(în practica grecească, sub Agneț se scoate doar o miridă triunghiulară, nu trei ca la noi; explicațiile le pot oferi specialiștii în liturgică)
.Niciodată nu am fost de acord cu acest termen de „nepomenitor”. Am spus în repetate rânduri că nu este ortodox și că aduce numai confuzie. Termenul ortodox este „îngrădire de erezie.”
Voi încerca o analiză succintă, cu cuvinte simple, iar dacă greșesc undeva accept orice mustrare, spre îndreptare. Dar nu sub forma atacului la persoană, ci cu argumente teologice.
Așadar, în general există trei momente în care este pomenit episcopul eparhiot (nu altul, căci acea practică este una schismatică):
1. La ectenia mare (care începe cu cuvintele Cu pace Domnului să ne rugăm…) și la ectenia întreită (unde se răspunde la cereri cu Doamne miluiește de 3 ori), unde formula este la fel. Acest lucru este valabil nu numai la Sfânta Liturghie, ci și la Utrenie, Vecernie și la unele Sfinte Taine, cum ar fi Botezul.
2. La Vohodul Mare sau Intrarea cu Sfintele Daruri.
3. După Axion, la Sfânta Liturghie, cu cuvintele: Întâi pomenește, Doamne…
Dintru început trebuie spus că cei care reduc – pentru ei înșiși sau pentru alții – lupta cu erezia doar la întreruperea pomenirii nu au făcut aproape nimic, ba fac și mult rău. Lupta trebuie să cuprindă toate aspectele întinate de erezie, exprimarea răspunsurilor contra ideilor eretice trebuie făcută prin predică, în discuții publice sau particulare și prin scris. Aceasta presupune studiu continuu și ferirea totală de păreri proprii. Nu bâjbâim pe o cale nouă, ci mergem pe urma Sfinților Părinți, străduindu-ne să aplicăm la situația de față – panerezia ecumenistă – atitudinea ortodoxă a îngrădirii de erezie, cu toate aspectele ei.
La punctele 1 și 2 de mai sus se ia în discuție – să folosim cazul simplu al unui episcop (nu mitropolit sau patriarh, pentru scurtarea exprimării doar) – formula: Pentru Preasfințitul Episcopul nostru (NUMELE)… Așa se face când episcopul este ortodox. Însă acum episcopii noștri eparhioți – de care aparține fiecare – nu sunt ortodocși, ci eretici. Deci, cum facem?
a) În practica liturgică grecească se folosește aceeași formulă, însă NU SE SPUNE NUMELE EPISCOPULUI. Deci rămâne aceeași cerere la ectenie, dar numele este omis. Așa au făcut Sfinții la vreme de erezie. Toți.
b) La noi, însă, unii au sărit în sus că dacă facem așa, poporul nu va sesiza că am întrerupt pomenirea, deci trebuie să accentuăm cumva atitudinea noastră și atunci să spunem: pe toți arhiereii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului…
Față de cei care folosesc această formulă sar alții în sus că este o formulă adogmatică și necanonică – nu poți să îi pomenești pe toți, căci nu aparții de toate eparhiile din lume, ci de una singură, concretă cu un nume.
Deci, unii nu sunt mulțumiți cu a), alții cu b). Și începe disputa cu privire la cine are dreptate. Stop, fraților! Deja am pierdut sensul luptei noastre. Ducem lupta cu erezia NU pentru că:
a) vrem să demonstrăm ceva;
b) vrem să fim cineva;
c) vrem să fim mai tari ca alții;
d) vrem să oferim soluții noi;
e) vrem să ne impunem;
f) avem alte planuri ascunse… de viitor.
Așadar, de ce ne-am îngrădit de erezie? Pentru că ea duce la moarte sufletească veșnică, adică la iad sigur. Așadar, această îngrădire și carantină cum se exprimă practic? Dăm foc spitalului infectat cu boala contagioasă, executăm toți bolnavii și personalul medical, nu îi mai considerăm capabili de vindecare pe cei bolnavi sau spunem că nu mai sunt oameni?
Nu, nu și iar nu. Noi ne îngrădim de boală, spitalul (Episcopia) nu va fi dărâmată, bolnavii însănătoșiți vor fi reprimiți în comunitate, doctorii însănătoșiți își vor putea continua liniștiți meseria lor, nu vor fi exilați undeva ca niște leproși incurabili etc.
Deci, ducem lupta cu erezia pentru că iubim pe Hristos și vrem să ne mântuim. Iar ecumenismul este buldozerul care împinge o lume întreagă în iad. Și atunci singurul lucru necesar este să NU POMENIM NUMELE ERETICULUI, adică să respectăm starea de carantină a spitalului, până boala e eradicată.
Vrem să zicem Pentru episcopul nostru…, fără nume și noi, ca păstori și poporul, înțelegem că nepomenind numele ne-am îngrădit și nimeni nu se smintește? E bine așa.
Este nevoie a se accentua că suntem în unire cu toți ortodocșii rămași? Spunem varianta b).
Dogmatic și liturgic vorbind, prima variantă este cea bună, însă dacă noi, majoritatea, nu știm deloc eclesiologie, trebuie să ne exprimăm în așa fel ca să nu smintim.
Alegerea este a fiecăruia. Dar să nu limităm lupta numai la un nume, că nu am priceput nimic. Nu este de ajuns să se însănătoșească cei bolnavi, ci trebuie eliminat virusul mortal. Iar virusul NU este episcopul, ci EREZIA.
La Vohodul Mare se aplică același raționament teologic.
După Axion, grecii spun (la vreme de îngrădire de erezie): Întâi pomenește, Doamne, toate episcopiile ortodoxe (πάσοις επισκοποίς ορθοδόξων)…, iar sensul este că, recapitulând în acel moment pomenirea tuturor Sfinților și a credincioșilor, făcută la Proscomidie, respectăm legea de bază că pe Sfântul Disc NU ARE VOIE SĂ FIE NICI UN NEORTODOX. Iar în acest moment pe Sfântul Disc este Hristos Însuși, deci nu putem face teatru, cum spunea neinspirat cineva, că e vai de noi.
Unii vor sări în sus că nu îi putem pomeni pe toți, că e adogmatic, suntem fii doar ai unei eparhii, nu ai tuturor.
Varianta a doua este: Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia (cutare, de care aparținem), a drepcredincioșilor (a ortodocșilor)… Această formulă este foarte bună pentru că:
a) pomenim doar pe ortodocși, omițând numele episcopului, care și-a trădat slujirea de apărător și propovăduitor al Adevărului, de conducere spre mântuire a credincioșilor, dar nădăjduim să își revină;
b) arătăm că nu suntem în schismă, ci aparținem în continuare de episcopia din care facem parte jurisdicțional;
c) nu pomenim numele ereticului, căci este mare blasfemie să îi ceri lui Hristos ca întâi de toți să binecuvânteze cu sănătate, lungime de zile etc pe cineva care de fapt NU învață drept cuvântul adevărului, așa cum se spune în finalul formulei respective de după Axion.
În concluzie, oricum am face, IMPORTANT este să NU pomenim numele episcopului, pentru că în teologia ortodoxă NUMELE ARATĂ PREZENȚA PERSOANEI acolo, iar noi știm că nu avem voie să punem lângă Hristos pe cei care nu Îl mărturisesc ortodox.
Știu că și după acest mic articol vor fi mulți nemulțumiți. Le doresc să se biruie pe sine și să mărturisească ortodox, să ne facem cu toții datoria, nu să ne culcăm pe o ureche că noi suntem bine și nu ne mai pasă de alții, ci doar aruncăm cu noroi în ei.
Adevărul trebuie spus răspicat (fără iconomii lipsite de roade ortodoxe, ci care doar adâncesc în erezie), iar nădejdea întoarcerii de la erezie a fraților noștri să rămână pururea vie. Iar atenția noastră principală să fie la propriile noastre căderi sau suficiențe sau orice altă patimă, căci numai unite, ortodoxie (dreaptă credință) și ortopraxie (viață curată) putem rezista în lupta pentru mântuire.
Blagosloviți și iertați!
Cu respect,
pr. Ciprian Staicu
.
PS – pentru cei care nu vor avea răbdare să citească tot articolul de mai sus și vor sări în sus, repet că scopul lui NU este întoarcerea la pomenirea ereticilor. Dimpotrivă. Dar așa se întâmplă când unii, deși știu a citi pe românește, nu văd ce scrie tot pe românește.
____________