Pe 21 septembrie 2018 s-au împlinit 154 de ani de la nașterea Elenei Văcărescu, o scriitoare cu o bogată activitate politică şi literară desfășurată la Paris. Ea a fost descendentă a familiei Văcăreştilor, dar a fost înrudită și cu familiile Cantacuzino şi Rosetti. În 1920, la Conferința de Pace de la Paris, când s-a consfințit unirea Basarabiei cu România, Elena Văcărescu a fost unul din membrii delegației române ce a reprezentat diplomatic interesele țării noastre. Totodată, ea este prima femeie devenită membru de onoare al Academiei Române, dar a rămas în istorie ca fiind marea iubire a viitorului rege Ferdinand al României. Deoarece relația lor a fost dezaprobată de familia princiară, la recomandarea reginei, tânăra scriitoare a părăsit țara natală stabilindu-se pe meleagurile franceze unde, toată viața, a sprijinit interesele României la toate saloanele diplomatice din Paris.
În 1886 ea a publicat primul volum de versuri intitulat „Chants d’Aurore”, pentru care a și primit un premiu special al Academiei Franceze. Ulterior, ea a mai publicat nenumărate volume de poezii în limbile franceză și română, două romane, memorialistică și teatru.
Patriei mele,
De Elena Văcărescu
Iar dacă îţi devin străină
Şi cântecu-mi de început
Grăirea n-a ales, divină,
A plaiului ce m-a născut.
Seninul dulce grai în care
Lin, ruga, buzele-mi şoptesc,
O, patrie, putea-vei oare
Să-mi ierţi păcatul meu firesc?
Lua-vei viersul meu în seamă,
Grea munca-mi binecuvântând,
Cum îşi blagosloveşte-o mamă
Copiii mâine-n luptă stând?
Text: Zvetlana Preoteasa
Articol publicat în revista „Literatorul”, ediție nouă, Nr.1, decembrie 2018; revistă aflată sub egida Bibliotecii Metropolitane București, www.bibmet.ro