MIHAI ZÂNT: „TINERII DE ASTĂZI ÎȘI CAUTĂ SENSUL” – DESPRE CARIERĂ, COACHING ŞI BUSINESS

În ultima vreme, ți-ai schimbat jobul de două ori pe an și crezi că ai o problemă? Nu ai!
Dacă ești tânăr, este chiar un semn de creștere accelerată. Oricum, orice problemă ai avea în carieră, există o soluție. Iar soluția este la tine, dar ca să o găsești este posibil să ai nevoie de un om ca Mihai Zânt. El este executive coach, international trainer și antreprenor.
L-am rugat să ne explice, pe românește, toate valențele activității sale și am descoperit un om cu o profesie de o însemnătate capitală pentru mulți oameni. Universul lui este diferit de al multora dintre noi, lucrează din cafenele sau spații de co-working, iar o discuție cu el te pune pe gânduri. 
Doamnelor, domnilor, Mihai Zânt!

– Experiența ta în domeniul „Resurse umane” este de peste zece ani. Cum a fost acest timp, petrecut în acest domeniu? Te întreb pentru că eu cred că acum zece ani acest domeniu era foarte diferit de ceea ce este astăzi. Ce înseamnă un deceniu în „Resurse umane”?
Față de acum 10 ani, nu numai că s-a schimbat industria, dar s-au schimbat și lucrurile pe care le fac eu în legătură cu „Resursele umane”. Atunci am intrat în „recrutare”, după care am fost promovat să iau și training-uri și performance management și alte procese de resurse umane. Toate acestea au fost în cadrul unei companii multinaționale. Fiind inginer la bază, așa am învățat… Până atunci lucrasem în vânzări și, pur și simplu, mi-a fost oferită oportunitatea aceasta după ce am moderat o masă rotundă. Apoi, conducând departamentul vreo opt ani, cu diverse reorganizări, cu tot felul de experiențe care m-au crescut, am fost la un MBA în străinătate și acolo m-am resetat. Am ajuns la Paris, La New York la Cornell și în Beijing la Tsinghua, unde, de altfel, mi-a plăcut cel mai mult… În ciuda percepției despre chinezi, au universități de top, și sunt deschiși să-l aibă pe Mark Zuckerberg în board, de exemplu… Adică sunt vizionari, din perspectiva aceasta! Am avut șansa sa câștig Concursul de Inovație de la Cornell, New York, iar apoi m-am întors în România și nu mă mai regăseam în companie.

– De ce te-ai întors?
Pentru că mi-am dorit să contribui în țară.

– Dar perspectivele ți se deschiseseră, deja. Dacă voiai să rămâi în străinătate, ai fi putut alege astfel…
Așa este, s-au deschis.. Dar eu am spus că job-ul meu – de coach și formator– pe cont propriu, poate di și international. Pot să livrez și locuind, aici, în România. Mai greu este de gestionat percepția despre români și România, dar am deja contracte internaționale și zbor ușor de la București la Paris, Londra, Berlin, Singapore unde mai am contracte.

– Ce ar spune un expert în resurse umane despre un profesionist care alege familia înaintea jobului?
Orice expert bun în resurse umane ar spune că este totul în regulă cu această decizie. Corespunde valorilor unei persoane. Dacă întâlnesc vreun expert de resurse umane care gândește diferit, nu mi-aș dori să lucrez în acea companie căci nu mi se pare o cultură deschisă și sănătoasă! Și cred că cei care au valoarea familie nu și-ar dori!

– Cum ar fi arătat, oare, prezentul tău dacă nu ai fi plecat din țară la momentul acela?
Nu m-am considerat niciodată plecat. Am avut cursuri intermitente, dar cu siguranță m-au făcut să văd lucrurile la alt nivel! Adică am avut cursuri la Comisia Europeană cu consilierii lui Schulz și am întâlnit CEOs din tot felul de companii, care mi-au deschis ochii, pur și simplu. Am învățat să vorbesc în termeni de business, cu managementul companiilor, am învățat să gândesc strategic, am învățat ce înseamnă culturi organizaționale și ce înseamnă strategie, în toate domeniile ei și, pur și simplu, pot să port niște discuții cu sens. Nu știam finanțe și am învățat… Asta m-a ajutat și să fiu antreprenor!

– Dar România te pregătise pentru aceste mari întâlniri pe care urma să le ai? Erai la fel ca ceilalți colegi?
Da. Aș spune că m-a pregătit în sensul în care a trebuit să mă maturizez mai devreme decât ceilalți. Adică am putut să fac față, la vreo 29-30 de ani, unei grupe de executivi care erau manageri de mult timp și care aveau media de vârstă la 37 de ani… iar vârstele mergeau până la 60 de ani. Eram unul dintre cei mai tineri din grupa aceea, dar puteam să port discuții de la egal la egal. În România, pur și simplu trebuie să faci mai multe, mai devreme! Pe de altă parte, ce m-a ajutat din discuțiile acelea a fost să-mi dau seama că ideile și propunerile mele sunt valide. Pe când, în România, eram invidiat pentru ele, acolo erau lăudate și puse în valoare. Și acest lucru mi-a dat încredere. Încrederea – care îmi lipsea, la momentul acela la job.

– Care ar fi primul lucru pe care i l-ai spune cuiva care, poate, nu va avea vreodată șansa să viseze la oportunitatea pe care ai avut-o tu? Care ar fi fereastra pe care i-ai deschide-o, în legătură cu profesioniștii pe care i-ai întâlnit?
I-aș spune să încerce să studieze în străinătate sau să aibă o experiență de lucru acolo și apoi să se întoarcă și să aplice aici ceea ce a învățat. Acolo unde lucrurile nu merg bine – așa cum este percepția actuală despre România- sunt tot atât de multe lucruri de făcut (oportunități) și poți să accelerezi și să arzi etape.

– Dar există o rețetă valabilă? Ceea ce funcționează în alte țări se potrivește sigur și în România?
Da.

– Fără modificări?
Nu fără modificări, dar există o rețetă. Adică poți să ai idei inovatoare care să funcționeze doar în România, să fie cu totul originale, dar nu m-aș baza prea mult pe ele. Mai degrabă poți să iei idei, sisteme, servicii care sunt deja funcționale în străinătate, să le adaptezi cultural – pentru că tu știi cel mai bine, fiind de aici, cum s-ar putea adapta -, și să le implementezi și în România. Sunt atât de multe lucruri de rezolvat…

Eveline Păuna

continuare pe evelinepauna.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.