Mihai Beniuc s-a afirmat înainte de cel de-al doilea război mondial ca poet cu o personalitate artistică bine conturată. După precizările lui Al.Husar, în Poetul în concepţia lui Mihai Beniuc, articol apărut în Analele ştiinţifice ale Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi, tomul VII, 1961, p. 151, Mihai Beniuc îşi publică primele sale poezii în revista liceului din Arad. Laboremus, în 1926, după care colaborează la Bilete de papagal şi mai apoi în revistele ardelene Abecedar şi Pagini literare.
Născut la 20 noiembrie 1907, în localitatea Sebiş, de lângă Arad şi decedat în 24 iunie 1988, Mihai Beniuc a fost poet, prozator şi psiholog, care s-a implicat în promovarea proletcultismului în ţara noastră, alături de A.Toma, Dan Deşliu, Eugen Frunză, Maria Banuş, A.E. Bakonsky, Eugen Frunză şi alţii.
De Mihai Beniuc mă leagă o frumoasă amintire din anul 1961, pe când eram elev la o şcoală tipăografică din Bucureşti. Pe atunci colaboram la Informaţia Bucureştiului. Cu această ocazie m-am deplasat pe str.Grădina Bordei, unde locuia, pentru a-i lua un interviu.Am fost primit în casă de menajeră şi apoi am fost introdus în biroul maiestrului.Întreg holul era tapetat de tablouri. Maestru mă aştepta la biroul său masiv.S-a purtat foarte amabil cu mine.Aveam 18 ani.După terminarea interviului, a citiut textul pe care-l scrisesem pe un caiet, după care a mormăit: E bine! Nu am plecat decât după ce am fost servit cu dulceaţă de smochine de către menajeră. În timpul acesta Beniuc s-a interesat de şcoala pe care o urmam şi de ceea ce scriu.După ce am terminat, înainte de a pleca m-a invitat să mai revin cu creaţii de-ale mele.N-am mai revenit dar l-am mai întâlnit în clubul şcolii în urma invitaţiei făcute de conducerea acesteia, în urma căreia am făcut o fotografie împreună care a apărut în Îndrumătorul cultural. Interviul a fost publicat în Informaţia Bucureştiului, la rubrica Evenimente culturale.
Poetul îşi realizează, cu fiecare volum, dorinţa exprimată categoric de a fi toboşarul timpurilor noi, şi de a intra masiv şi greu în vreme / cu un car cât dealul de poeme…
Opera poetică a lui Mihai Beniuc este străbătută de patosul marilor căutări, al luptei revoluţionare pentru realizarea a unei himere, a dreptăţii sociale şi a fericirii umane.El a fost în permanentă căutare a acelui cuvânt ”care să te facă să vezi şi să auzi cuvântul plastic, cuvântul muzical, care să exprime mai bine realitatea “. Înnoirea limbii a fost o altă preocupare a sa, găsind rezolvarea în apropierea de poezia populară-“izvorul veşnic viu al întineririi…fântână a tinereţii “.(Despre poezie-studii literare-E:S:P:L:A:, 1953, p. 137.)
Lexicul operei lui M.Beniuc atrage atenţia prin folosirea cuvintelor regionale şi a arhaismelor, referitoare la viaţa satului şi preocupările oamenilor din acest areal. Ca poet al câmpului, cum îi plăcea să-şi spună, Mihai Beniuc se dovedeşte un profund cunoscător al vieţii şi graiurilor din Transilvania, Moldova şi Muntenia. Cuvintele cu mai mare frecvenţă în vocabularul poetic al lui Beniuc sunt cele care se referă la obiecte de gospodărie, la denumirea unor unelte, obiecte de îmbrăcat, etc.Printre acestea sunt: laiţă, meliţă, brăzdar, blid, opaiţ, tingire, ciutură, ciubară, loitră, cuşmă, clop, otavă, mejdii, vîlcede, etc. Cu ajutorul acestor cuvinte, Beniuc introduce pe cititor în mediul rustic şi popular- asemenea lui Coşbuc şi Goga. Din graiurile populare, Beniuc a cules expresii, proverbe, zicători, locuţiuni pe care le-a interferat, sau ţesut, cum îi plăcea să spună, apoi în structura versurilor sale dându-le o nouă strălucire. Iată câteva exemple: a ţi se face pielea găină:”A fost pe-aici odată un Horea / Vi se face pielea de găină? “( p. 104 din volumul Poezii, ESPLA, 1960 ), sau cine samănă vânt culege furtună: “Ţine minte: vânt de sameni azi, / Mâine ai furtună din ce sameni “( p.145 ).
În primul volum Cântece de pierzanie, apărut în 1938, neologismele abundă, împerechindu-se organic cu arhaismele şi expresiile populare: candid, cofetărie, sonfeti, funest, undă revolută, vervă, etc.
Influenţa populară pe care am constatat-o în mai toate sectoarele limbii poetice a lui Beniuc este vizibilă şi în stil. Multe din poeziile sale au un character de oralitate.
În poezia lui Beniuc, deşi el efirmă la început că are o mare încredere în forţele proprii şi detestă exemplele, întâlnim totuşi şi alte influenţe, la început vizibile, mai apoi assimilate creator. Ce mai puternică este a lui Eminescu, apoi Goga şi Coşbuc.
În cele mai toate volumele de poeze publicate, şi nu sunt puţine, se observă că poetul utilizează atât versul liber, cât şi versul clasic. În poeziile din tinereţe Beniuc foloseşte versul liber, spre bătrâneţe abordează versul clasic. În volumul În voia vântului, apărut în 1987, pe lângă alte volume, din care lipseşte filonul politic, Mihai Beniuc este un poet autentic.
Al.Florin ŢENE / UZPR
Președintele național al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americană Română de Artă și Știință