default-logo

ITINERARII (2)

– O tristă realitate a ne pătrunselor limite ale mult trâmbiţatului „Umanism European Occidental şi Nord American”. Şeful unui guvern, dintr-o foarte dezvoltată, ordonată, civilizată şi educată ţară, zadarnic se căieşte acum că a deschis prosteşte porţile graniţelor prin care au trecut picioarele a milioane şi milioane de indivizi ale unor popoare arabe şi nord-africane migratoare. În vreme ce un precaut omolog de-al său, reprezentând un popor care încă de la începuturile existenţei sale era migrator, a întins şi înălţat în faţa migranţilor un gard din sârmă ghimpată, supravegheat de camerele de luat vederi şi păzit de câinii poliţişti. Numai că între SUA şi Mexic, nu va fi un astfel de gard despărţitor, ci un zid înalt şi betonat, asemănător celui de tristă amintire, dintre cele două Berline ale Germaniei. Şi când te gândeşti că americanii i-au păcălit pe mexicani prin cumpărarea, pe mai nimic, a unui teritoriu cu o suprafaţă mai mare decât a României, după care au înfiinţat Statul New Mexic. De unde învăţătura încă ne învăţată: „Fă bine şi aşteaptă rău!”.
– Aşa zisa „maşinărie de tipărit diplome” ne arată că avem enorm de mulţi medici, asistenţi şi tehnicieni medicali, numai că în ţară au rămas să lucreze şi să trăiască mai puţin de jumătate dintre ei. De asemenea, că ţara este plină, de la un capăt la altul, de „Doctori Honoris Causa”, titluri obţinute în diferite ştiinţe, specialităţi şi domenii. Unii spun că pe cinstite şi pe meritul valorii şi originalităţii minţii şi a scrisului lor. Însă, realitatea adevărată este cu totul alta: cel puţin un sfert dintre ei ar putea fi acuzaţi de păgubosul şi ruşinosul plagiat. Numai eu, fraierul, leneşul şi sărăntocul de mine, n-am fost în stare să-mi încropesc un doctorat în fantezii şi minciuni gazetăreşti, acceptând să rămân cu merituoasa diplomă de ţăran-gazetar domnos şi mofturos! Şi încă ceva: aţi observat acea aberantă situaţie în care fiecare spital de stat se cheamă „Spital de Urgenţă”. În schimb stai şi stai, să îţi vină rândul la medicul care să-ţi aline durerile şi să-ţi vindece rănile, până dai ortul popi pe holurile aglomerate ale spiţatelor de urgenţe.
– O rostire precum o pildă de viaţă chinuitoare a trudei bătrânului ţăran român: „De atâta multă ridicătură, mi-au ajuns bietele mâini muncite la călcâie!”
– Veseuşeanca-blăjeanca-târnăveanca-căpâlneanca şi jidveanca văilor târnavelor Veta Biriş, această harnică culegătoare al folclorului poetic şi muzical, precum şi talentată interpretă vocală a cântecului popular românesc şi transilvan, ne spune, într-una dintre doinele sale doinite că „Dragostea-i ca pâinea. Nu poţi trăii fără de ea!”.
– Trăim în acele vremuri şi vremi când puricii se cred mai mult decât sunt ei în realitate: nişte mici şi vioi paraziţi scârboşi, trăitori din sudoarea muncii omului şi din spinarea însângerată şi îmblănită a câinilor şi pisicilor. Asemeni multora dintre politicienii şi demnitarii acestei lumi ca nelumea! Cei care nu recunosc că făcând un surogat de politică nu evită să facă şi mulţi bani. Dovadă că din sărăntoci precum erau la intrarea în Parlament, în Guvern sau în consilii locale şi judeţene, la plecare sunt multimilionari în euro. Şi nu numai cu conturi secrete în bănci, dar şi cu vile şi palate în străinătate. După care cei mai prostănaci dintre ei fac şi puţină puşcărie, dar rămân cu averile necinstit agonisite!
– O incredibilă întâmplare petrecută în puşcăria Văcăreşti, din preajma Bucureştiului. Cea în care, în vremurile regimului trecut, a fost închis şi scriitorul Andrei Ciurunga (1920-2000), pe numele său adevărat de Robert Eisenbraun. Era într-o noaptea dintr-un ajun de Crăciun şi îi venise rândul să facă de planton într-unul dintre dormitoarele imense din subsolul mucegăit al puşcăriei. Către zorii acelei dimineţi apare în control gardianul şef de tură. Luând poziţia de drepţi puşcăriaşul rosteşte răspicat: „Sunt deţinutul 01124, Andrei Ciurunga. Permiteţi-mi să raportez. În timpul serviciului meu s-a născut Hristos!”. Inspirată „obrăznicie” avea să-l coste şapte zile şi tot atâtea nopţi de carceră severă şi de post negru, constând din nişte fărâmituri de pâine uscată şi din câteva sorbituri de apă stătută. O pedeapsă stomacală, însoţită de bătăi corporale repetabile. Beneficiind de graţierea deţinuţilor politici din 1964 el avea să supravieţuiască până la vârsta de 80 de ani.
– Tardive mărturisiri personale: Decând mă ştiu am fost un nedescurcăreţ în mai toate cele ale vieţii. Ca urmare, mereu n-am ştiut să răspund nici măcar la propriile mele întrebări. Iar de avut, mai am încă multe astfel întrebări întrebătoare. Nedesluşindu-le înţelesul nici chiar în lecturarea scrisului mărunt al deşteptelor enciclopedii ale lumii.
– Filozoful Pete Ţuţea (1902-1991), omul care îşi spunea cu mândrie că este român de profesie, a mărturisit că dacă şi-ar fi propus să scrie o teză de doctorat ar fi intitulat-o: „Aflarea în treabă la români”. Bănuiesc că ştiţi nu numai de ce, dar şi pentru ce!? Pentru că mult prea mulţi dintre noi, dacă nu suntem împinşi de la spate, atunci doar ne facem că muncim cu pasiune şi entuziasm patriotic.

Sibiu, iulie 2019

Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.