default-logo

Țările de Jos își susțin cetățenii vulnerabili cu bani europeni

Țările de Jos vor primi 413 milioane de euro din Fondul Social European pentru a ajuta persoanele aflate în poziții vulnerabile de muncă și pentru a combate sărăcia, până în 2027, a anunțat Ministerul Social și Ocupării Forței de Muncă în urma aprobării de către Comisia Europeană, scrie EURACTIV.
Din fondul total, 270 de milioane de euro vor merge către municipalități pentru a sprijini, de exemplu, persoanele care trăiesc din beneficii și care își caută locuri de muncă, precum și pentru a oferi formare oamenilor pentru a face alte activități, a informat presa olandeză NL Times.
Potrivit Ministerului, deși există lipsuri de personal, mulți și-ar dori totuși să se întoarcă la muncă.
Ministrul Politicii, Participării și Pensiilor, Carola Schouten, va investi 16 milioane de euro pentru ajutor alimentar, sprijin material și combaterea sărăciei copiilor. „Cu siguranță, în această perioadă, când un număr tot mai mare de oameni sunt strâmtorați de creșterea prețurilor, aceste resurse sunt binevenite”, a spus Schouten. (redacția UZPR)
Foto: Wikipedia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*