◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Trăim pe o muchie de cuțit

Aș fi tentat să intitulez cartea semnată Adrian Bușu și de Nicolae Melinescu, recent apărută în Editura Universitaria, din Craiova, așa: „Lumea prin care am trecut, mărșăluim și o vom ține tot așa”. Motivarea vine din conținutul volumului și așezarea sa pe axa timpului. Autorii asta fac, dar au preferat să așeze pe copertă – avertisment pentru cititor –, precizarea concluziei la care ajung. Și nu e deloc rău; lași astfel fereastra deschisă către finalul demersului publicistic și literar. Faptele duc într-acolo.

   Voi mărturisi din capul locului că arareori am ținut în mână o carte atât de documentată și așa de bine scrisă. Vastul apetit pentru informația de substanță, platforma culturală, o pricepere superioară de a comunica, calitatea separării amănuntului de fibrajul esențial, punerea în lumină a elementelor-cheie duc la această construcție cu adevărat valoroasă. Este, în felul său, o Carte de învățătură, trebuincioasă oricui vrea să știe pe ce lume trăiește.  

    Avem de-a face cu un mecanism predispus la travaliu de profunzime. O mașinărie cu știința transfocării ori de câte ori este nevoie, astfel ca un detaliu privit din avion să poată deveni, instantaneu, examinabil prin trăsături semnificative, cooperând la descifrarea întregului. Închipuiți-vă o cameră de filmat superperformantă care își valorifică șansa de a se putea roti în jurul axei, de a avansa ori retrage, oferind spre calificată interpretare relieful surprins în cale. Din aceste mișcări de du-te-vino se nasc impresionante alăturări de lumini și umbre – să reținem: mai ales umbre – în interiorul cărora ies la vedere ținerile de minte. Cartea de față instrumentează cunoașterea, sădește în noi pofta de a învăța, alătură percepții, consolidează lecții de istorie bine citită.

   Cu siguranță, autorii știu, poate mai bine ca noi, luminozitatea dimineților asaltate de flori frumos mirositoare, îmbăiate în trilurile păsărilor aducătoare de reverie și romantism. Ele există și nu de puține ori ne amăgesc la gândul că s-ar perpetua. Fie și exemple oricând la îndemână vin aproape dispuse să amplifice sunetul trompetei vestind victoria în bătălii chinuitoare, lăsând să avanseze în scenă pacea cu ale ei miresme inconfundabile. Dar nu asta își propune lucrarea de față. Ochiul neobosit al cercetătorului științific – autorii asta fac –, se comportă asemeni omului de știință consacrat decriptării enigmelor în căutarea semnificațiilor pe termen scurt, dar, mai ales, pe distanțe medii și lungi în timp.

   Secolul al XX-lea, „cel mai scurt din câte au existat”, se spune, a oferit atâtea și atâtea motive de bucurie adevărată. Dar a fost veacul între coperțile căruia s-au înghesuit două războaie mondiale, cu milioane de vieți distruse, cu răni de neșters pe chipul civilizației planetei. Au ținut să oficieze ritualul distrugerilor multe alte războaie mai mici, locale, cu deconturi prăpăstioase pentru existența omenirii. Vorbim de popoare care au mers din izbânzi în izbânzi. Nu departe de ele, comunități numeroase au trăit fără speranța că vor avea bucata de pâine și cana cu apă necesare traiului zilnic. Inteligența umană a oferit probe înălțătoare de noutate. Dar secolul la care ne referim a dat naștere unor curente de gândire. Ne stau pe creier doctrinele nazismului, comunismului cu cohorta de consecințe. Holocaustul este de neiertat. Colonialismul, și el. Crizele, indiferent de numele purtat, atunci și în ziua de după, au provocat cutremure sufletești comparabile cu cele generate de supărările Terrei la ora răzbunării. Le putem rechema, dar nu pentru a ne bloca speranța că au venit dar s-au dus. Vă amintiți? Criza Canalului de Suez. Crizele din Orientul Mijlociu. Criza rachetelor din Cuba. Războiul Iran-Irak. Ocuparea Kuweitului. Secesiunea Katangăi.

   Plecarea din viață a unora sau a altora în împrejurări, multe neelucidate. Câteva exemple: arhiducele Franz-Ferdinand, premierii I.G.Duca, Armand Călinescu, Indira Ghanddi, Rajiv Ghanddi, Benazir Butho, președinții John Kennedy și fratele său Robert,  Anwar el Sadat, Salvador Allende. Numele românești le-am inserat special, pentru a ne aminti că nu am fost ocoliți.

   N-a rămas continent fără să fie greu încercat de evenimente tragice. Autorii selectează atent situații împovărătoare pentru memorie. Cum ar fi episodul din Peninsula Coreea, unde preț de trei ani s-au ținut reciproc în bătaia puștii frați de sânge trăitori de o parte și de alta a Paralelei 38. Sau cele petrecute în Chile, unde stânga ajunsă la putere a fost alungată de dictatura militară, cu sârg pregătită și susținută din exterior. Sau Afganistanul, preluat cu rândul de sovietici și de americani, impunând localnicilor o existență de coșmar. Sau Congo, țară bogată, cum multe nu-s, devenită proprietate particulară a monarhului belgian, sfârtecată de interese exogene și asmuțită când dintr-o parte când din alta. Sau conflictul dintre Israel și țările arabe, gata oricând să reizbucnească. Sau Iranul, părăsit de șahinșahul a tot puternic pentru a ajunge o vatră religioasă unde sângele poate țâșni în orice clipă. Perspectivele nu dau semne de oboseală. Sau Vietnamul, mare dar divizat, înroșit și el de un conflict armat în care frații făceau cu rândul pentru a se ochi mai cu folos. Armele au fost așezate în rastel, iar acum dușmanii de până ieri nu știu cum să se invite la o tărie din plante exotice.

   Este de luat seamă la excavațiile operate în istoria anilor din urmă. Migrația – iată un subiect de mari dimensiuni, lung prilej de vorbe și de ipoteze, cum ar zice poetul. Am văzut cu ochii noștri ce s-a întâmplat în ultima jumătate de secol în întreg conținutul vectorului în cauză. Balcanii s-au dovedit un câmp experimental mănos. O țară compusă prin fuga de turci, cu priceperea de a-i ține la distanță pe soldații „craiului” Hitler, aprigă în a-și apăra demnitatea șifonată de un zbir caucazian, iat-o rechemată în tranșee pentru a se sfârteca cu mâna ei. Dezmembrarea fostei Iugoslavii a cunoscut un traseu plin de surprize,hârtoape și nedreptăți. Dar lucrurile nu mai pot fi întoarse din loc. Lideri politici ai garniturii de altădată au trecut la volan. Aici n-au prins clișeele cultivate cu patos prin vecini. În Slovenia, primul secretar de partid de dinainte s-a instalat la timona noii stări de lucruri. Alături, la croați, vioara întâi s-a dovedit fostul comandant al securității naționale, Franjo Tuciman. După el a venit șeful fostului Parlament croat, Stjepan Mesić. Clar că mai rău a ajuns Serbia, albina matcă, rămasă fără multe din ce clădise, dar și fără Kosovo, fără Muntenegu, deci fără ieșire la mare.

   Cazul Alexander Dubček își revendică locul său în paginile cărții. Și le dobândește. Avem în acest fel o radiografie la scara 1/1 a „Primăverii la Praga”, comandată cu entuziasm și naivitate de echipa momentului: Dubček, Svoboda, Cernic, Smârcovski.

   Așa cum „Dosarul Grecia” poate fi bine înțeles prin lectura paginilor în care este tratat.

   Autorii acestui volum navighează cu pricepere și deosebită eficiență pentru noi și în căutarea cheilor anumitor enigme contemporane. Una ar privi „marșul prusac”. Introspecție în disciplina de cazarmă binecunoscută la ei acasă și libertinismul accentuat când e vorba de legăturile cu alții. Un exemplu: Uniunea Europeană sancționează Rusia, ăsta e un aspect al problemei. Dar interesele mele ca țară mă îndeamnă la jocul care îmi convine: cumpăr de la ei tot ce îmi lipsește. Canțoneta italiană sună strident. Capătă relief un alt personaj european: „Țarul Putin”. A trecut destul timp de la punerea în fotoliul cel mare de la Kremlin a fostului vice primar de Leningrad. Ochiul celui mai slab lider rus de la război încoace, Elțîn, s-a dovedit atent și folositor. El l-a adus sub Turnul Spasskaia pe activul ostaș din serviciile secrete. El l-a și indicat ca succesor. De atunci, țarul face exact ce dorește, a netezit drumul spre o Rusie Mare ca pe vremea lui Petru cel Mare și acționează în consecință. Au existat clipe când bipolarismul dispăruse, iar uni-polarismul devenea plictisitor. Ani de zile ne-am amuzat de imagini cu ruși în civil, la ei acasă ori în țări din care au trebuit să plece, bărbați ori femei, negustorind la colț de stradă obiecte de muzeu – caschete, decorații, rubăști, chipie tocite de atâta purtat. Credeam că o vor ține tot așa. Le-au plecat și lor creiere pe alte meleaguri. Cu secrete folositoare acum altora. „Țarul”, cântă partitura nostalgiei pentru vremurile de altădată, strânge din dinți și comandă doar el știe ce. Și se cunoaște…    

   Sunt pagini numeroase și consistente consacrate unor termeni „de specialitate”, cum ar fi: identitate și libertate națională; confruntare și coexistență; naționalism (cu disparități: naționalism constructiv și naționalism agresiv), neobarbarism intern. Sunt titluri care fac semn să te apropii: Petrol-armă și blestem; Africa-promisiuni uitate; Regimul politic – maidan fără dragoste;Fața întunecată a planetei politice.

   De așteptat într-o carte cu acest titlu, un subiect cu greutate: terorismul. Pericolele care le ascunde. Separatismul, nici o îndoială. Vezi  Scoția, Catalonia, Italia nordică. Cât despre naționalismul constructiv, reținem preferința autorilor pentru naționalismul definit de Petre Țuțea: naționalismul „cuviincios”. Constructiv, defensiv!   

   Este un merit special al volumului de față circumstanțializarea României, a politicii și diplomației noastre în perimetrul tuturor ecuațiilor trecute pe tablă. O spun și cu nevoia de a disjunge cartea de abordări similare în care lipseam cu desăvârșire noi, cei de acasă. Fie din necunoașterea protagoniștilor condeiului, fie, și mai rău, dintr-o rea credință, proprie celor născuți în ziua de 22 decembrie 1989,după amiază. Mai exact, după desprinderea de pe terasă elicopterului separator de istorii. Nimeni nu cred că poate revendica dreptul de a închide gura celor îndreptățiți să critice fie și cu violență starea de lucruri din timpul dictaturii: carlistă, antonesciană, dejistă, ceaușistă. Nu ne putem face că n-a existat un anumit fel de teroare născut din doctrinele vremurilor. Dar nici a uniformiza în parametri siberieni tot ce ne-a guvernat existența nu cred că ar fi corect. Am tresărit când într-o emisiune tv de seară, cineva a încercat să adauge în seria de exemple chemate să ilustreze prezența în arena diplomatică secvențe de după al Doilea Război Mondial. A fost repezit în nota obișnuită dezbaterilor noastre publice cu o violență ultimativă: „Să nu-mi spui mie de diplomația comunistă! Nu vreau să aud”! Parcă în replică, această carte vine în prelungirea trimiterilor la Nicolae Titulescu: Liga Națiunilor, Optanții, Convorbirile cu Litvinov, care pregăteau normalizarea cu Răsăritul după revenirea Basarabiei la Patria Mamă. Sunt aici demonstrații că diplomația noastră nu a stat în șezlong pentru a-și bea cafeaua la umbră când șrapnelele actualității internaționale traversau aerul aspru al anotimpurilor. Sunt citate momente definitorii în carte. Nu diplomații au trimis trupele sovietice acasă. Dar aparatul nostru diplomatic ,scuturat de teroarea pumnului mereu gata să izbească în masă al lui Andrei Ianoarevici Vâșinski, a trudit pentru niște lucruri cu subiect și predicat: Declarația din aprilie 1964, stabilirea de relații diplomatice cu țări avansate precum Franța, Marea Britanie, Republica Federală Germania, S.U.A., Canada. România a ajuns aici datorită unei priceperi speciale de a te ști aproape de unul de altul. Eram în cabinetul ambasadorului român la Washington când un colaborator apropiat s-a scuzat că îl deranjează, dar trebuia să-i cunoască părerea într-o chestiune urgentă. Despre ce era vorba? Un om de afaceri american, în raporturi comerciale cu firme de la noi, se căsătorea și își dorea să facă petrecerea de nuntă în saloanele Ambasadei, unde fusese în câteva rânduri. Mai mult, el întreba dacă Excelența Sa, ambasadorul român, ar accepta să-i fie și naș la nunta civilă. „Înainte de a zice da sau nu”, continuă consilierul respectiv, „vreau să vă citesc lista invitaților: Henry Kissinger, secretarul Departamentului de Stat, George Butz, secretarul cu agricultura…” Și tot așa. Răspunsul ambasadorului: „Acum ce oi fi vrând, să spun nu”?Asemenea tipuri de raporturi nu se stabilesc decât în anumite condiții favorizante. Competența, amiciția contează. Am jucat un rol recunoscut în dialogul Americii cu China. Am avut ceva de zis în desfășurarea convorbirilor de pace privind Vietnamul. În Orientul Mijlociu ne-am comportat cu schepsis. Vizita lui Anwar el Sadat la Ierusalim  a fost pusă la cale de România. Președintele Johnson l-a primit pe premierul român, accentuând aprecierile la adresa țării noastre cu referiri la conflictul la ordinea zilei. Noi n-am sărit la gâtul liderilor sovietici, care erau gata să arunce omenirea în vâltoarea primului conflict nuclear de dragul Cubei. Nu numai că nu am acceptat să punem cătușe lui Dubček în 1968, asemenea celorlalți tovarăși vremelnici de drum, dar am avut o atitudine constantă de condamnare a invaziei  la Praga. Am susținut cu hotărâre rolul dialogului internațional între toți partenerii, mici, mari, mijlocii, aparținători sau nu de blocurile militare ori nealiniați. Am jucat un rol de meseriași în cadrul pregătirii Actului Final de la Helsinki. Relațiile noastre cu China au fost vizibil apreciate. Am obținut Clauza Națiunii celei mai Favorizate din partea S.U.A.

   Ar fi, așadar, ceva de spus celor cu adevărat interesați să ne cunoască la valoarea noastră reală. Și în primul rând nouă, datori să ne cunoaștem mai bine.

   Adrian Bușu și Nicolae Melinescu brodează țesătura cărții cu informații și opinii adecvate, precum firul de argint, care dansează șăgalnic în țesătura stăpânită de gospodina pricepută, în săvârșirea unui produs meșteșugit. Îi felicit pentru strădania lor, servită de o calificare superioară.      

 

                                                  NEAGU UDROIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *