default-logo

ITINERARII (3)

– De veţi vrea, vreodată, să vă „clătiţi” lumina ochilor şi încânta fierbinţeala inimii, în încercarea de a afla cam cum ar putea să arate Raiul Înaltului Cerului Dumnezeiesc, coborât pe Pământ, vă sfătuiesc, ca în lunile de vară şi toamnă ale anului, să urcaţi din aşezările mureşene Lunca Bradului şi Stânceni-Neagra pe drumul cerbilor carpatini, ciutelor, căprioarelor, urşilor, pădurarilor, forestierilor şi păstorilor cirezilor de vite şi ciobanilor turmelor de oi, până în locul numit „Poiana Fântânelului”, din nordul Munţilor Călimani. Odată ajunşi acolo, sus de tot, o să vă iasă în cale magnificul loc văratic şi tomnatic al stânelor şi saivanelor crescătorilor de animale, în preajma cărora au loc serbările pastorale „Măsura oilor” şi „Coborâtul oilor din munte”. Reuniuni ale oamenilor satelor în care doinesc din glasuri şi din diple câţiva bătrâni cetăraşi, iar din fluiere bacii şi băciţele stânelor. În vreme ce deasupra lemnelor arzânde dau în clocot tocăniţele şi mămăliguţe la ceaun, iar în jăratecul încins boţului cu brânză pişcoasă. Nu, însă, mai înainte ca petrecăreţii să fi sorbit măcar câte un păhărel de trăscău din zama aromată şi dulceagă a prunelor, merelor şi perelor mălăieţe! Palincă, într-atâta de tare încât curăţă gura de microbi şi trupul de zile!
– De la învăţatul antic roman Seneca (.4 î. Hr-65 d.Hr), autor al lucrărilor dramatico-tragice „Octavia”, „Fedra” şi „Oedip” ne-a rămas următorul gând gânditor şi întrebător: „Sărac este nu cel care are puţin, ci cel care doreşte mai mult decât are”.
– În România mea dragă, viitoarele drumuri asfaltate şi autostrăzi mereu au înţepenit în stare de schiţe desenate şi în proiecte de execuţie ne finanţate.
– „Dorul te-nvaţă a cânta; foamea te-nvaţă a lucra”, glăsuiesc două dintre versurile unui cântec înţelept şi popular românesc.
– Teama de schimbare: Oamenii cunosc lumea de care urmează să se despartă prin moarte, dar nu ştiu cum va arăta lumea de apoi care va-să-vină!
– În vorbirea şi în scrierea oricăror popoare ale lumii, neologismele nu pot fi decât de două feluri: trebuitoare şi netrebuitoare. Ultimele putând fi chiar netrebnice, stâlcind graiurile vorbite şi pocind scierile pe hârtie, iar mai nou cele de pe micile ecrane luminate ale calculatoarelor electronice!
– Când sunt în cea mai mare dilemă atunci îmi şoptesc în gând: Nu ştiu ce să fac, atunci când trebuie să fac ceea ce nu ştiu ce să fac!
– Trăgându-se din familia universală a bancherilor-cămătari ai lumii, fizicianul-atomist Albert Einstein (1879-1955), Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, spunea că, din păcate, se mai întâmplă şi aşa: „Să plăteşti mai scump ceea ce primeşti gratuit!” Era şi cazul său. Nu de alta, dar a fost nevoit să poposească nu numai în laboratoarele ştiinţifice dar şi în poligoanele militare ale lumii. Sfârşindu-şi viaţa în bogăţie State Unite ale Americii. Ducând cu el atât bucuria şi mândria de a fi descoperit puterea benefică pentru om a atomului şi neutronului, cât şi supărarea că a pus la îndemâna neoamenilor ştiinţa şi tehnologia bobei atomice. Cea a aprinderii Pământului şi aerului, precum şi fierberii apelor râurilor, fluviilor, mărilor şi oceanelor!
– O întrebare la care toţi savanţii şi teologii lumii nu ştiu răspunsul cel mai adevărat cu putinţă: De ce şi pentru ce Adam şi Eva au trăit peste 800 de ani biblici, fiecare în parte, iar omul modern de astăzi foarte rar atinge suta?! În astfel de împrejurări, doar zeflemistul şi inspiratul crainic de la Radio Erevan s-ar încumeta să îşi dea cu presupusa lui părere: „Fiindcă, între timp, ştiinţele medicale şi cele farmaceutice au progresat foarte mult!”.
– E îngrozitor să mori de sete pe ocean şi de foame pe uscat.
– Istoria, literatura, etnografia, geografia, muzica, antropologia, desenul şi anatomia sunt ştiinţe umaniste înrudite şi învecinate între ele, dar care, de o bună bucată de vreme, nu-şi mai vorbesc!. Ignorându-se reciproc. Tot la fel cum o fac şi unele dintre ştiinţele exacte, precum matematica, fizica, chimia şi electronica.
– În vreme ce teatrul dramatic profesionist german are la Sibiu o vechime, oficializată în documente, de peste 300 de ani, iar cel românesc doar „tolerat” de oficialităţile locale încă din vremea în care adolescentul Mihai Eminescu era sufleor în trupa lui Passcaly (1865-1866), în vreme ce cel liric şi de balet a împlinit un prim-deceniu de existenţă.
– Filiala UNICF România ne dă o veste cum nu se poate mai tristă: 40 la sută din populaţia ţării se află în sărăcie cruntă sau în risc de sărăcie suportabilă, din care cota copiilor săraci este cu 8 procente mai mare. Şi asta doar în cazul hranei omului, neluând în calcul lipsa hainelor, a medicamentelor şi a rechizitelor şcolare care împiedică accesul copiilor la educaţie şi la o viaţă sănătoasă. Ce facem, însă, cu absenţa de acasă a părinţilor şi bunicilor plecaţi să lucreze în îndepărtate ţări străine!?

Sibiu, iulie 2019

Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.