Așa își intitulează Mihai Eminescu tableta sa din „Timpul” (27-28 iulie 1881), elogiind gestul membrilor „Societății <România Jună> din Viena” (organism din care făcea și el parte), de a-l omagia pe „rege poeziei” româneşti, la împlinirea vârstei de 60 de ani.
O serbare și-un album aniversar. Gest frumos – devenit istorie.
Și pentru a convinge, iată textul semnat de poetul-jurnalist:
„Societatea <România Jună> din Viena, constituită din studenți români, a dat o serbare cu ocazia aniversării a 60 de ani a lui Vasile Alecsandri, bardul român de la Mircești. În acea zi s-a trimis poetului, din Viena, un preafrumos album, legat, din catifea grenată, având pe fața de deasupra scoarței o ghirlandă de frunze de stejar și de laur, lucrate foarte fin în argint; în partea de jos a acestei ghirlande vin în săpătură anii 1821 și 1881, iar în mijlocul ei, inițialele poetului”.
Având ca punct forte această informație, transpar – în acest prezent – câteva situații demne de toată atenția.
Dacă data trecerii la cele veșnice este prea bine cunoscută (22 august 1890), data de naștere a poetului Vasile Alecsandri a dat naștere multor controverse. Ei bine, având în vedere că însuși scriitorul își sărbătorea ziua de naștere – la 21 iulie, n-ar mai trebui să găsim (să citim) – în orice „calendar” ca dată de naștere a lui Vasile Alecsandri doar „21 iulie 1821”, așa cum singur o prețuia și o sărbătorea?!
În ceea ce privește darul oferit de studenții români din Viena, cu certitudine, poetul s-a bucurat nespus. Era un semn de aleasă prețuire din partea tinerimii române. Și prea bine știm, orice artist este sensibil, când tinerețea privește cu admirație spre fruntea celui matur. Firesc, și Alecsandri se dorea iubit. Era conștient de meritele sale. Nu era doar un fiu de vornic. El era însuși vornicul culturii românești. Și chiar până la 1881, inclusiv, numele lui încrustase momente de mare esență în istoria politică, socială și culturală a Românilor.
Mai știm că în 1885, poetul a dăruit Academiei Române, prin testament, multe bunuri (biblioteca, corespondenţă, manuscrise). Posibil, și acest album. Între timp, Conacul de la Mircești a devenit Casă Memorială, dar informația oferită de Mihai Eminescu, în urmă cu 138 de ani, rămâne suspendată și naște un set de întrebări: Cum arată albumul? Unde se află el acum? De ce nu are și Mirceștiul o copie? Sau măcar o informație! De ce nu figurează în inventarul Muzeului – ca obiect de patrimoniu?!…
Prea bine se știe, în 1878, poetul primise un trofeu și la Montpellier – pentru Cântecul gintei latine… Ei bine, Muzeul din Mircești păstrează doar cutia, trofeul este undeva, nevăzut, la Academie. Înțelegem, valorile culturale se cer a fi în siguranță, dar măcar copii ale acestora avem dreptul a le cunoaște, a le vedea, a le admira. Nu doar o reproduceri-foto (în cel mai fericit caz). Și iată-mă-s, nolens volens, la o distanţă respectabilă, în timp, mesager al gazetarului Eminescu:
Să mai dorim a cunoaște și noi acel album de la 1881, atâta timp când Muzeul din Mirceşti – încet-încet – moare?!…
Îndrăznesc, doar, a formula o fierbinte rugăminte către Academia Române, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional al Literaturii Române, să organizizeze o expoziție cu piese de patrimoniu amintitoare de scriitorul și diplomatul Vasile Alecsandri – pe data de 21 iulie 2019. Da. 21 iulie. De Ziua sa de naştere!
Ar fi un gest de mângâiere și pentru familia bătrânului vornic, Vasile Alecsandri – tatăl (știind că a sa casă, din Iași, se află-n suferindă-nstrăinare); o binecuvântată mângâiere, Fiului, el înşuşi, cu grad boieresc de vornic (cu al său domeniu de la Mirceşti, în coborândă degradare); o salbă de binecuvântare lui Mihai Eminescu, jurnalistul, cel atât de atent la tot și la toate, privind personalitatea „nemuritorului nostru Alecsandri” (ms. 2264); grupului de studenţi care reprezentau, la 1881, „Societatea <România Jună> din Viena”.
Fie-le amintirea neîntinată cunună de laur!
Livia Ciupercă / UZPR