Ce am înțeles și ce nu am înțeles eu din psihodrama de la Caracal

Din toată revărsarea buimacă de informații trunchiate, păreri și supoziții din cazul de la Caracal, ce am reținut eu:

Că Alexandra a plecat din satul natal spre Caracal pentru a se întâlni cu prietenul său – lucru firesc pentru o adolescentă – apelând la autostop. A oprit o mașină al cărei șofer părea un om serios (avea părul alb) care a fost de acord să o ducă la destinație. Nu la cea pe care o dorea fata, ci la aceea pe care o decisese el. A oprit în orașul Caracal, undeva pe dreapta și camerele de supraveghere l-au  surprins coborând de la volan și urcându-se pe bancheta din spate unde a zăbovit câteva zeci de minute. Se presupune că atunci a maltratat-o pe fată și a legat-o cu niște sârme pe care le avea la îndemână. Ulterior a mers la locuința lui, unde a sechestrat-o într-o încăpere și, probabil, a violat-o (cel puțin așa i-a spus fata operatorului de la 112). Întrucât sârmele cu care a fost legată i-au produs răni la mâini, agresorul a încuiat-o și a plecat la farmacie ca să ia niște medicamente cu care să-i trateze rănile ( lucru nefiresc dacă avea de gând să o omoare). În absența lui, Alexandra a dat peste un telefon uitat acolo (eroare incalificabilă pentru un asasin!) și a sunat la 112. De mai multe ori. Cu rezultatul cunoscut. La ultima convorbire l-a auzit pe agresor întorcându-se iar acesta a surprins-o cu telefonul și a lovit-o. În cădere probabil că a suferit o comoție și a decedat. Atunci Dincă a plecat din nou de acasă și din oraș a sunat-o pe telefonul victimei pe mama fetei și i-a spus că pleacă cu aceasta în Europa se facă bani. Nu este clar din relatări dacă această convorbire a avut loc înainte sau după presupusul deces al Alexandrei. Ulterior, din declarațiile presupusului asasin, reiese că s-a ocupat de cadavru pentru al face să dispară. De aici înainte nu mai este nimic clar, nici cum și nici când a făcut aceste operații. Nici daca a dizolvat-o în acid, a incinerat-o (lucru practic imposibil) sau a tranșat cadavrul și l-a răspândit prin locuri de care nu își mai amintește.

Ce este neclar în această istorie. Cu ce intenția luat-o pe fată în mașină? Din cele cunoscute până acum, în niciun caz ca să o omoare. Să o violeze și, foarte probabil, ulterior să o plaseze unor rețele de traficanți, cum reiese de altfel din telefonul dat mamei. Nici dacă fata este moartă nu reiese din cercetările de până acum. Regula criminalistică (eludată în cazul lui Cioacă) spune că pentru o crimă trebuie să existe un cadavru. Ori acesta nu este pe nicăieri pe unde îl caută polițiștii. Pare imposibil ca Dincă să o fi putut face pe Alexandra să dispară – vie sau moartă – de unul singur. Or până acum nu apare nici un complice. Am unele bănuieli că în perioada în care s-a aflat în Italia s-ar fi putut specializa în astfel de operațiuni iar o extindere a anchetei prin locurile pe care le-a frecventat s-ar putea solda cu surprize. Deocamdată cercetarea bate pasul pe loc iar ideea cu supunerea acestuia la detectorul de minciuni este o prostie. Un psihopat deosebește greu adevărul de minciună. Și ce să se afle în acest fel?

Există un sentiment general de speranță că fata este în viață, oriunde seara afla. Ar fi minunat să fie așa. Dar la modul în care a fost inițiată și desfășurată ancheta este greu de presupus că vom afla prea curând răspunsul. În niciun caz de la suspect, căruia îndrăznesc să-i prevăd un sfârșit voluntar. Dar, cu cât mai lungă ancheta, cu atât mai mulțumite canalele de știri cu cohortele lor de comentatori specialiști în nimic.

Post Scriptum. Este tot mai dezagreabilă prestația publică insistentă a unchiului Alexandrei, care a găsit un prilej minunat de a-și face popularitate cu un asemenea preț. Nu m-aș mira să îl văd candidat la președinție…

Octavian ANDRONIC

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.