◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

˝Gândirea statistică românească în ultimul veac ˝

Două extrase, expuse mai jos descriu complexitatea și oportunitatea acestei lucrări:

Cuvânt înainte

La împlinirea unei vârste seculare, comparabile unei serii cronologice schumpeteriene, considerată deplin cognoscibile sau gata de a fi riguros modelată comportamental, România modernă se plasează tot mai aproape de spiritul european al parteneriatelor și al proiectelor de echipă, dar și al continuității […]. Lucrarea de față încearcă să omagieze școala de gândire statistică națională și să comemoreze în acest fel centenarul României Mari, accentuând nevoia de continuitate profesională, educațională, socială, științifică și culturală, fără a omite, din punct de vedere existențial, adevărul validat, după care orice parteneriat durabil sau echipă eficientă se constituie din indivizi diferiți, tot așa cum și orice model econometric pleacă de la variabilele sale distincte și de la valorile lor particulare, reunite în baze de date […]. Gândirea statistică, abordată în această carte, rămâne un proces psihic de reflectare a însușirilor esențiale și generale ale populațiilor, proceselor și fenomenelor investigate, accentuând importanța relațiilor dintre toate acestea, de o manieră mijlocită, generalizată adeseori, tot mai abstractă, darși mai atent extrasă din concret, cu ajutorul conceptelor, raționamentelor, instrumentelor, metodelor și modelelor etc. Coordonată de un adept al spiritului deschis al parteneriatelor și al proiectelor trans-, inter-, cros- și multidisciplinare [prof. Univ. Dr. Gheorghe Săvoiu], lucrarea dezvăluie între paginile sale un spirit și o gândire agregată sau de echipă, cu vocație statistică ușor de dovedit cititorului prin parcurgerea conținutului acesteia… Din finalul cărții, se desprinde o revalorizare continuu ascendentă a contribuției gândirii statistice și a statisticienilor ca profesiune intens revalorificată și apreciată, atât în prezent cât și în viitorul apropiat, alături de perspectiva optimistă și de nevoia de educație statistică, în sensul nuanțat de Heraclit, respectiv acela al prezenței unui al doilea soare în viața celor ce dețin orice formă suplimentară de educație…
30 septembrie 2018 Președintele Societății Române de Statistică

Prof. Univ. Dr. Constantin MITRUȚ

Prefață

prof. Univ. Dr. Gheorghe Săvoiu

Cartea aceasta restituie cu adăugiri de texte și creații originale un tezaur statistic important, în acest an al Centenarului României, pătrunzând în arhitectura nebănuit de ramificată a gândirii statistice românești din ultimul veac, încercând să simplifice și esențializeze demersul constructiv, fără să lase în afară cicluri și areale majore, oferind oricărui editor sau redactor și bucuria descrierii atente a gândirii publicistice de natură statistică. După o scurtă introducere, în care se redă de o manieră retrospectivă și concisă gândirea statistică de la primul formator al acesteia, Dimitrie Cantemir, la Marea Unire, sunt evidențiate, în capitole distincte o serie de subiecte caracteristice domeniului precum: i) elemente referitoare la dezvoltarea gândirii statistice instituționale românesti; ii) suportul informatic al gândirii statistice; iii) elemente de gândire statistică publicistică, materializată în anuare și în alte publicații statistice specializate sau în reviste statistice și demografice; iv) specificul gândirii în disciplina și educația statistică; v) prezentarea Societății Române de Statistică, în calitate de asociație profesională a celor ce aplică sau valorifică gândirea statistică, dar și drept componentă importantă a societății civile românești. În paginile acestei lucrări mai sunt prezente și elementele definitorii ale gândirii statistice moderne, în contextul creativ sau inovativ al cercetării statistice inter-, trans-, cros- și multidisciplinare, precum și o micromonografiere a statisticienilor care, într-un mod sintetic, aduce în prim-plan contribuțiile unor personalități științifice, implicate în constituirea și dezvoltarea gândirii statistice românești, lucrarea încheindu-se cu o necesară prospectivă a autorilor asupra viitorului gândirii și educației statistice românești, lucidă și obiectivă. Apreciez această lucrare datorită modului în care este abordată diversitatea cugetării de tip statistic, care rezultă din demersul istoric complex de definire a tipologiei gândirii statistice în sine, de la gândirea instituțională, la cea editorială, de la gândirea educațională, la cea societală sau profesională. De asemenea, consider că această carte este importantă prin utilitatea ei, deoarece acoperă un spațiu mai rar accesat al gândirii publicistice sau editoriale, dar și pentru discursul ei despre continuitatea gândirii și profesiunii statistice din România și nu îmi mai rămâne, la final, decât să felicit echipa și coordonatorul acesteia [prof. Univ. Dr. Gheorghe Săvoiu], redactor și la revista Amfiteatru Economic, pentru contribuția lor la tezaurul publicistic statistic românesc, relevat parțial și prin realizarea acestei lucrări, definită, mai ales, prin restituiri necesare și adăugiri de texte originale, lăsate moștenire generațiilor viitoare între filele acestei lucrări izvorâte din gândurile și activitatea autorilor. Astăzi, în mod practic, nu există domeniu, în care să nu se recurgă la statistica. Tocmai multitudinea domeniilor în care este aplicabilă a oferit gândirii statistice șansa altruismului metodologic în educație și cercetare, transformând-o într-un sprijin permanent acordat tuturor celorlalte ştiinţe, pentru ca acestea să-şi formuleze propriile legi, creând împreună, la final, noi şi noi discipline de graniţă. Apreciez cartea de față, care vine să sublinieze faptul că statistica și gândirea statistică, așa după cum anticipa H. G. Wells, vor deveni într-o zi „la fel de necesare oricărui cetățean folositor societății, ca scrisul și cititul.”

30 septembrie 2018 Redactor-șef al revistei Amfiteatru Economic

Prof. Univ. Dr. Vasile DINU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *