Înfrățirea cosmică a culturilor neolitice Cucuteni – Yangshao

Corespondență din China
Învăluit în lumina magică a clădirii Galaxy Soho, Institutul Cultural Român înflorește și în Beijing, China. Invitația la degustarea nectarului patrimoniului românesc cu ale sale fantastice povești, basme și legende, cântece și tradiții, este răspândită de cele trei frumoase zâne și de domnul director Constantin Lupeanu:
Cu inima lui vitează, lumea o luminează;
Soarele și Luna îi țin cununa;
La vorbele lui cu foc,
Nici neoliticul nu stă pe loc.
Mulțumită minunatei colaborări și susțineri a domnului director Constantin Lupeanu, am avut onoarea să prezint studiul de mai jos la conferința “De la neolitic la Centenarul Marii Uniri. O viziune asupra artei populare românești. Înfrățirea cosmică Cucuteni – Yangshao”, în zilele de 6 și 7 decembrie 2018, la sediul cu ICR Beijing și la Institutul de Arheologie din cadrul Academiei de Științe Sociale din China, precum și cu ocazia celei de-a treia ediții a Festivalului Majiayao, în cuprinsul conferinței “A Conversation Crosssing 5000 Years”, pe data de 17 mai 2019, în orașul Lintao, din provincia Gansu, China.
Lucrarea mea poate fi citită și în limba engleză în revista Destine Literare, nr. 112-114, aprilie-iunie 2019.
Cercetarea este dedicată unității cultural-artistice a comunităților neolitice Cucuteni-Yangshao (Majiayao) și reprezintă o reinterpretare în viziune astrofizică a motivelor decorative.
Înfrățirea cosmică a culturilor neolitice Cucuteni – Yangshao
de Ştefania-Andra Pătrăşcanu
Cultura Cucuteni se extinde până în sud-estul Ardealului (Transilvaniei) la Ariuşd, în nord-estul Munteniei, în zona extracarpatică pe plaiurile Moldovei la vest şi est de râul Prut, până la râul Nistru în Ucraina de azi, unde cultura lor este cunoscută sub numele Trypillia. Cucutenienii constituie una dintre comunităţile neolitice din preistoria Europei, numele culturii fiind dat conform denumirii primului sit arheologic exploatat în 1885-1890, situat pe dealul Cetăţuia, din apropierea satului Cucuteni, din judeţul Iaşi, podişul şi regiunea Moldovei, la vest de râul Prut, în nord-estul ţării România, de pe continentul Europa. Cercetările arheologice întreprinse ulterior în cele peste 3.000 de situri au determinat următoarea etapizare cronologică: Pre-Cucuteni (5200–4750/4600 î.Hr.), Cucuteni A (4600-3900î.Hr.), Cucuteni A-B (4050-3850 î.Hr.), Cucuteni B (4050-3700î.Hr.) şi Cucuteni C (3.700-3.500 î.Hr.). Potrivit analizelor cu radiocarbon privind datarea polenului identificat în subsol, ştim că această comunitate şi-a pus vizibil amprenta asupra mediului înconjurător prin recoltarea de masă lemnoasă din fondul forestier existent, în vederea construirii caselor şi a amenajării terenurilor pentru păşuni şi activităţi agricole. Mărturii în acest sens constituie rămăşiţele cerealiere carbonizate descoperite în situri. Varietatea de seminţe cuprinde grâu – Triticum Dicoccum, grâu ramificat – Triticum Compactum, grâu alac –Triticum Monococcum şi grâu spelta – Triticum Spelta, orz – Hordeum Vulgare, secară – Secale Cereale, hrişcă – Fagopyrum Esculentum şi mei – Panicum miliaceum, acesta din urmă este prezentă în cantităţi mai mici. De asemenea, s-au găsit sâmburi de corcoduş – Prunus cerasifera, prun gogoneţ – Prunus domestica insititia, cais – Armenica vulgaris, soc negru – Sambucus Nigra, viţă de vie – Vitis Vinifera şi fructe de coriandru – Coriandrum Sativum.
O trăsătură fundamentală și necesară în practicarea păstoritului şi a agriculturii este identificarea anotimpurilor, a echinocţiilor şi solstiţiilor, cu alte cuvinte sosirea ploilor, vremea caldă şi lumina solară adecvată. În contextul astronomic contemporan ştim că Pământul are două emisfere, că se învârte de la vest la est și că axa sa de rotație este înclinată în raport cu planul orbital. Drept urmare, la nivelul solului, mişcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească este de la Est la Vest, se produc anotimpurile, trecerea de la un sezon la altul fiind marcată de echinocții și solstiții.
Echinocţiile sunt punctele sau momentele anului când ecliptica intersectează ecuatorul celest, prin urmare, soarele răsare şi apune la estul şi vestul propriu-zis al planetei, motiv pentru care durata zilei este egală cu durata nopţii.
Solstiţiile definesc punctele în care ecliptica este cel mai aproape sau departe de ecuatorul celest, ca atare există solstiţiul de iarnă și cel de vară; de pildă, în emisfera nordică, la solstițiul de vară, Soarele răsare din nord-est şi apune la nord-vest, iar ziua este mai lungă decât noaptea şi permite creşterea şi coacerea recoltei. Aceste momente astronomice principale se dovedesc a fi știute și înțelese şi de către comunitatea neolitică, motiv pentru care în articolul de față se propune o extindere a orizontului cultural privind cunoașterea lor. Astfel, în sprijinul mecanismului peisajului cosmic prezentat de către cucutenieni, ne vom axa atât pe limbajul artistic de pe vasele ceramice, precum și pe reprezentările zoomorfe și antropomorfe, exemplificând concomitent cu informații astrofizice din prezent.
Potrivit cercetărilor efectuate de subsemnata, cucutenienii cunoșteau bolta cerească și principalele evenimente cosmice.
Ştefania-Andra Pătrăşcanu
Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.