default-logo

Ziua revistei, 2022

De obicei, pe acest colţ de pagină nu am avut în vedere evenimente, ci „idei (cât de cât) perene”, dar nu mă dezic total nici acum, pentru că ceea ce urmează nu numai că nu este un „reportaj”, ci chiar se referă la două idei „de cursă lungă”, fiecare meritând o dezbatere separată şi amândouă centrale pentru întâlnirea de sâmbătă 11 iunie 2022.

Prima vine dinspre paşoptişti, dar, sub diferite forme, a fost reluată mereu, până în zilele noastre, inclusiv de nume faimoase, precum C. Stere şi N. Iorga: este vorba despre unirea în cuget şi simţiri, care trebuie să preceadă, să însoţească şi să urmeze oricare unire administrativ-politică, pentru ca aceasta să fie reală, trainică. Iar că revista s-a dorit de la începuturi a fi panromânească din toate punctele de vedere, autori, subiecte, cititori, am tot spus-o (şi, cred, în mare măsură se şi vede); că ea este unionistă scrie deja în „Decalogul” ei. Aş accentua – „nenegociabil unionistă”, grăbindu-mă să precizez: în cuget şi simţiri. Oricum, fără referiri la „costuri”, o meschinărie tristă, care apare adesea, dar nu-şi are locul în acest context (cât costă sângele celor care au lipit harta României cu sânge?!…) şi care e o diversiune pe care, de altfel, au demontat-o demult cei lucid-competenţi (a se vedea Petrişor Peiu, „Costurile reunificării calculate după modelele german şi coreean – investiţie în creşterea economică a statului reunificat”, în volumul Şapte teme fundamentale pentru România 2014, Dan Dungaciu, Vasile Iuga, Marius Stoian coord., Editura Rao, Bucureşti, 2014). Chiar şi fără referire la statistici/sondaje, pentru că ştiu cât de eficientă este manipularea la vremea noastră, pentru că ştiu că istoria o proiectează elitele, chiar dacă o fac (şi, adesea, o suferă) popoarele…

Pe 11 iunie, la întâlnirea de la Curtea de Argeş au participat, pe lângă colaboratori şi prieteni ai revistei din vreo zece localităţi din Ţară, o delegaţie din Chişinău, condusă de ES ambasadoarea Iuliana Gorea Costin, avându-l în frunte pe Eugen Doga, celebrul compozitor, oaspetele de onoare al evenimentului, precum şi o delegaţie din Panciova, Serbia. O manifestare, aşadar, înscrisă (şi) în iniţiativa Podul de Reviste, numită astfel de regretatul Nicolae Dabija, în toamna lui 2011, când Curtea de la Argeş s-a lansat la Chişinău, „înfrăţindu-se” cu Literatura şi Arta. Multe alte publicaţii din Basarabia, România şi Serbia s-au alăturat, mai multe întâlniri au fost derulate, la Chişinău şi Curtea de Argeş – iar „Podul de reviste” a rămas rubrică statornică în revista noastră.

Prezenţa maestrului Eugen Doga are legătură directă cu a doua „idee perenă”, pe care o preiau în formularea dintr-un splendid album aniversar, Eugen Doga. Mergând după soare, cu supratitlul-laitmotiv, reprodus pe fiecare pagină, Contemporani cu eternitatea. A apărut în 2021 la Editura Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, sub îngrijirea Iulianei Gorea Costin. La festivitate, albumul a fost prezentat alături de un altul, de Eugenia Tofan, şefa Biroului de Presă al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, intitulat Eugen Doga. Mergând după soare. Dimensiunea unui dar providenţial, apărut sub aceeaşi egidă.

Un privilegiu şi o bucurie a fost prezenţa maestrului Doga – un creator cu acces la eternitate, aflat printre noi, acum şi aici, vorbind, zâmbind cum numai dumnealui poate zâmbi – cu menţiunea că eternitatea a fost „reprezentată” şi de alţi doi pământeni geniali, trecuţi însă demult în lumea de lumină, amândoi apropiaţi revistei: Eminescu şi Urmuz. 15 iunie fiind în apropiere, o slujbă de pomenire a fost săvârşită, în faţa monumentului poetului (cel reprodus la pagina a doua a revistei), de către ÎPS Calinic Argeşeanul, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului (care, apoi, în sala de festivităţi a Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, i-a înmânat maestrului Eugen Doga Medalia Sfântul Neagoe Vodă Basarab, a Arhiepiscopiei, prestigioasă şi extrem de selectivă). Spiritul lui Eminescu ne-a însoţit continuu, materializat de pildă în poemele recitate de actorul chişinăuan Nicolae Jelescu sau puse pe note de cantautorul Viorel Burlacu, tot din Basarabia. Urmuz a revenit şi el, recurent, în discuţie, mai ales în perspectiva Anului Urmuz 2023, când se împlinesc 140 de la naşterea sa (la Curtea de Argeş, se ştie!) şi 100 de ani de la moarte. O aniversare „rotundă” avem şi anul acesta: un secol de la debut şi de la „rebotezarea” cu numele Urmuz.

Interesant este că a doua zi, duminică, maestrul Doga a mai primit un „premiu”, un fel de „certificat spontan de celebritate”: în curtea Mănăstirii Corbeni, în drum spre munte, o doamnă s-a apropiat de dumnealui întrebând timid „Du-dumneavoastră sunteţi chiar Eugen Doga?!…” Imaginaţi-vă bucuria celui recunoscut – care, după ce a „cucerit Rusia până la Sahalin”, a visat mulţi ani „să cucerească şi România” (citez din primul album amintit mai devreme). Se pare că „România profundă” este cucerită de muzica sa, mai rămâne să o arate şi cea „oficial-academică”…

Pe scurt: unire în cuget şi simţiri, profitând de faptul că suntem, noi, toţi românii, contemporani cu eternitatea – prin Eugen Doga, prin Mihai Eminescu, prin Urmuz…

Gheorghe Păun

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*