default-logo

WTA, pregătită să se retragă din China dacă nu este clarificată situația tenismenei Peng Shuai

Asociația internațională de tenis feminin (WTA) este pregătită să-și retragă turneele din China dacă nu există un răspuns adecvat la acuzația lui Peng Shuai că ar fi fost agresată sexual de fostul vicepremier al Chinei, anunță directorul executiv Steve Simon, citat de presa americană.

WTA, care are zece evenimente programate în China pentru 2022, în valoare de zeci de milioane de dolari, este dispusă să le retragă. „Suntem la o răscruce cu relația noastră cu China. Suntem cu siguranță dispuși să ne retragem și să ne confruntăm cu toate complicațiile care vin cu această decizie, dar ceea ce se întâmplă este mai mare decât afacerile.WTA trebuie să ceară dreptate și nu poate face compromisuri. Femeile trebuie respectate și nu cenzurate. Nu ne vom simți confortabil până când nu vom avea ocazia să vorbim direct cu sportiva”, a spus Simon, pentru CNN.

Peng, vedeta chineză a tenisului și fosta numărul 1 mondial la dublu, nu a fost văzută în public de când l-a acuzat pe fostul oficial de rang înalt Zhang Gaoli de agresiune sexual, într-o postare Weibo care a fost ștearsă o jumătate de oră mai târziu. În lunga postare din 2 noiembrie, Peng a susținut că Zhang a forțat-o să facă sex după ce a invitat-o la el acasă pentru a juca tenis cu el și soția lui, în urmă cu trei ani. Ea a spus, de asemenea, că ea și Zhang au avut anterior o relație consensuală, intermitent. Peng a mai scris în postare că nu poate oferi nicio dovadă prin care să-și susțină acuzațiile, dar că era hotărâtă să vorbească. Nici Zhang și nici Guvernul chinez nu au comentat acuzația lui Peng, iar discuția despre acest subiect a fost blocată pe internetul cenzurat puternic din China.

Mari vedete ale tenisului feminine, Serena Williams și Billie Jean King și-au adăugat vocile la corul tot mai mare al jucătoarelor de tenis și altor personalităț ale sportului, care solicită o investigație independentă.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*