default-logo

„Tradiții, obiceiuri și legende turcești: Epoca Lalelei (Lâle Devri)” de Urfet Șachir

Dintre toate anotimpurile, primăvara ,,este un tandru şi sălbatic mister” (Victor Hugo), iar „florile primăverii sunt visele iernii povestite dimineaţa, la micul dejun al îngerilor” (Khalil Gibran). Culorile florilor înlocuiesc griul sufocant al iernii, iar soarele încălzește ușor-ușor, făcând loc anotimpului cafelei, al înghețatei și al planurilor de vacanță. În fața tuturor acestor lucruri, inima omului este plină de o energie de neoprit. Cel mai bun mod de a profita de această energie este de a călători, atunci când frumusețile primăverii aduc un suflu nou ideilor de vacanță. O destinație poate fi Istanbulul, orașul lalelelor. „Primăvara vine pentru că lalelele înfloresc sau lalelele înfloresc pentru că vine primăvara?!” Iată o întrebare dificilă, la care localnicii orașului de pe Bosfor au răspuns fără echivoc: „Primăvara nu va veni în țara noastră fără a se deschide lalelele”. Și cel mai frumos moment pentru lalele este luna aprilie. În această lună, ca un omagiu adus trecutului, la Istanbul și în alte orașe din Turcia se sărbătorește, în fiecare an, tradiționalul Festival Internațional al Lalelelor. Cu acest prilej, municipalitatea plantează milioane de lalele în multe locuri din Istanbul, în special în Parcurile Gülhane și Göztepe, Emirgan, Yıldız, Beykoz, Çamlıca, Fethipașa și altele. Festivalul nu se limitează însă la plantarea delicatelor flori, ci au loc o serie de manifestări, precum spectacole cu muzică live sau de suflare a sticlei. Se organizează, de asemenea, expoziții de pictură, sculptură și fotografie. În timpul festivalului se pun în vânzare lalele și alte produse având ca tematică laleaua în diverse culori. De asemenea, evenimentele sportive adaugă un plus de emoție festivalului. Anul acesta, este posibil ca unele festivaluri să fi fost amânate sau anulate din cauza perioadei epidemice. În fiecare an, în martie și aprilie, Festivalul Lalelelor (Tulipelor) din Istanbul pregătește orașul pentru primăvară. Frumoasele lalele care decorează parcurile și străzile orașului, oferă o sărbătoare vizuală timp de o lună. Cele mai vizitate locuri pentru Festivalul Lalelelor sunt Emirgan Korusu, Piața Sultanahmet și Parcul Göztepe.

De-a lungul istoriei, lalelele au fost unul dintre simbolurile Istanbulului. Lalele au crescut inițial în stepele asiatice, însă, dacă pornim pe drumurile istoriei, descoperim că laleaua a fost cultivată pentru prima dată de turci încă din anul 1000 d. Hr. Lalelele, împreună cu multe alte flori, au fost cultivate în Esfahan (Iran) și în Bagdad, în grădini tradiționale, cu pereți, numite „pairidaeza”, din care derivă cuvântul „paradis”. O pairidaeza este altfel de grădină, formată din terenuri cultivate într-o incintă. Cunoscută și sub numele de „grădină paradisiacă”, se crede că pairidaeza își are originea în vremea Imperiului Asirian. Construcția sa dreptunghiulară adăpostea o grădină ordonată și frumoasă care contrasta cu sălbăticia naturii. Apa a fost adesea un element important al construcției lor – iazuri, canale sau chiar fântâni curgeau liber în interiorul zidurilor.

Lalea („Lâle” sau „Lâleh”) este un nume mistic din Orientul Mijlociu. Când este scrisă cu caractere arabe, „lâleh” are aceleași litere ca și Allah, motiv pentru care floarea a devenit un simbol sfânt. Etimologic, cuvântul francez „tulipe” provine din termenul turcesc „tülbent care derivă din cuvântul persan „terbend” și înseamnă, conform Dicționarului Turc, Türk Dil Kurumu Sözlükleri (TDK), „pânză de bumbac subțire țesută, ușoară și moale. Această pânză era purtată de orientali înfășurată pe cap, sub formă de turban, cu formă asemănătoare cu cea a lalelei. Unele povești spun că vechii turci adorau să poarte ca ornament la turbane lalele tăiate. Se spune că ambasadorul austriac Busbeck a confundat numele florii cu această pânză și a introdus-o în Europa cu acest nume – „tulipe”. Frumoasa lalea a devenit un simbol al abundenței și al prestigiului în cea mai frumoasă și prosperă perioadă a Imperiului Otoman, cunoscută sub denumirea de „Epoca Lalelei”. O perioadă scurtă, dar intensă, de reînnoire a Imperiului Otoman după războaie lungi și traumatizante, între 1718 și 1730, perioadă în care a domnit Sultanul Ahmed al III-lea (1703–1718), avându-l ca mare vizir pe Damat İbrahim Pașa din Nevșehir. În cronicile otomane din secolul al XVIII-lea nu există o definiție a unei perioade sub numele de „Epoca lalelei”. Yahya Kemal Beyatlı a folosit pentru prima dată termenul de epocă a lalelei, deoarece lalelele au fost crescute într-o mare măsură, în special în Cornul de Aur și Bosfor, în perioada lungă de pace care a început după Tratatul de la Pasarofça semnat cu Austria și aliatul său, Veneția, în 1718. Acest nume care a fost folosit în titlul articololelor din ziarul „Ikdam”, în 1913, de către istoricul Ahmed Refik Altınay și în cartea publicată doi ani mai târziu, s-a răspândit în literatura otomană și a fost înțeles ca începutul erei plăcerii, al divertismentului, păcii, inovării și reformei civile în istoria otomană. Această perioadă, care a inclus anii lungi de loialitate a lui Nevșehirli Damad İbrâhim Pașa și s-a încheiat cu Rebeliunea Patrona Halil în 1730, se referă la etapa în care au fost dezvoltate relațiile politice, economice și culturale cu Occidentul. Ambasadorilor trimiși la Paris, Viena și Moscova li s-a cerut nu numai să semneze tratate diplomatice și comerciale, ci să și afle detalii despre diplomația europeană și puterea militară. În viața de zi cu zi, în artele plastice și în domeniile științei și tehnicii, Epoca lalelei are, de asemenea, efecte în literatura de specialitate. Multe dintre lucrările poeților perioadei atrag atenția asupra relației dintre viața socială și poezia de divan, aflată la cel mai înalt nivel în comparație cu secolele trecute. Pe de o parte, viața socială s-a schimbat punându-se accent pe lângă obiceiuri, pe divertisment, pe jocuri complexe de mazmun, fapt ce a făcut ca poezia să fie compusă și citită între diversele straturi populare, în viața de zi cu zi, mai mult decât în orice altă perioadă. În această interacțiune, interesul populației pentru artă și literatură este, de asemenea, important. Poezia de dragoste a membrilor palatului și a populației din Istanbul pentru viața de divertisment a fost, de asemenea, menționată ca o filosofie de viață. Chiar și după această perioadă, laleaua a fost subiect pentru multe opere literare. Nedim este unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai literaturii de divan care, datorită inovațiilor pe care le-a adus poeziei de divan, dar și stilului său unic, este considerat ca cel mai mare poet al literaturii turce și al cântecului din perioada lalelei, de la curtea otomană a secolului al XVIII-lea. Versurile: „Să ne facem pofta-n lume, să râdem, să ne distrăm,/ Hai, pe jos în Sadabad, cu revani să ne-nfruptăm” au reprezentat o formulă care rezumă această filosofie de viață. În Epoca Lalelei, poezia turcească a fost scoasă de sub influența tradiției iraniene, lăsând la o parte subiectele mesnevi (în arabă: mes̱nevī) clasice, originare din Iran. În plus, în locul vechilor cântece, au fost scrise mesnevi (versuri, poeme) inspirate din viața oamenilor obișnuiți sau din tasavvuf (sufism). Însă primul care a adus laleaua în poeziile sale a fost Mevlana Celaleddin Rumi. Laleaua din rubayatul lui reprezintă dragostea de pământ și unicitatea lui Allah în știința sufismului. Se crede că petalele de lalea prind contur precum mâinile care se deschid de parcă s-ar ruga, ceea ce adâncește dimensiunea credinței în lalea. În literatura de divan, laleaua  are sensul de „pahar de vin” dar și de „rană pe pieptul iubitului”. În Imperiul Otoman, decorațiunile și elementele arhitecturale cărora li s-a aplicat motivul lalelei s-au înscris în „stilul lalelelor”. Pe hainele sultanilor, dar și pe pantofii lor se foloseau motive ce reprezentau lalelele. Aceste flori au fost atât de apreciate în perioada otomană, încât s-au produs sute de soiuri care au primit nume glorioase, cum ar fi: „lumina de rubin”, „lumina albă”, „fața iubitului”, „dimineața de primăvară”, „săgeata grădinii de trandafiri”. De fapt, bulbul de lalele, cunoscut sub numele de „Duhteri” sau „Kızlık” , adus din Iran a valorat o mie de monede de aur. A fost înființată chiar și o academie numită Çiçek Endümen-i Daniș.

 

leviathan.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*