◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

ANUL CÂND LUMEA A DEVENIT ALTA

Se împlinesc 30 de ani de la Revoluția Română.

La primele alegeri, parțial libere, inițiate de M. Gorbaciov, Republica Moldova era reprezentată în Sovietul Suprem al URSS de mai mulți scriitori – Grigore Vieru, Ion Druță, Leonida Lari, Ion Hadârcă, Mihai Cimpoi, Ion C. Ciobanu ș.a.

În una din acele zile, la 19 decembrie 1989 cred, am fost convocat împreună cu Grigore Vieru și Leonida Lari la Secretariatul Sovietului Suprem al URSS.

Ni s-a arătat o telegramă cu aproximativ următorul conținut: „La 17 decembrie 1989 în orașul Timișoara armata a tras în manifestanți, există mai multe sute de morți și răniți. Rugăm Sovietul Suprem al URSS să creeze de urgență o comisie din care ar face parte, între alți deputați, Grigore Vieru, Leonida Lari și Nicolae Dabija, pentru a cerceta la fața locului proporțiile crimelor regimului ceaușist!”

Doar ni s-a citit telegrama fără alte comentarii sau propuneri concrete.

Imediat, Ion Hadârcă a făcut o interpelare de la unul din microfoanele din sală.

Peste câteva ore, M. Gorbaciov ne-a răspuns: „Am discutat cu ambasadorul URSS la București,  Evgheni Teajelnikov, care ne-a anunțat că în România nu se întâmplă nimic. Bănuiesc că mai degrabă e o dezinformare”.

A doua zi Ion Druță a făcut o interpelare în scris, pe care i-a înmânat-o personal lui M. Gorbaciov. Conducătorul URSS a oferit Congresului Deputaților URSS același răspuns, făcând trimitere la Teajelnikov, că la București e liniște și pace.

În una dintre acele zile am luat parte la lucrările unei comisii, la care era prezent și Gorbaciov. În intervenția mea am folosit, între altele, și următoarea sintagmă: „Мы, румыны Молдавии…” („Noi, românii din Moldova…”), la care Gorbaciov m-a întrebat: „Коля, откуда вы румыны? („Colea, de unde ați scos-o că voi sunteți români?”). Răspunsul meu a fost: „Moldova e o bucată din România, ruptă în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, românii sunt frații noștri de sânge, de limbă și de istorie”.

Parlamentul URSS tocmai votase ca Pactul Ribbentrop-Molotov să fie declarat nul și neavenit.

Gorbaciov a reacționat senin: „А я не знал” („Dar eu n-am știut”). În aceeași zi i-am reproșat lui Ceslav Ciobanu, consilier al lui M. Gorbaciov, că nu l-a pus la curent pe președintele URSS cine  sunt, de fapt, moldovenii, la care consângeanul nostru mi-a făcut următoarea precizare: „Dar nu m-a întrebat niciodată”. „Trebuia să-i spui fără să te întrebe”.

În zilele următoare, revoluția română ajunsese la București. Știa deja toată lumea ceea ce nu știa Teajelnikov. Or, revoluția se desfășura și sub geamurile Ambasadei Sovietice de pe strada Kiseleff.

Mihail Gorbaciov a declarat atunci de la microfonul Sovietului Suprem: „În România se desfășoară o revoluție populară. Să permitem delegației din RSS Moldovenească să se ducă la Chișinău, pentru că dincolo de Prut locuiesc frații lor de sânge, de limbă și de istorie”.

Președintele URSS reținuse fraza.

Imediat ne-au asaltat posturile de televiziune sovietice. În holul Palatului Congreselor, Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Ion Druță și subsemnatul au acordat interviuri desfășurate  despre ce se întâmplă în România și despre comunitatea noastră de neam, care au fost difuzate în seara aceleiași zile de către cel mai privit telejurnal din URSS – „Время” („Timpul”) la o oră de maximă audiență.

Telespectatorul din URSS afla astfel nu doar ce se întâmplă la București, ci – lucrul cel mai important, care se tăcuse până atunci – că teritoriul RSSM de atunci e parte a României și moldovenii sunt români.

În aceeași zi ne-am deplasat la Chișinău. De la aeroport am ajuns cu tot cu valize în actuala Piață a Marii Adunări Naționale din centrul Chișinăului, unde era în toi o importantă adunare cu mii de participanți, dedicată evenimentelor din România și unde au fost alcătuite ad-hoc două unități de voluntari – „Ștefan cel Mare” și „Vlad Țepeș” – întru apărarea revoluției române.

Dar n-a fost nevoie ca basarabenii, cei mai mulți tineri, elevi din clasele mari și studenți, să treacă Prutul, FSN-ul și Ion Iliescu refuzând cu multă delicatețe propunerea lui Gorbaciov și a lui Petru Lucinschi, care venise cu noi în Piață, ca Revoluția Română să fie ajutată să învingă.

Regimul Ceaușescu își trăia ultimele zile.

Revoluția Română a învins și fără ajutorul frățesc al URSS.

A fost o oră astrală a Neamului Românesc din acel 1989, anul când Dumnezeu a fost român.

În cartea de memorii editată la Paris (Mihail Gorbaciov, Memoires, Editions du Rocher, 1997), primul președinte al URSS (și ultimul) își amintește pe larg de acel decembrie 1989. 

În anul 2009, atunci când a fost invitat la București de către fostul președinte al României Emil Constantinescu, Mihail Gorbaciov și-a amintit despre acele zile, menționând și faptul că primii care l-au informat despre ce se întâmplă cu adevărat în România au fost reprezentanții Republicii Moldova din Sovietul Suprem al URSS.

 

Nicolae DABIJA / UZPR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *