default-logo

Poeți de limba română din Serbia în Editura Academiei Române (II). Colecția „O sută și una de poezii”.  Radu FLORA

RADU FLORA (5 septembrie 1922, Satul Nou – 4 septembrie 1989) – personalitate complexă a culturii din Serbia. Poet, romancier, gazetar, traducător (tradus în toate limbile naționalităților din ex-Iugoslavia, dar și în engleză, franceză, spaniolă, italiană, esperanto). Istoric și critic literar, folclorist. Studii liceale la Vârșeț. Absolvent al Facultății de Litere din București (1945) și licențiat al Facultății de Filozofie din Belgrad (1948). Doctoratul la Zagreb (1959) cu teza „Graiurile românești bănățene din punctul de vedere al geografiei lingvistice”. Profesor (și director) al Liceului din Vârșeț și, în paralel, cadru universitar la facultățile de filologie din Belgrad (1963-1987) și Novi Sad (1973-1987). Autor de manuale școlare. Cercetări de seamă în domeniul de pionierat al dialectologiei aplicată la spațiul socio-lingvistic din Voivodina. Autorul celor șase volume ale „Atlasului lingvistic al graiurilor românești din Banatul iugoslav”. Coautor, alături de Vasko Popa, al „Dicționarului sârb-român”. Sinteze de istorie literară: „Istoria literaturii române”, Vol. I și II (1962-1963), „Literatura română din Voivodina. Panorama unui sfert de veac” (1971), „Documente literare” etc.

Debut cu poezie în „Libertatea” (1945), iar editorial cu placheta de versuri „Drum prin noapte și prin zi” (Vârșeț, 1947). Volume de poezii: Poeme cu lumină, 1950; Albu, 1952; Liniștea zorilor, 1976; Piruete, 1981; Unghi de cer, 1984; Maree, 1986; La capătul nopții, 1988 ș.a.

Romane: Școala logodnicilor, 1953; Când vine primăvara, 1983; Capcana, 1978; Vârtejul, 1980; Zidul, 1983; Capcanele, 1986; Alfabet, 1987.

A colaborat la publicații literare și de cercetări lingvistice din străinătate, fiind inclus în peste 20 de enciclopedii, lexicoane și dicționare din Europa și USA. Membru al Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia. Distins cu diferite premii și ordine ale statului sârb.

Au scris despre contribuția lui literară și culturală: Ion Bălan, Dragoș Dima, Mariana Dan, Ion Deaconescu, Costa Roșu, Marian Odangiu, Ioan Baba, Laurențiu Ulici, Catinca Agache, Glogor Popi, Ion Rotaru, Ionela Menghel, Sima Petrovici, Ion Neagu, Ecaterina Țarălungă, Carmen Dărăbuș, Virginia Popovici, Brândușa Juică, Vasa Barbu, Nicu Ciobanu, Florian Copcea, Lucian Marina, Romanța Iovanovici, Ofelia Meza ș.a.

„Cu Radu Flora, – apreciază Florian Copcea în „O istorie a liricii românești din Serbia”, Cap. „Pre-moderniștii” (2018) – cea mai complexă personalitate a spațiului spiritual multietnic din Serbia actuală, literatura română a fost racordată, inevitabil, la cultura și spiritualitatea europeană semnificatvă.”

Situat alături de „pre-moderniștii” Ion Miloș, Florica Ștefan, Mărioara Baba, Valentin Mic, Radu Flora a contribuit la reformarea tematică și stilistică a poeziei din Banatul sârbesc. Este un continuator strălucit al acelei vocații luministe bănățene (Paul Iorgovici, C. Diaconovici-Loga, Nicolae Stoica de Hațeg, D. Țichindeal, Damaschin Bojincă, Eftimie Murgu ș.a.), contribuind din plin la cultivarea și modernizarea limbii române, la modernizarea și îmbogățirea literaturii.

A cultivat în poezia sa de început teme și motive tradiționale modulate într-o modernă expresivitate, deși poezia lui nu poate fi încadrată într-un gen literar anume definit (Catinca Agache). Teme ale autohtonismului balcano-bizantin și, deopotrivă, o atotprezentă referențialitate de subtext ce trimite la miturile liricii eminesciene configurează o poezie de cunoaștere, mereu în dialog cu substanța medulară a tradiției românești. Poezia lui Radu Flora dezvoltă o febricitară imagistică în direcția inovării limbajului poetic, a forței de exprimare și sugestiei polimorfe.

Textele reproduse în antologia de față fac parte din volumele „Maree” (Panciova, 1986) și „La capătul nopții” (1988), capabile „să probeze talentul incontestabil, de excepție, al celui dintâi întemeietor al literaturii de expresie românească din Serbia”, după cum se precizează în Nota asupra ediției aparținând antologatorului Florian Copcea. Ordonarea tematică a textelor are ca scop sublinierea privind „puterea cuvântului”, „teroarea verbului” – „dominante ale unei lirici eclectice, de un inedit rafinament pentru literatura română din spațiul multietnic și multilingvistic sârbesc”.

În prefața intitulată „Radu Flora și resurecția estetică a poeziei române din Serbia”, dl Florian Copcea subliniază faptul că și această poezie se încadrează în spiritul manifestului-eseu „Drumul literaturii noastre”, semnat de Vasko Popa, prin care tinerii poeți de atunci se detașau de restricțiile cultural-ideologice și de realismul socialist impuse de regimul titoist, mergând în direcția regăsirii unei identități creatoare, lipsită de complexe și inhibiții. Această revoluționare a mijloacelor poetice, anunțată prin volumul din 1947, „Drum prin noapte și prin zi”, aducea cu sine și o reformulare tematică, poezia devenind astfel reflecție asupra lumii și existenței, meditație lirică, pe filonul redescoperit al clasicilor români și sârbi. În acest sens, Radu Flora va deveni, cum zice antologatorul, „întâiul stătător al liricii române moderne din Iugoslavia”, nu numai prin poezia creată dar și prin reflecțiile privind statutul acesteia. Autodefinindu-se „poet cu aștri-n frunte și cu spini bătuți în palmă”, Radu Flora sugera, de fapt, condiția dolorică a destinului creator, în „fiziologia” poeziei sale regăsindu-se atât reflexe ale miturilor ancestrale conservate în memoria colectivă a etnosophiei căreia îi aparținea, cât și aspecte ale contingentului opresor. Și bineînțeles trimiteri la o mai largă cultură și spiritualitate europeană, de unde și accentul neo-clasicist în recompunerea limbajului poetic, a inspirației poetice în ansamblu. Asemănându-se, în această privință, cu demersul marelui său contemporan Vasko Popa, Radu Flora mergea cu creația sa în aceeași direcție europeană, deschizând astfel drumul liricii românești din Serbia către patrimoniul universal de valori. Virtuoz al limbajului poetic în sensul polimorfismului stilistic și ludic combinatoriu, Radu Flora era, în fond, un nonconformist (vezi și texte de alură avangardistă precum antologatul „Babel”, p. 132), care, re-contextualizând teme și motive poetice, oarecum criptic și subversiv, nu făcea decât să se exprime pe sine într-un context dat.

Antologia de față, sub titlul „Zborul din clepsidră”, deși are în vedere doar volumele din 1986 și 1988 amintite, reușește a ne livra măsura exactă a poeziei lui Radu Flora, conform căruia „Totul este cerc și rotire, totul e joc,/ umbră strâmtorată, pidosnic, în poloboc.” (Rostire, despre cerc în rotire). Aproape obsedat de „mecanismul” psiho-mental creator de poezie, ca și Vasko Popa, Radu Flora duce gravitatea reflecției în ludic, atenuând astfel sentimentul unor apăsări sufletești: „Versurile-ți curg prin zăbrele/ ca o apă chiorâtă încătușată-n mărgele./ Neogoit, faci pe scamatorul/ ca o vedetă eclipsată de amurg.” (Prin cocleți privind). Iată, într-o Omnipoezie, conștiința de sine a poetului care, asaltat din toate părțile de poezie, simte cum realul este însuși izvorul inspirațiunii sale, jocul de lexeme „arteziană” / „argheziană” sugerând însăși situarea autorului într-o revoluționare a mijloacelor de exprimare, așa cum făcuse în poezia românească interbelică Tudor Arghezi: „Versuri (și neversuri) țâșnesc la fiecare pas,/ ca dintr-o arteziană (nu argheziană) deschisă arteră.// Nu mai este stihul (nici nu poate fi) alifie/ pentru rănile înduioșatelor inimi, cu fibre/ subtile și întinse până la infinit. Nu/ cântă poetul rarefiate simțuri întinse pe o/ ață subțirică ca o coardă de aur. Nici/ pasteluri înveșmântate în somptuoase crinoline.// Nu mai este…./ Nu cântă poetul…/ Nici pasteluri…”

Mult mai încifrată decât poezia lui Vasko Popa prin șocantele asocieri, prin robustețea verslibristicii sale atât de „argheziene”, zgrumțuroase, țepoase (vezi sonetul Cuvinte încrucișate, de o abstractizare de-a dreptul barbiană!), frizând în concretețea expresivă o estetică a „cioplirii directe” (ca să ne exprimăm cu un concept din arta sculpturală brâncușiană – „la taille directe”), prin jocul de cuvinte care presupune elevată intelectualitate și o foarte bună cunoaștere a limbii pentru înțelegerea exactă a mesajului (autorul fiind deopotrivă un teoretician și un „meseriaș” al limbajului), poetica lui Radu Flora își asumă, în mod livresc și fantezist, și o dispozițiune ironic-fantezistă. Sub acest aspect, Vasko Popa este mult mai grav, metaforele sale simbolice nu se „joacă” cu cuvintele și țintesc exact ideea, mesajul. La Radu Flora, gravitatea este în conținutul întrețesut ludic al textului, poetul fiind un prestidigitator al limbajului, chiar și atunci când se declară un fel de „alfa” și „omega” în domeniu. Iată poemul Deținătorul atotcuvântului, o artă poetică integrală, din care transpar toate declicurile fantasmatice și tehnicile acestei poezii, de la orgoliul deținătorului de har poetic, la expresivitatea de mai largă meditație (continentală chiar!), dispoziția ludică și asocierea oximoronică, asperitatea de „cremene culantă” a limbajului și invocarea „anticuvântului” ca ordonator al inspirației frenetice, „poeticele tâlcuri” și „cripticele” asocieri, dimpreună cu amintirea râvnitului Graal, care nu e decât mântuitoarea inspirație a acestui meșteșug redempțiv, totul într-o dispunere/ cursivitate în trepte a versurilor, la rândul ei tâlcuitoare de gând poetic (în alte texte, putem vedea un aranjament geometric amintind de caligramele lui Apollinaire):

„Eu sunt începătura și curmătura,

Logosul și județul cel din urmă.

înfipt cu fruntea-n munții tibetani

și cu talpa pironit în Canionul Colorado,

limba-mi este ascuțită de secera anilor

și cremenea culantă verbală mi-este iederă.

 

Am supt toate vetrele și toate izvoarele         („

și anticuvântul meu cosește picioarele

dehidrațiilor metrice ale poleiților lihvari

de nume, prenume, pronume și alte poeticale tâlcuri –

vă sorb dintr-o-nghițitură, ai slovelor anticari,

cu mijite, dosite și redospite bâiguieli.

 

Se revarsă, fără poticnici, puhoiul râului meu

de-mperecheri

            asimetrice

                        nesăbuite

                                    criptice,

                        frenetice

                        în oțel țintuite

verbe, adverbe, postverbe – un câmp elizeu.

 

Nu (re)cunosc nuanțe,

                        Fleacuri de deșeuri literare, consonanțe.

 

Mă-mpărtășesc din paharul sfântului Graal.

Buzele-mi rostesc (și mâna-nșiruie) cuvântul integral.”

Mai toate poemele antologate trimit la programul poetic asumat sau sunt ele însele arte poetice, fapt ce grăiește despre irepresibila și indimenticabila vocație de poeta „artifex”. Sub acest aspect, Radu Flora este un pre-modern, topind la un loc estetica tradiționalismului cu experimentarea unui avangardism mai strunit de conștiința sa poetică, ușor livrescă și mai mult concentrată pe ideea corporalizată în limbaj.

Oricum, obsesia „facerii” poeziei este atotprezentă și ea ne dezvăluie un spectacol lexematic și imagistic de mare forță al unui poeta artifex inconfundabil: Cuvântul din vârful pipei, Serpentinele cuvântului, Nemeșul versului, Judecătorul cuvântului, Cerșetor cu orgă, Alter ego, Resemnări, împăturite (cu dispunerea de geometrie frântă a versurilor, ceva cam apollinairean!), Cuvinte încrucișate, Sonet brut(al), Sonet afon, Autoportret, Îmbătat de somn, Spleen serafic, Grafomanie, Poetomahie, Pandemoniu, Foarfeci poetice, Declarație poetică, Icarul împănat, Calul troian, Teroarea verbului, Necuvântul, descărcare verbală, Vers știrb, Logoterapie, Idiom în incolor, Depoetizare, Vers ludic, Cultura versului, Poezie în micro- și macro-plan, Vraja scrisului, Exerciții stilistice, Occisiopoesiae, Self service, Încercare de redresare în cântecul pierzaniei, Autobiografie cicatrizantă …

Un omagiu fără înconjur avem în sonetul Cuvântul, poetul turnând în tiparul prozodic și strofic consacrat un mesaj atât de modern prin spiritul neoclasicismului afișat. A se observa totodată spiritul polemic în „definirea” artei sale poetice, precum și ironia cu țintă fixă, destructurantă, menită a-i evidenția mai bine mesajul „brutal” (v. Depoetizare) și a reliefa personalitatea inconfundabilă și novatoare a creatorului, (mântuit prin propria-i „logoterapie”):

„Cuvântul e ca o vargă, ca o liniuță –

Mai tare ca bolidul, ca fierul, dur-diamantul.

………………………………………………………………

Îl scrii cu literă de-o șchioapă sau mic ca punctul –

Străbate departe pese mări și pripoare vârfuri.

………………………………………………………………..

Nu este cuvântul ceea ce vor să-l facă păunii

Cei care se-nfoaie-n pene sughițând pe alee,

Nici bardă de-oțel aprins cum vor să-l chiuie unii.

E slovă de-aur și ridicată-n slăvi o osana,

E-un gând mișcător și o magnifică idee.

Cuvântul e același spus în ido sau haldeiană.” 

În concluzie, am putea spune că poetul Radu Flora are darul celui evocat de el însuși (poezia fiind dedicată „Mie și altora”) în laconica piesă lirică Grafomania, de o referențialitate deopotrivă ideatică și autoironică: „Blestemul regelui Midas, inversat,/ îți este încrustat în creștet și-n frunte,/ scriitura cu zece sigilii, dezgolită ca o muiere,/ arbore fără rădăcină, înecat în mare vârf de munte.// Faunul din după amiezelevaléryene/ te adastă, dar cu Ciota în cuțite tăiat,/ cântu-ți”

Sau cu cuvintele sale din „Vraja scrisului”, mai explicit, punând față în față alonja idealității cu limitarea condiției existențiale:

„Poet cu aștri-n frunte și cu spini bătuți în palmă,

Pornit în nemărginirea zării, să te-mpiedici într-un mușuroi.

Să te vrei Prometeu vânjos și să te trezești picătură de nămol,

poet cu elixir al vieții, ros să fii de carii și de puroi.”

Am încheia, totuși, într-o notă mai egotist-definibilă pentru poetul Radu Flora, care în poema „No 1” își transcrie, într-o alteritate relațională de ipseism congruent, acest crez testamentari, rămas valabil peste vreme:

„Te-am inventat sub No 1

și verbul meu te vizează ca pe o țintă mișcătoare:

tu ești prada, eu sunt căpcăunul

și-orice-ai grăi sau scrie,

vorba mea este atotnimicitoare.”

(va urma)

ZENOVIE CÂRLUGEA

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.