default-logo

Lansare de carte sub egida Editurii UZP. „Naiv, Nervos, Năuc în izolare”, de Adrian Fetecău

Primitoarea sală a Librăriei „Mihai Eminescu”, poziționată excelent pentru vizitatori și autori, a găzduit pe 19 noiembrie, o dată cu dublă semnificație, lansarea cărții „Naiv, Nervos, Năuc în izolare”, scrisă de Adrian Fetecău în primele două săptămâni din lockdown.

Publicat la Editura UZP, volumul reprezintă o adevărată realizare, un memento al vremurilor din pandemie, al trăilor din perioadele de blocaj și al gestionării cu dificultate a problemelor sociale, politice și economice între granițele țării.

Lansarea a coincis cu ziua de naștere a autorului, dublu motiv pentru conducerea UZPR de a-i transmite un mesaj de prețuire lui Adrian Fetecău, sub forma unei disticții acordate „pentru devotamentul și implicarea de care a dat dovadă în organizația emblematică a jurnalismului românesc, UZPR, și pentru performanța cultural-publicistică, la împlinirea celor 65 de ani de viață”.

Deschiderea evenimentului a fost făcută de directorul Librăriei „Mihai Eminescu, Geta Vodislav, care a salutat lansarea unui volum cu o asemenea încărcătură. Suportul pentru prezentarea cărții a fost asigurat de doi prieteni apropiați ai autorului, scriitorul Tudor Călin Zarojanu și jurnalistul Ilie Dobre.

„Aceasta nu este prima carte a autorului și cu siguranță nu va fi ultima. Pe mine mă bântuie, totuși, o întrebare: cum se face că atât de puțini autori în viață au scris despre marile evenimente și fenomene social-politice la care am fost martori – Epoca de aur, anii ’80, Revoluție sau Decembrie ’89, evenimentele din Piața Universității, apoi, mai recent, pandemia și poate și războiul din Ucraina? N-am vorbit cu Adrian, dar cred bine a făcut că a abordat un subiect de care toată lumea fugea – și bine a făcut. El spunea acolo undeva că «ceea ce mi-am propus să fac este să vă fac să nu uitați!». Pare ceva banal sau un truism, dar noi, românii, avem tendința de a uita «pe rupte». Când vezi pentru prima dată o carte, primele impresii sunt, firește, numele autorului, titlul și coperta. Pe autor îl știm cu toții, slavă Domnului, dar titlul este genial găsit pentru a descrie cum eram noi atunci și, îndrăznesc să spun, cum suntem noi și acum în legătură cu tot ce ne înconjoară. Doi la mână, coperta este extraordinar de frumoasă, felicitări graficianului Editurii UZP. Această carte are toate motivele să devină un bestseller chiar înainte de a apuca lumea să vadă ce e înăuntru”, a spus Zarojanu.

„Într-o perioadă în care actul de cultură pare vitregit, prietenul meu Adrian Fetecău continuă să scrie și o face cu vervă și pasiune, ca un adevărat profesionist. Vă rog să citiți cartea, sunt sigur că vă va face mare plăcre și îl aștept pe colegul meu să publice și cea de-a zecea carte…”, a accentuat Ilie Dobre.

„La forma finală a cărții a contribuit foarte mult întreaga mea familie. Am scris cartea acum doi ani și jumătate, în această vară am făcut o pauză de două luni, în care nu m-am mai ocupat de șlefuirea finală. Simțeam că îmi fug literele și parcă nu îmi mai plăcea. Eu nu-mi mai citesc cărțile apărute, poate doar întâmplător, dar după acea pauză m-am reîndrăgostit de această carte. Deci m-am despărțit de ea în cele mai bune relații când a plecat către editură”, a mărturisit autorul.

Prezenți în sală au fost colegii de la trupa Vouă, senatorul Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, Viorel Popescu, fost director al SRR, publicistul Dorel Vidrașcu, jurnliști și scriitori. Cu toții i-au transmis jurnalistului și scriitorului Adrian Fetecău un mesaj de prietenie și de felicitare pentru cea de-a noua carte.

La finalul întâlnirii, autorul ne-a devoalat și conținutul celui de-al zecelea volum, un roman de ficțiune, primul capitol fiind deja publicat la revista „Convorbiri literare” din Iași.

 

Ovidiu Zanfir

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*