind spiritul confesiv al preopinentului și, în acest fel, dezvăluind aspecte din povestea de viață a celor vizați, din care opera își trage esența, obsesiile, fantasmele. Abordarea personajelor se face într-o manieră caldă, spontană, cordial-prietenească, fără protocol așadar, ajungându-se la întrebările esențiale, inevitabile. Se ajunge astfel la obținerea unui material confesiv mai amplu, reușind să rotunjească imaginea celui intervievat într-o personalitate ce se recomandă de la sine prin acțiuni specifice și realizări cultural-artistice.

Departe, așadar, de „scenariul” convențional al genului, practicat cu dezinvoltură în planul jurnalisticii literare, interviurile doamnei Elena Mitru urmează acea apropiere amicală dacă nu una de empatie, de maieutică, vizând „un alt drum, cu alte valențe, care de care mai interesante, cu miracolul cunoașterii și «descoperirii» profunde a acelora care s-au dedicat, cu toată ființa lor, artei și culturii.”

„Când m-am hotărât să mă ocup de acest gen literar (ziaristica literară), – mărturisește autoarea într-un scurt „Cuvânt introductiv” al volumului V – nu m-am gândit că mă voi dărui genului respectiv cu atâta convingere și mai ales că, descoperind «secretele» interviurilor și reportajelor, acestea vor deveni o altă pasiune a mea.” Interviurile „nu numai că scot în evidență aspecte din viața și activitatea persoanelor care, prin efort și dăruire sufletească, au avut o contribuție substanțială la dezvoltarea artei, limbii și culturii românești”, dar ele totodată împărtășesc indirect „experiența obținută de-a lungul vieții de către persoanele intervievate, pentru cine știe să citească și printre rânduri.”

De-a lungul celor 6 volume (acesta, cel din urmă, dedicat artiștilor plastici, fiind „Arta în conversație”) sunt intervievate 47 din personalități în domenii diferite. Iată lista acestora (comunicată nouă de însăși autoarea volumului al V-lea despre care vom vorbi în continuare): Theodor Damian, Gabriel Teodor Gherasim, Marcel Miron, Dorel Cosma, Menuț Maximinian, Vasile Răvescu, Raluca Tudor, Andreea Olivia Matei, Mariana Vasile, Florentin Popescu, Marius Mihai Lazăr, Marian Nencescu, Aureliu Goci, Vasile Szolga, Eliza Roha, Marin Constantin, Iuliana Roată, Antoneta Rădoi, Mihaela Albu, Camelia Pantazi Tudor, Maria Ileana Tănase, Melania Rusu Caragioiu, Victoria Milescu, Daniela Gumann, Ioan Baba, Alexandru Cetățeanu, Cristache Gheorghiu, Ion Haineș, Cătălina Hașotti, Mariana Pândaru Bârgău, Mihaela Malea Stroe. Flavia Topan, Zenovie Cârlugea, Valentin Coșereanu, Pompiliu Crăciunescu, Constantin Cubleșan, Mihai Ganea, Virginia Paraschiv, Lia-Maria Andreiță, Lucian Ioan Dobârtă, Cristache Gheorghiu, Constantin Gumann, Ion Hultoană, Ecaterina Mihai, Mihail Pârvu.

*

Motto-ul volumului, preluat din Ștefan J. Fay, face o referire la două arte înrudite, literatura și muzica, fiecare cu specificitatea și diferențierea de rigoare: „Muzica devine o formă a existenței, Literatura o oglindire a ei./ Muzica este viața creată, Literatura este viața redată.”

În ce măsură Literatura este o „oglindire” a realității, care, spre deosebire de muzică născătoare de viață, este „viață redată”, vom înțelege din cele șase interviuri. Iată, bunăoară, ce reține autoarea pe coperta a IV-a din interviul luat subsemnatului: „Eu cred că mai toți scriitorii au trecut și prin ziaristică, este o școală foarte bună, dar a fi scriitor implică și o mai mare răspundere nu atât pentru interes imediat cât pentru unul mai îndepărtat, știindu-se faptul că literatura, chiar poezia, are nevoie de timp pentru decantare valorică, pentru o mai exactă validare axiologică etc.”

După comunicarea unor date personale biobibliografice, – copilăria, ani de școală, momentul „marcării nașterii dv în literatură”, aspecte și realizări din „munca la catedră” (vreme de 46 de ani, fără întrerupere), – intervievatoarea vrea să afle „cum se îmbină profesiunea de ziarist cu cea de poet”, „cum definiți poezia”, ba chiar ce părere am „despre literatura diasporei”, despre „fenomenul literar” în general, cu bune și mai puțin bune, în sfârșit despre ecoul scrierilor mele (onorate cu „diplome, medalii, premii etc.”) și despre „proiectele de viitor”. Transeat…

Al doilea intervievat, în ordinea biografică stabilită, este criticul, istoricul literar și editologul VALENTIN COȘEREANU (n. 26 aprilie 1950, Țigănași, Iași), eminescolog impus prin recenta reeditare în ordinea cronologică a creației lirice eminesciene: „EMINESCU – OPERE. I.POEZII. Cronologii și simbioze poetice, 1866-1876. II.POEZII. Cronologii și simbioze poetice, 1877-1883”,  o ediție ”riguros fidelă cronologiei poeziilor, așa cum le-a conceput Eminescu de-a lungul anilor”. Cele două volume apărute la Fundația Națională pentru Știință și Artă, sub egida Academiei Române, în 2019, însumând 3500 p., constituie o valoroasă „ediție cronologică integrală”, cu o Prefață de Eugen Simion (ediția a obținut Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al Academiei Române). Avem a face cu „o noutate absolută în domeniu” față de editarea de până acum a operei poetice eminesciene, întrucât „o ediție riguros fidelă cronologiei poeziilor, așa cum le-a conceput Eminescu de-a lungul anilor, nu s-a realizat”, precizează realizatorul într-un „Cuvânt lămuritor”. Deși, avem încă din 1982 ediția lui D. Murărașu, nici aceasta nu cuprinde întregul poeticii eminesciene” (cele trei tomuri murăreșiene apăreau într-un timp când unele texte eminesciene „nu corespundeau tematic cenzurii comuniste”).

Mai întâi, editorul realizează o amplă și amănunțită cronologie (de la 1866 la 1883), fiecare an de creație fiind precedat de „o scurtă radiografiere a contextului evenimențial (viața, opera și contextul social-cultural), bazată pe manuscrise și amintirile contemporanilor”, așa încât „cronologiile” și „simbiozele poetice” ce însoțesc fiecare poezie în parte să ne ofere „povestea” atmosferei în care poezia respectivă a fost creată.

Avem, astfel, ediția cronologică integrală a poeziilor eminesciene, urmărind izvorul fiecărei poezii în parte, simbioze, radiografii, cronologii deductibile, astfel încât „povestea” fiecărei poezii tinde a fi elucidată. Și nu după alte principii clasificatoare îndătinate (antume/postume, creație originală/ operă de inspirație folclorică, poezia filosofică/ erotică/ socială etc.), ci după intuiția lui Murărașu conform căreia „organizarea cronologică a operei poetice ne înlesnește să urmărim liniile de dezvoltare a liricii lui Eminescu moment cu moment, având dinainte și etapele și ansamblul ce le cuprinde.”

După cum însuși eminescologul Valentin Coșereanu ne-a mărturisit (pe 28 iunie 2021, la Muzeul Țăranului Român din București, cu prilejul decernării amândurora a Premiului „Eminescu ziaristul” de către UZPR), la îndemnul aceluiași Eugen Simion, d-sa lucrează la ora de față la ediția integrală cronologică a jurnalisticii lui Mihai Eminescu

Interesante sunt și mărturisirile privind anii de școală, povestea licenței și a doctoratului, dar reținem în mod special statutul de fost manager vreme de treizeci de ani al „Memorialului Ipotești – Centrul  Național  de  Studii  „Mihai  Eminescu”. Dăruindu-se cu o pilduitoare abnegație și printr-o bună pregătire în domeniu (un doctorat la Iași și un post-doctorat la Academia Română), dl Valentin Coșereanu s-a preocupat nu numai de amenajarea la standarde moderne a Memorialului Ipotești dar și de studierea manuscriselor eminesciene precum și a altor aspecte de eminescologie, preocupări materializate în tot atâtea volume apărute (o duzină de cărți) în colecția „Eminesciana” a Editurii Junimea: „Ipotești sau  realitatea  poeziei”,  „Eminescu,  Aron  Pumnul  și  Bucovina habsburgică”, „Odiseea manuscriselor eminesciene” (în colaborare cu Pompiliu Crăciunescu),  „1oo de zile cu Petru Creția”,  „Desculț în iarba copilăriei” ș.a. Iar ca nou proiect editorial, autorul menționează un istoric al Memorialului, avându-l coautor pe amicul Pompiliu Crăciunescu, sub  forma unor Convorbiri la Ipotești, apoi, la solicitarea lui Eugen Simion, o  ediție cronologică  integrală  a  prozei politice, alta a Corespondenței lui Eminescu, plănuite să  apară  în  aceeași  colecție  a Operelor  fundamentale,  la  Fundația Națională  pentru  Știință  și  Artă,  sub egida Academiei Române,  ambele propunându-și a păstra  structura  ediției  apărute  în 2019, Cronologii și simbioze poetice.

 Istoric literar specializat în eminescologie, dl Valentin Coșereanu a avut prilejul să cunoască, în calitate de director al Memorialului Ipotești – Centrul de Studii „Mihai Eminescu”, o mulțime de oameni, care mai de care mai pasionați de poetul „nepereche”, între care Petru Creția și Constantin Noica au exercitat o influență deosebită, filosoful recomandându-i facsimilarea caietelor Eminescu (înainte de restituirea neîntrecută în 38 de volume a acad. Eugen Simion, „am  fost primul care a dus la bun sfârșit ideea cărturarului, înfăptuind  facsimilarea manuscriselor,  la  nivelul  tehnicii  de copiere de atunci”).

Slujind, mai întâi, ca muzeograf (din 1983), apoi din 1992 ca director al instituției, dl Coșereanu a trecut, în urma unui examen la Universitatea ieșeană,  pe post de cercetător:  „Am luptat nu  numai  pentru  cercetare – mărturisea d-sa într-un interviu publicat în „Vatra” ,  ci  și pentru  planul  de  infrastructură  a  nou înființatei instituții. Pe 3 ha, am reușit să  construiesc  un  muzeu  nou  (o clădire cu trei nivele), dedicat vieții și operei poetului, o Bibliotecă Națională  de  Poezie,  unică  în  țară, care  să  adune  în  ea  toată  poezia română de la origini până în prezent, un  amfiteatru  în  aer  liber  (500  de locuri).  În  Casa  țărănească  autentică și  autohtonă  am  înființat  un  muzeu etnografic  ilustrativ  pentru  specificul locului, apoi am restaurat casa memorială,  bisericuța  familiei  și  am  construit în livadă 7 căsuțe de locuit pentru  cei  care  urmau  să  poposească  la Ipotești, în tabere de creație sau altfel.” (Interviu acordat lui Răzvan Ducan în „Vatra Veche”, Anul XIII, nr. 6 (150) iunie 2021, pp. 11-15).

Iată mărturisirea unui eminescolog care și-a dăruit decenii din viață cercetării vieții și operei eminesciene, față de care vremelnicele „autorități” politice s-au purtat execrabil, forțându-l să demisioneze, dar care rămâne mândru că „am lămurit o parte importantă dar nedezbătută  de istoria memorial-literară, și anume  Locul  Ipoteștilor,  așa  cum l-a numit Petru Creția, spunând că acesta este  mai  important,  în  cadrul  operei literare,  decât  orice  spațiu  locuit vreodată de Eminescu și îi marchează scrisul de la început până la sfârșit.”

„Am suferit mult, – îi mărturisește autoarei cel ce a lucrat zeci de ani întru statuarea unui „Centru de studii” la Ipotești -, nu numai pentru că m-au înlăturat, dar și pentru că am fost înlocuit cu cineva care lucrase la Fabrica de șuruburi. Nu, nu este o metaforă! Și-apoi nu-mi venea să cred că eu sunt acela care merg La nesfârșitele procese penale, timp de 13 ani. Le-am câștigat, dar cine-mi dă timpul pierdut înapoi?”

Despre cărțile dlui Valentin Coșereanu am scris și noi, evidențiind nu numai contribuția la înființarea „Memorialului Ipotești”, a Centrului de studii eminesciene, la sugestia prietenului Petru Creția, după vizita precedentă la Ipotești a lui C. Noica (ambii evocați în cărți-documentare remarcabile), dar și despre cărțile de eminescologie, precum  „DESCULȚ ÎN IARBA COPILĂRIEI” (Editura Junimea, Iași, 2020, 444 p.), o cercetare fundamentală, dedicată lui Petru Creția, despre Ipoteștii în opera lui Eminescu, apărută în Colecția „Memoria clepsidrei”, în anul jubiliar 50 al editurii respective. Cartea cuprinde câteva zeci de „ilustrații inspirate și realizate la Ipotești” de cunoscutul grafician Mircia Dumitrescu, având o Prefață semnată de Pompiliu Crăciunescu. Cartea de față, venind după volumul „Ipoteștii sau realitatea poeziei” (2010, 2012) și după ediția academică „Cronologii și simbioze poetice” (2 vol., 2019), încheie, de fapt, un triptic care formează „realități distincte, dar inseparabile” (Pompiliu Crăciunescu).

Scrisă la sugestia lui Petru Creția, cartea insistă asupra „arealului ipoteștean” (peisaje, locuri, oameni etc.) reiterat  în creația eminesciană: casa, incinta, familia, lacul, pădurea, „natala vâlcioară”, dar mai ales „iubita de la Ipotești”. Toate acestea sunt „teme recurente în opera poetică îndeosebi”, remarcă cercetătorul, ceea ce observase cândva și Petru Creția, amânând să adâncească respectivul fenomen al „recurenței”: „M-a îndemnat însă pe mine s-o explorez, considerând-o utilă și neabordată de istoria literară decât sporadic și superficial: abia de-ncolțesc, ici-colo, câteva locuri comune: iubita din Ipotești, natala vâlcioară etc.”

Adevărul e că intuițiile dlui Valentin Coșereanu sunt cât se poate de oneste și argumentate, dincolo de posibila reținere a unora privind această critică istorico-biografistă. Autorul, conform tezei sale, identifică în universul operei eminesciene anumite imagini reiterate, anumite metafore obsesive, ba chiar complexe imagistice întregi, teme și motive recurente, ceea ce în procesul de creație și potrivit psihologiei artistice sunt fapte ce țin de domeniul evidenței și deopotrivă explicabile, în măsura în care comentariul, sprijinit de biografie, vine să lumineze din noi unghiuri de vedere opera. Desigur, teza e validă, iar „probele” sunt uneori atât de evidente încât nu lasă loc de discuții și aproximări…

Alteori, având în vedere complexitatea spiritului creativ eminescian, avem a face cu prelucrări succesive și cu așa-zise „actualizări” de situații, în care imagini mai vechi concurează cu altele mai recente, sfârșind prin a coagula într-un text construit pe o temă, pe un motiv, pe aluzii ușor transparente, pe metafore-simbol obsedante (a se revedea: Charles Mauron – „Des métaphores obsédantes au mythe personnel”, 1962), în cadrele unei creații de excepție în care trecutul și prezentul se oglindesc unul în altul, precum imaginile din două oglinzi așezate față în față.

„Desculț în iarba copilăriei” este un exercițiu de critică nu numai biografistă, ci și de hermeneutică în marginea unor probe biografice indubitabile, dezvăluind o pasiune verificată și un fin simț al lecturii, de o asociativitate interpretativă reflexivă care luminează în multe privințe atât textele comentate cât mai ales acea psihologie a creației, un fel de psiho-critică radiografiind sufletul unui creator de geniu.

*

Următorul interviu este cel acordat de POMPILIU CRĂCIUNESCU (n. 22 aug. 1963, Brătuia, com. Dănești-Gorj), la Connecticut, în USA, unde acesta se afla în interes cultural-științific, conferențiind despre „literatura, arta și cultura românească”. Nepot (dinspre mamă) al ilustrului filosof al culturii și profesor madrilean George Uscătescu, gorjean din Curteana, dl Pompiliu Crăciunescu își face studiile liceale la Drobeta Turnu-Severin, apoi Filologia la Timișoara. A petrecut, după obținerea doctoratului și printr-un concurs specific, patru ani în Franța, la Universitatea „Jean Monnet”, ca atașat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, promovând „limba română și cultura națională”. Și totodată venind în contact cu studiile privind transdisciplinaritatea. A fost preocupat de eminescologie pe latura hermeneuticii, în „sfera manuscriselor eminesciene”, ținta căutării sale ținând de „noologia abisală, manifestă în universul bruionar, în ideea găsirii aici a unui „pivot de ralianță, inevitabil dinamic-contradictoriu”, astfel ajungând la „transdisciplinaritate”, disciplină încă necunoscută în România la mijlocul anilor 1990, când își elabora teza de doctorat. Pentru astfel de cercetări, autorul a fost recompensat cu premii la diferite festivaluri. Începând din 2002 Participă împreună cu prof. D. Irimia la un prim colocviu de eminescologie la Ipotești, cunoscându-l pe pasionatul director al Centrului de Cercetări – „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipotești, cu care va avea o rodnică și ireproșabilă colaborare. Însuși va semna cărți de eminescologie apreciate, precum „Eminescu. Paradisul infernal și transcosmologia” (2000/ 2018), conturând o viziune transgresivă despre lume, „Vintilă Horia. Transliteratură și realitate” (2008, 2011), „Vintilă Horia, un gânditor pentru mileniul trei” (2017), volum coordonat împreună cu Georgeta Orian, „Teze & Cărți”, 2020, (volum premiat de Academia Română), „Strategiile fractale” (2013, 2019), o carte de hermeneutică transdisciplinară…

Prozatorul, dramaturgul, poetul, istoricul și criticul literar CONSTANTIN CUBLEȘAN (n. 16 mai 1939, Cluj) promite să fie „cât mai concentrat” în răspunsurile sale. A început liceul la Huedin și-l va continua la Cluj, avându-l ca profesor de limba română, vreme doar de un an, pe Ion Desideriu Sîrbu, amicul lui Blaga, tocmai îndepărtat de la catedra universitară. Acesta i-a stimulat lecturile și l-a îndrumat către Cenaclul Filialei Scriitorilor din Cluj. A urmat apoi „Secția Rusă” la Facultatea clujeană (începând din 1955), începându-și colaborarea literară la ziarul „Făclia”, apoi la „Steaua” și „Tribuna”. După absolvire este angajat la Radio Cluj ca reporter, apoi ca redactor de emisiuni culturale. După patru ani este transferat la revista „Tribuna”, la secția de critică literară. A debutat cu povestiri SF în 1968, prima carte de poezii apărându-i în 1993. Întrebat despre „întâlnirile” literare cu ajutorul „aplicației Zoom”, intervievatul își declină abilitatea spunând că „nu știu ce este acela Zoom”, fiind „de modă veche”… Deși este atotprezent cu critică literară, dl Cubleșan a continuat să scrie proză științifico-fantastică și pese de teatru, unele reprezentate pe scenele patriei (Cluj, Timișoara, Sibiu, Baia Mare, Brașov, Botoșani, Oradea etc.). Vreme de 17 ani a fost profesor universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a condus doctorate – „experiența mea în evaluarea critică a literaturii române le-a fost de folos studenților și doctoranzilor mei”. A dedicat cărți de cercetare unor cunoscuți scriitori români (Blaga, Rebreanu, Sadoveanu, Pavel Dan, Augustin Buzura, D.R.Popescu, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mihai Eminescu, Ion Creangă, C. V. Gheorghiu, Ion Druță ș.a. De amintit și dicționarele de personaje din dramaturgia lui Caragiale, Blaga și Mihail Sebastian…

Dintre toți, pe Eminescu l-a citit și îl citește în continuare „cu mare plăcere”, urmărind de mai bine de douăzeci de ani „cam tot ce s-a scris despre viața și opera lui Mihai Eminescu”, comentarii adunate în 11 volume. Recent la „Junimea” a apărut volumul „Defăimarea lui Eminescu”, așteptând „reacțiile”…

Întrebat de proiecte, criticul spune că „la vârsta mea de 83 de ani nu mă pot angaja la mari proiecte pentru viitor”, dar „câte o carte pe an” tot mai poate să publice, în ciuda sănătății precare (având probleme cu picioarele, „umblu doar cu cadrul, așa că nu pot participa la activități în oraș sau în țară”… Și ultima convingere împărtășită: „Urez tuturor multă sănătate și să nu-și piardă entuziasmul. Să scrie, urmând îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu. Poate că totuși cărțile o să rămână în urma noastră ca mărturii ale strădaniilor noastre de a menține treaz interesul pentru cultura națională… Ce-o da Domnul…”

Alte două interviuri sunt luate dr. MIHAI GANEA (n. 4 aug. 1940, Frauenbach/ Baia Mare), „scriitor și jurnalist european de limbă română”, și profesoarei de limba latină VIRGINIA PARASCHIV. A urmat școlile la Baia Mare și Facultatea de Medicină Generală din Cluj, devenind medic chirurg, specialist în chirurgie generală, obstretică/ ginecologie, ortopedie etc. A predat și în învățământul universitar (kinetoterapie, la Bacău).

Întrebat de legătura dintre Om/ Individ și Creator / Dumnezeu, dr. Ganea crede că „în univers, există ceva mai măreț decât omul” („Dumnezeu este totul și totul este Dumnezeu” – aceasta este „convingerea care mă ține în viață și mă călăuzește pretutindeni”).

Intervievatul a suferit mult din cauza regimului comunist, încă din copilărie când tatăl „a fost arestat de către comuniști” și condamnat politic (Securitatea găsise în casa lor poze cu Regele Mihai, regina Elena și mareșalul Antonescu)… El însuși a suferit o condamnare la Baia Mare (ca „dușman al poporului”, „burghez și imperialist anglo-american”), rămânând să depună mărturie „prin cărțile mele de literatură, biografice, documentare”… Arestarea politică a tatălui în perioada stalinistă, „asasinarea fratelui mai mic prin decapitare” la doar 20 de ani, „exterminarea mamei mele la Sighetul Marmației”, „arestarea mea când eram student” și întemnițarea la Aiud, condamnarea pentru „avort, fictiv”, refuzul de a fi încadrat ca medic specialist chirurg, marginalizarea, atitudinea ostilă și ireverențioasă pe plan socio-profesional – toate acestea constituie capitole de viață amară, sfâșiată și „furată” de regimul comunist, totul fiind evocat amănunțit în lucrările sale.

Numai din dosarele de urmărire informativă (DUI) pline de ticăloase denunțuri imaginare „am scos o carte în cinci volume”… Sunt vreo 600 de nume inserate la sfârșitul volumului al cincilea al cărții „Testamentul filozofic”… „Am fost și voi muri indezirabil și nonconformist”, mărturisește dr. Mihai Ganea, semnatarul unor cărți de poezie și proză, iubitor de pian și orgă. Pentru contribuția „substanțială” la dezvoltarea limbii, literaturii, medicinei și artei, a fost distins cu multe premii și diplome, începând din 2003, de asociații, societăți, fundații, consilii administrative… Mai puțin de USR, organizată, zice dr. Ganea, „după modelul unionist sovietic”, începând cu ARLUS… Spune că „i s-a propus” să intre în Uniune, „dar a refuzat politicos” – fapt evocat în proza „Cum am ratat intrarea în USR, adică Uniunea Sovietelor Restante”… Dr. Mihai Ganea are, desigur, o altă psihologie, socotindu-se „scriitor și jurnalist european de limbă română”… Chiar așa să fie, ne întrebăm noi, ca membru din 2007 al acestei Uniuni de creație, care nimănui, odată devenit membru, nu-i dă mai mult talent și pricepere decât are?!

Cel din urmă interviu este acela cu latinista VIRGINIA PARASCHIV (n. 11.08.1947, Buzău, într-o familie modestă), petrecându-și copilăria și adolescența într-o societate comunizată, stalinistă. A urmat Facultatea de Limbi Clasice, în speță Limba și Literatura Latină, predând concomitent la mai multe  licee și școli generale din Focșani, după 1989 făcând ani buni și navetă, la Adjud. „Dragostea de copii a fost punctul meu de rezistență”, mărturisește intervievata, făcându-ne cunoscute succesele cu elevii pregătiți de d-sa la olimpiade naționale și chiar internaționale (la Arpinum, în Italia). A fost o vreme, în 1990, consilier-șef al Inspectoratului pentru Cultură Vrancea, dar „tot la școală m-am întors”…

Sunt evocate și unele dispoziții actoricești ale profesoarei (încă din facultate, în roluri de contestatari sau de avangardă), jucând fie pe Martine, soția lui Sganarelle, din comedia molieriană „Le médecin malgré lui”, fie rolul Efimiței din „Conu Leonida” a lui Caragiale…. Ea însăși autoare de teatru, profesoara Paraschiv a publicat și critică de arte plastice, cunoscându-i pe artiștii din Colonia de Pictură de la Baia Mare. După moartea cetățeanului non grata prof. filolog Florin Paraschiv, la 4 august 2009, autor printre altele al unor „Eseuri anabasice” (2003) și al „Hermeneuticii duhului oltean” (2008), soțul Virginiei încă din 1970 și fiu al fostului deținut politic Vasile Paraschiv, demnitar al statului român, cu ani grei de pușcărie și ocnă, cu deportare în Bărăgan, profesoara Virginia Paraschiv s-a recăsătorit în 2010 cu dr. Mihai Ganea, director al Editurii „Transilvania”, unde a tipărit o parte din opera faraonică rămasă de la fostul soț Florin Paraschiv, eseist de forță hermeneutică, autor al unor interesante eseuri publicate după 1989, printre care trebuie amintite  neapărat „Trei Europe în rosturi si rostire” (1998) și „Romania în disperare temperata” (2001).

Împreună cu actualul soț, dr. Mihai Ganea, coordonează programul de tipărituri, „cărțile lui Florin Paraschiv” și seria documentară din „Testamentul Filozofic” al dr. Ganea, în cinci volume, după imensul material documentar scos de acesta din arhivele CNSAS („la redactarea și publicarea acestor cărți am participat energic, ani de zile, fără preget”)… Deși pe dr. Mihai Ganea toată viața l-a urmărit „dosarul politic”, „Poetul și Prozatorul Mihai Ganea nu a putut fi înfrânt”, mărturisește „magistra” / latinista Virginia Paraschiv.

În general, seria de interviuri „Portrete românești de peste Ocean”, începută cu volumul I în 2019 și aflată, iată, la volumul al VI-lea, adică în deplină desfășurare, propune câteva zeci de destine din varii domenii de activitate (literatură, artă, jurnalistică ș.a.), relevând contribuția substanțială adusă de aceștia la „dezvoltarea artei, limbii și culturii românești”, precum și „experiența obținută de-a lungul vieții, împărtășită astfel indirect de către persoanele intervievate”.

Aceste portrete „de peste Ocean” realizate de autoarea care trăiește la New York constituie deopotrivă o legătură permanentă cu Țara, iar noțiunea de „Ocean”, cum constata în răspunsul său Pompiliu Crăciunescu, „nu desparte (lumi), ci apropie (axiologic), fiecare parte a sa fiind… ceea ce este.” Ar fi vorba, prin această sintagmă „peste ocean”, de  „dichotomia dincoace / dincolo, atenuându-i reducționismul din reprezentările obișnuite.”

Oricum, socotim că între cele 28 de volume ale d-sale, publicate până acum, seria de „portrete românești de peste ocean” este, dincolo de opera personală propriu-zisă (poezie și proză), una de mai larg interes, care va intra în bibliografiile celor intervievați, rămânând ca timpul să valideze ad personam și ad litteram contribuția fiecăruia în parte.

ZENOVIE CÂRLUGEA

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*