default-logo

Muzeul memorial „Alexandru Vlahuţă”. Creativitate și prietenie

Pe șoseaua națională Ploiești-Focșani, la km. 164, în localitatea Dragosloveni, după ce treci de statuia generalului rus Suvorov, pe partea stângă, un indicator te anunță că în apropiere se află Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”. O primă întrebare care îți apare în minte este ce caută Vlahuță aici, de vreme ce el s-a născut în localitatea Pleșești, fostul județ Tutova (actualul județ Vaslui), localitate care astăzi îi poartă numele.
Dacă mergi în satul natal al acestuia, locuitorii îți indică numai un loc de pe deal, numit „Râpa cu Perj,” unde odinioară s-a aflat casa natală a scriitorului, din care astăzi nu se mai păstrează nimic. În schimb, poți vizita cele 2 monumente din localitate, ridicate în memoria lui, care îți atrag atenția, în primul rând, prin ochii săi mari, visători, inteligenți.
Tot în amintirea lui, Mânăstirea cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Nașterea Maicii Domnului,” din apropiere a primit și numele „Alexandru Vlahuță”, fapt mai puțin obișnuit în țara noastră.
Dar să revenim la Muzeul Memorial din Dragosloveni, Vrancea, unde am fost întâmpinați cu multă amabilitate de către doamna muzeograf Valentina Porumb, care ne-a expus cu generozitate și cu o dicție ireproșabilă din cunoștințele dumneaei bogate și bine documentate despre locul în care ne aflăm. Acestea au fost completate cu propriile observații și cu informația cuprinsă în cartea „Alexandru Vlahuță și Dragoslovenii,” scrisă de către prof.dr. Horia Dumitrescu, de fapt, un adevărat studiu monografic al vieții și activității prozatorului, poetului și publicistului Alexandru Vlahuță.
Este o casă distinsă, cochetă și elegantă, cu parter și etaj, cu pereții și balcoane de culoare albă. Un spor de vitalitate și de frumusețe este conferit și de tufele de glicină care se înalță verzi, cu flori albastre sau violet, pe una din fațade.
Privită de la exterior, casa îți creează impresia de suspendare în aer, de plutire fină și elegantă, ceea ce a îndreptățit-o pe Cella Delavrancea să spună că „plutea ca o rândunică în lumina dulce a dealurilor moldovenești.” (Horia Dumitrescu, 2011: pag.165)
În fața casei se află statuia-bust a scriitorului, situată pe un soclu de culoare albă, ca și exteriorul casei, ceea ce sporește impresia de eleganță, luminozitate, armonie.
Pe un perete de la intrare este fixat un medalion cu numele și chipul lui Vlahuță și perioada în care a trăit, 5 septembrie 1858 – 19 noiembrie 1919.
Alexandru Vlahuță s-a stabilit aici în anul 1905, ca urmare a mariajului cu Alexandrina Ruxandra Gîlcă, fiica unui mic proprietar, căreia părinții îi dăruiseră de zestre casa devenită astăzi muzeu și o suprafață consistentă de viță-de-vie.
Aici au locuit împreună, până la data de 21 noiembrie în anul 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial și au fost nevoiți să plece în bejenie la Bârlad și la Iași.
În 1907 casa a fost vandalizată de țăranii răsculați. A fost reparată de proprietarii ei și i s-a mai adăugat un corp cu cerdac. În timpul Primului Război Mondial a fost devastată de trupele germane, care au distrus multe obiecte, printre care se afla și o scrisoare literară de mare valoare.
După o viață destul de zbuciumată, marcată de tot felul de lipsuri materiale și de luptă cu nedreptățile sociale ale timpului, scriitorul a reușit să trăiască în casa din Dragosloveni cei mai tihniți ani ai vieții sale.
Aici și-a scris o parte din operele sale și a manifestat un puternic sentiment al prieteniei cu scriitorii vremii și, în mod deosebit, cu I.L. Caragiale și Nicolae Grigorescu.
După moartea scriitorului, soția acestuia a donat-o Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”. În semn de recunoștință pentru sprijinul spiritual, acordat soldaților români pe front și pentru cinstirea memoriei celor căzuți în luptă, aceasta a renovat-o și a transformat-o în așezământ cultural care consta „dintr-un mic muzeu istoric, un atelier de țesătorie în proiecţie și o sală de șezători și conferințe.” (Horia Dumitrescu: 2011, pag. 48)
Printre cei prezenți la inaugurare au fost și scriitorul Jean Bart și criticul literar Tudor Vianu. S-au primit telegrame și din partea lui Octavian Goga și Nicolae Iorga.
În anul 1926 în cadrul casei a fost deschisă și o „Școală de fete, pentru menaj și gospodărie”, care avea și un internat.
Scopul acesteia era de a le forma fetelor din sat și din împrejurimi deprinderi de țesut, cusut, brodat, tors, de a le transmite cunoștințe de menaj și de cultură generală și de a le învăța bunele maniere.
În anul 1955 s-a propus transformarea casei în Muzeu Memorial, a cărui inaugurare a avut loc în anul 1958 cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea scriitorului. După ce a fost devastată de 2 ori și părăsită de proprietari, care din lucrurile prezente aici au luat cu ei numai atât cât a încăput într-un car, trebuie să fi fost destul de grea dotarea ei cu obiectele necesare pentru a se crea atmosfera specifică vieții și activității desfășurate aici timp de 21 de ani.
Muzeul are în total 9 camere și două componente culturale, una documentară și una memorială.
Camera din stânga este rezervată documentelor, care oferă o imagine reprezentativă a activității scriitorului și publicistului Al. Vlahuță, cât și a codului etic după care acesta s-a ghidat în viață și pe care l-a recomandat și altora.
Cu ajutorul unui colaj de fotografii poți vizualiza imagini ale scriitorului în anii studenției, de profesorat, ale căsătoriei cu dna Ruxandra Alexandrina Gîlcă.
În vitrine pot fi privite cărți, precum: „România pitorească”, despre care Dumitru Micu spunea că „este un atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”, romanul „Dan”, monografia „Pictorul N. I. Grigorescu”, publicată în 1910, volume de poezii, nuvele, reviste: „Vieața”, „Sămănătorul”, pe care le-a editat, „Cuget clar”, „România nouă.”
Un adevărat portret moral al scriitorului se conturează din cugetările originale și înțelepte despre viață, fericire, noroc, adevăr, muncă prezentate în citate, cât și din sfaturile exprimate în scrisoarea pe care a trimis-o fiicei sale Margareta.
Scrisoarea impresionează și prin scrisul foarte frumos, expresie a unui spirit isteț, ordonat și echilibrat.
Doamna muzeograf a numit această scrisoare un adevărat testament literar, mie mi-a amintit de lucrarea „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”.
Se poate spune, fără a exagera, că această primă încăpere ar putea fi supranumită un spațiu al înțelepciunii, al frumuseții morale imortalizate prin artă.
Salonul de primire face dovada unei stări materiale bune, dar și a bunului gust și a simplității elegante.
Aici pot fi admirate obiecte de mobilier din lemn sculptat: masă, scaune, dulapuri, oglindă de perete, farfurii decorative, tablouri reprezentând Biserica din Lepșa și portretul lui Vlahuță în tinerețe; statuia-bust a scriitorului, realizată de Theodor Burcă, în 1926, anul deschiderii așezământului cultural.
O altă cameră denumită Spațiu social și uman, localitatea Pleșești, loc al nașterii scriitorului recreează atmosfera etnografică a casei părintești, mobilată în stil rustic, tradițional cu obiecte originale: pat de lemn, covor, așternut, peretar țesute în război, în culori vii, ștergar, farfurie de ceramică pictată, măsuță tradițională, joasă, de formă rotundă, scaune pe măsură, dulapuri, leagăn pentru copiii mici, icoană din lemn cu buchet de busuioc. Sunt astfel foarte bine exprimate cele două trăsături esențiale ale vieții țăranului român, hărnicia cu care și-a creat obiecte materiale necesare traiului de zi cu zi și credința în Dumnezeu.
Respectul familiei Vlahuță pentru creația populară românească, manifestat și în cadrul „Școlii de fete”, care a funcționat aici până în anul 1948, este evidențiat și în camera Atelierul de lucru al doamnei Ruxandra Vlahuță, soția scriitorului.
Esența acestuia este sintetizată într-o plăcuță aflată deasupra ușii: „Cultul muncii, frumuseții, continuității tradiției”.
Războiul de țesut, surprins parcă în timpul lucrului, covoare, peretare țesute în război, în culori luminoase, fețe de masă, perdele, mănuși croșetate, de culoare albă creează o atmosferă vie, conturându-se într-un adevărat elogiu adus satului românesc și creațiilor sale.
Ni le imaginăm deja pe harnicele domnișoare cuprinse de efervescența muncii creatoare, sub îndrumarea înțeleaptă a soției scriitorului, pentru continuarea unor vechi meșteșuguri, sursă de frumusețe și de supraviețuire.
De aici pătrundem în cea de-a doua parte a casei, construită în stil neoromânesc, de arhitectul Alexandru Clavel, prietenul scriitorului.
O cameră de trecere între parter și etaj este destinată celor doi mari prieteni Alexandru Vlahuță și Nicolae Grigorescu, uniți prin ”afinități de sensibilitate și lirism” (Ioana Beldiman). Portretul lui Alexandru Vlahuță este prezentat într-un tablou realizat de pictorul Dumitru Popa și cel al lui Nicolae Grigorescu prin intermediul unui medalion. Tot aici poate fi admirată o reproducere după tabloul lui Grigorescu „Carul cu boi”, simbolic pentru pasiunea celor doi artiști față de satul românesc și pentru admirația scriitorului pentru pictura lui Nicolae Grigorescu al cărui colecționar împătimit a fost.
Dormitorul scriitorului creează impresia unui spațiu intim, cald și liniștit, care ne întoarce la rădăcinile acestuia prin mobilierul rustic, tradițional: pat de lemn, covoare și peretar țesute în război, ștergar, cât și prin tablourile de familie.
Camera pare a fi dominată de chipul tatălui, pater familias, în ipostază de monah, cu numele Nectarie, prezentat în copia unui tablou pe care pictorul Nicolae Grigorescu, i l-a făcut când a împlinit vârsta de 100 de ani.
Imaginea tatălui cu părul încărunțit îmbină dârzenia și demnitatea țăranului român cu experiența de viață și înțelepciunea unui mag.
Cine vrea să vizioneze tabloul original îl poate găsi la Muzeul din Bârlad.
Un alt tablou în acuarelă prezintă imaginea copilului Vlahuță împreună cu mama sa. Recuzita acestei camere este completată cu obiecte specifice epocii în care a trăit scriitorul: birou de lemn masiv, sculptat pe care se află mașina de scris; dulap, servantă, masă ovală, scaune, sfeșnice, toaleta Bidermeyer.
Lângă dormitor, este amenajat un spațiu restrâns, prevăzut numai cu o carte religioasă și 3 icoane, un mini altar al scriitorului, asemănător cu chilia unui călugăr, în care acesta se putea cufunda în rugăciune.
O altă sală denumită Camera Prieteniei este dedicată contemporanilor și prietenilor scriitorului, prezentați prin intermediul fotografiilor: Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu, Octavian Goga, Delavrancea, Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu, Titu Maiorescu, Constantin Dobrogeanu- Gherea, Hortensia Papadat-Bengescu etc.
Un adevărat cenaclu literar se înfiripase aici între pereții casei, unde scriitorii găzduiți de familia Vlahuță scriau, citeau, recitau din propriile creații sau ale unor autori consacrați din literatura română și universală: „Domnul Vlahuță avea mulți prieteni, mai ales scriitori și poeți, tineri refugiați și a organizat niște ședințe literare o dată pe săptămână…și veneau la ședințe Barbu Ștefănescu-Delavrancea […] Nicolae Iorga, Victor Ion Popa. Tot aici venea de la Iași și maestrul Enescu.” (Jenița Ghica Bulbuc)
Cei care au studiat această perioadă din viața scriitorului au remarcat blândețea, sinceritatea, politețea, inteligența și îngăduința, vorba domoală, respectul pe care Vlahuță le-a manifestat în relație cu prietenii și cu musafirii săi.
Pentru a continua atmosfera de cenaclu și pentru încurajarea și promovarea creației literare de valoare, în cadrul muzeului a fost creat „Salonul literar”, manifestare culturală de nivel național.
Unul din prietenii muzeului a fost și este și arhitecta Ruxandra Teodorescu, nepoata lui Alexandru Vlahuță și a lui Nicolae Grigorescu.
Ruxandra Teodorescu stabilită acum în Franța, în amintirea clipelor dragi petrecute în casa bunicilor ei de la Dragosloveni, după 1990 împreună cu un grup de francezi a venit cu ajutoare pentru săteni.
În Biroul scriitorului, pe lângă obiecte care i-au aparținut lui Alexandru Vlahuță (casetă, ceainic, binoclu), ne rețin atenția câteva care evidențiază trăsăturile definitorii ale personalității acestuia: biblioteca, dovadă a culturii, a creativității sale manifestate în plan literar și publicistic.
Cultul prieteniei care l-a caracterizat pe Vlahuță este imortalizat într-un tablou care îl prezintă împreună cu scriitorii Delavrancea și Caragiale.
În spatele lor se află alte tablouri mai mici, ca un izvor nesecat de creativitate, de prietenie și de dragoste pentru arta penelului.
Nu poți să nu fii fascinat de ascuțimea minții, implicarea cerebrală și afectivă a celor trei prieteni care iau parte la discuție.
Ce i-a apropiat pe cei trei mari scriitori?
”[…] ideile lor comune în problemele artei și ale vieții sociale. Dragostea pentru popor și creația populară, critica împotriva claselor exploatatoare, a instituțiilor burghezo-moșierești, atitudinea antimonarhică formează trăsăturile esențiale ale realismului critic, al operei lor.” (Horia Dumitrescu, 2011: pag. 141)
Alte două tablouri, „Carul cu boi” de Grigorescu și „1907” de Octav Băncilă, sunt compatibile cu respectul lui Vlahuță pentru lumea satului și cu atitudinea vehementă a acestuia de apărare a drepturilor țărănimii, el însuși având scrieri cu această tematică: schițe și poezia „1907.”
Prezența tabloului „1907” de Octav Băncilă, tocmai în casa care a fost jefuită de țăranii răsculați, este o dovadă a superiorității morale a scriitorului, a unei profunde înțelegeri de către acesta a specificului societății în care a trăit, a consecvenței atitudinilor sale.
Într-o anexă a muzeului, se află docarul cu care familia Vlahuță și musafirii lor se plimbau prin împrejurimi și carul cu care a plecat în bejenie în 2016 și în care a avut grijă să ia obiectele care i-au fost cele mai dragi, picturile lui Nicolae Grigorescu, a căror ”poezie caldă, atingătoare și trăită” îl fascinase.
Un sentiment de tristețe răzbate parcă peste ani și atinge și ființa vizitatorului.
Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” a avut și are o activitate culturală foarte bogată. Pe lângă „Salonul literar” amintit deja, o activitate remarcabilă este manifestarea culturală, organizată de Muzeul Vrancei și Mihai Ghyka, pe data de 14 septembrie 2019, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului.
Aspecte ale vieții și ale activității scriitorului au fost prezentate de prof. dr. Horia Dumitrescu, director al Muzeului Vrancei, și de către prof.univ.dr. Ioana Beldiman de la Universitatea Națională de Arte din București.
Din balconul casei, membri ai trupei SoNoRo i-au încântat pe cei prezenți cu acorduri ale muzicii clasice românești și universale.
Memoria autorului a fost omagiată și printr-o slujbă religioasă de pomenire, susținută în incinta muzeului.
Tot aici, în 2019, Mircea Platon, scriitor, redactor-șef al revistei „Convorbiri literare,” a lansat cartea „Al.Vlahuță, primul și ultimul”, care conține publicistica cenzurată a scriitorului. Elevi de la „Atelierul de Creație și Dramaturgie al Asociației Elevilor” din Vrancea au citit din scrierile publicistice ale lui Alexandru Vlahuță și din aprecierile unor scriitori despre personalitatea sa.
Casa lui Al.Vlahuță a fost o gazdă primitoare și adecvată și pentru Festivalul SoNoRo Conac, care și-a susținut o parte din concerte aici.
Privit în ansamblu, Muzeul Memorial „Al. Vlahuță” de la Dragosloveni, Vrancea are o puternică valoare documentară, arhitectonică, etnografică, artistică, fiind totodată un elogiu adus creației și prieteniei.
Nu poți să nu fii plăcut impresionat de grija, bunul-gust, priceperea cu care este amenajată și întreținută casa, dovadă a respectului și responsabilității față de valori și, în mod deosebit, față de personalitatea patronului acestei case, manifestate de personalul muzeului.
Documente, tablouri, fotografii, piese de mobilier și etnografice reînvie o lume pe care o vezi parcă aievea.
Proprietarii par plecați, dar numai pentru o clipă. Când ești într-o cameră ai impresia că ei sunt undeva prin casă sau pe verandă în momente de relaxare, de unde privesc împrejurimile, admiră copacii din grădină sau se pregătesc de o plimbare cu docarul.
Am vizitat casa în anii tinereții și mi-au revenit adeseori plăcut și îmbietor în minte imaginea nobilă a acesteia, foșnetul discret al unei livezi cu vișini plini de rod, a domnișoarei muzeograf Valentina Porumb, pe care am regăsit-o la fel de neschimbată în pasiunea pentru acest loc căruia i-a dedicat întreaga viață.
Casa lui Alexandru Vlahuță de la Dragosloveni este o dovadă că în „România pitorească” mai sunt încă multe de văzut și că într-o vreme când ne văităm că elevii nu mai citesc, mă gândesc că vizitarea unei case memoriale însoțită de lecturarea câtorva fragmente din opera autorului respectiv ar putea fi un instrument util pentru a-i întoarce cu fața spre literatură.

Elena TRIFAN / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. l.c. Reply

    Important de reținut! Alexandru Vlahuță a locuit relativ puțin în casa soției sale. Bucureștriul a fost orașul în care și-a consumat mare parte din energia sa intelectuală. În noiembrie 1918, împreună cu Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti (1868-1946), prieten apropiat temperamental, şi la propunerea colonelului Ştefan Zăvoianu (1882-1941), va pune bazele primului ziar bucureştean al României Unite, cu titlul simbolic, „Dacia”. Aşadar, împreună cu mai tânărul său prieten, va conduce ziarul, până în ultima clipă a vieţii sale, 19 noiembrie 1919 (deși publicaţia îşi va înceta apariţia abia în 1922).

Lasă un răspuns

*