Au trecut, deja, două milenii de la propovăduirea Sfântului Apostol Andrei în sudul și în nordul Dunării și, mai ales, în părțile Sciției Minor, adică ale Dobrogei de azi.
De la țărmul Mării Negre, cuvântul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos s-a răspândit peste toate plaiurile Daciei și a rodit însutit.
Biserica întemeiată de sfântul Andrei a crescut asemeni aluatului, episcopii și preoții hirotoniți de el au propovăduit dreapta credință, au întemeiat comunități creștine, au zidit biserici și mănăstiri și ne-au lăsat moștenie un tezaur inestimabil de spiritualitate, cultură și artă creștin-ortodoxă.
Nevoită să facă față, de-a lungul secolelor, la multe încercări, necazuri și lipsuri cauzate de invazii ale unor populații păgâne și de stăpânirile unor imperii puternice, Biserica și-a împlinit, nu de puține ori cu jertfe, misiunea pastorală, filantropică, culturală, didactică și tipografică, rolul ei la formarea limbii române literare, la dezvoltarea învățământului și la înfăptuirea unității naționale fiind cunoscut și recunoscut.
După două mii de ani de la venirea Sfântului Apostol Andrei pe meleagurile noastre, 95% dintre români declară că sunt credincioși, în timp ce 87% dintre compatrioți precizează că sunt creștini ortodocși. Cu toate acestea, constatăm, cu surprindere că, în viața creștinilor români ortodocși și aparținători altor culte ori confesiuni, se păstrează încă unele practici de sorginte păgână, cum este aceea a tăierii porcului „de Ignat”.
Acest ritual, cu rădăcini în tradițiile antichității romane, amintește de
jertfele de animale existente la popoarele păgâne și nu are nici o legătură cu învățătura creștină. Cu „ajutorul” mass-mediei, dornică de audiență tot mai mare, practica tăierii porcului de Ignat, adică în ziua de cinstire a martiriului Sfântului Sfințitului Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei Siriei, a fost transformată în „tradiție românească”, deși numai tradiție nu este.
Viața de sfințenie a Sfântului Ignatie Teoforul (purtătorul de Dumnezeu) și martiriul său cutremurător, peste care unii creștini suprapun ritualul tăierii porcului, nu are nici o legătură cu această practică păgână. Interesant este, de asemenea, că „de Ignat” sunt interzise activitățile casnice: spălatul rufelor, cusutul, efectuarea curățeniei în casă, dar nu este interzisă sacrificarea porcului.
Sacrificarea porcului în ziua cinstirii Sfântului Ignatie scoate în evidență un adevăr trist și anume acela că, după două milenii de creștinism, încă nu cunoaștem, așa cum s-ar cuveni, învățătura noastră de credință.
Sfântul Ignatie Teoforul (cca 35-108) a fost arestat în timpul unei persecuții împotriva creștinilor și a fost condamnat să fie sfâșiat de fiare în amfiteatrul de la Roma. Pe drumul spre „civita aeterna” a fost condus de o gardă militară formată din zece soldați, pe care sfântul îi numește „leoparzi”. Trecând prin Bisericile Asiei Mici, sfântul Ignatie a fost întâmpinat de către credincioșii diferitelor comunități creștine, cărora le-a adresat 7 epistole, în care tratează probleme de doctrină și de viață creștină.
Impresionantă este atitudinea sfântului Ignatie Teoforul în fața morții. El nu se temea de chinurile la care urma să fie supus și nici de moarte, ci teama sa era ca nu cumva creștinii din Roma să intervină la autorități pentru a-l salva. De aceea, într-o scrisoare adresată creștinilor din capitala imperiului, episcopul sfânt Ignatie le-a scris: „Lăsați-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putință a câștiga pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și prin dinții fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos. Mai bine ațâțați pe fiare ca să mi se se facă mormânt și nimic din timpul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic cu adevărat al lui Hristos, când nici lumea trupul meu nu-l va vedea… Rugați-vă lui Hristos pentru mine, ca prin aceste organe (ale fiarelor) eu să fiu jertfă lui Dumnezeu …”.
Martiriul sfântului Ignatie Teoforul rămâne, peste veacuri, o pildă cutremurătoare de dăruire până la jertfa vieții, pentru Hristos și Biserică.
Deci, cum putem noi, ca și creștini ortodocși sau de alte confesiuni, să inventăm o „tradiție” care nu are rădăcini în istorie și să suprapunem tăiatul porcului peste o asemenea sărbătoare, mai ales că, în perioada 20-25 decembrie, Postul Nașterii Domnului devine mai aspru?
Cum putem sacrifica porcul de „Ignat”, când sărbătoarea închinată Sfântului Sfințitului Mucenic Ignatie Teoforul cade, anul acesta, în zi de duminică? În biserici săvârșim sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în centrul căreia se află jertfa cea nesângeroasă a Domnului și cinstim martiriul cutremurător al sfântului Ignatie, iar în unele gospodării se sacrifică porcii?
Strămoșii noștri, oameni cu frica lui Dumnezeu, respectau, cu sfințenie, posturile și mulți dintre ei sacrificau porcul abia în perioada dintre Nașterea Domnului și Bobotează, în vreme ce noi încălcăm această rânduială și inventăm „tradiții” care nu au nici o legătură cu credința creștină.
Datoria noastră de creștini este de a păstra credința curată, așa cum ne-a dăruit-o Sfântul Apostol Andrei și de a renunța, din dragoste față de Dumnezeu, la „tradițiile” inventate în perioada comunistă-atee și continuate în ultimele trei decenii. În felul acesta cinstim, cu adevărat, sacrificiul pilduitor și atât de emoționant al Sfântului Episcop Ignatie al Antiohiei.
Preot dr. Ionel Popescu