default-logo

Jurnalistul Dostoievski ridica în presă aceleași probleme care îl preocupau în celebrele sale romane

Foarte mulți dintre titanii literaturii mondiale au fost și jurnaliști redutabili. La 200 de ani de la nașterea marelui Fiodor Dostoievski, o scurtă trecere în revistă a publicisticii sale este mai puțin impresionantă cantitativ, dar păstrează, neîndoielnic, acei germeni speciali care deosebesc întotdeauna scriitorul în lumea gazetarilor.

„În 1847, sărac și neglijat după un succes inițial, Dostoievski a scris patru eseuri pentru «Petersburg News»; în anii 1860-1865, la întoarcerea din închisoare, s-a cufundat în jurnalism, publicând mai întâi revista «Time», care a fost suprimată după trei ani, apoi la «Epoch», care a eșuat.

Jurnalismul lui Dostoievski a fost marcat de un stil colocvial, puternic. Articolele sale erau

discursive în comparație cu romanele sale, dar marcate de aceleași întrebări care îl preocupau în ficțiunea sa. Și tocmai acest aspect le conferă o fascinație specială –  îl fac pe cititor să se întrebe, să atingă înălțimi atât de imaginative cât se regăseau în mintea personajelor Ivan Karamazov, Raskolnikov, Mișkin. S-a spus că Dostoievski «a experimentat idei» în timp ce muritorii obișnuiți experimentau senzații. (…) O comparație a celor doi Dostoievski, jurnalistul și romancierul, deschide posibilități fascinante oricui este interesat de natura creației artistice, în timp ce cititorului îi oferă entuziasmul de a găsi primele indicii ale ideilor care înfloreau mai târziu în argumentele magnifice ale Mișkinilor, Raskolnikovilor și Karamazovilor…”. (Helen Muchnic – „Jurnalismul lui Dostoievski”)

***

„Ceea ce a lăsat Dostoievski umanității continuă să păstreze o mare actualitate pentru lumea modernă. Din toate problemele de ordin personal pe care le-a avut, Dostoievski a reușit să creeze un umanism universal și, în același timp, să lupte cu tarele morale ale societății în care a trăit. Lumea actuală este preocupată de valorile despre care a scris Dostoievski, în contextul problemelor actuale cu care se confruntă” (fragment dintr-un interviu cu ES dl. Valery Kuzmin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse la București, realizat de Mădălina Corina Diaconu; integral la emisiunea CU…MINTE DE WEEKEND, la Radio România Cultural. Foto: Mădălina Crina Diaconu – expoziție Dostoievski, la Muzeul Țăranului Român)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*