◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

La Comănești are loc o nouă ediție a Simpozionului Internațional „Dimitrie Ghika – Comănești”

În cadrul tradiționalei manifestări anuale ,,Zilele orașului”, la Muzeul de Etnografie și Artă Contemporană „Dimitrie Ghika” din Comănești, în Sala Coloanelor, are loc sâmbătă, 3 august 2019, cu începere de la ora 9.00, Simpozionul Științific și Cultural Internațional „Dimitrie Ghika – Comănești”, ediția a IX-a.

Evenimentul este organizat de Centrul de Informare Europeană „Europe Direct Valea Trotușului Comănești”, Primăria orașului Comănești, Academia Română prin Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Asociația Cultural Științifică „Dimitrie Ghika – Comănești” și are ca parteneri, Inspectoratul Școlar al Județului Bacău, Colegiul Tehnic ,,Dimitrie Ghika” din Comănești, Biblioteca orașului Comănești și Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău.

Printre invitații de seamă ai evenimentului din acest an se numără acad. Bogdan SIMIONESCU, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al CRIFST, acad. Mihai-Viorel BĂDESCU, acad. Constantin TOMA, director al revistei ,,Columna”, acad. Aurelian GULEA, Academia de Științe a Moldovei, acad. Ion TODERAȘ, director al Institutului de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei și mulți alți invitați din mediul academic și universitar. La eveniment va fi prezentă și artista plastică Alina-Georgiana Teodorescu, stabilită în Londra și originară din Slănic-Moldova, președintele Asociației de Artă ,,In Context”, care va susține o interesantă prezentare cu privire la dezvoltarea teritorială prin economie creativă.

Ca de fiecare dată, simpozionul v-a fi moderat de către Viorel Miron, primarul orașului Comănești și prof. Lavinia Misăilă, președintele Asociației Cultural-Științifice „Dimitrie Ghika-Comănești.

Programul va cuprinde o serie de comunicări pe tema „Creativitate și inovare în Europa”, o secțiune de vernisaj de pictură a elevelor comăneștene Rebeca Yin, Maya Malec și Lara Merlușcă, momente de audiție muzicală susținute la pian de către Rebeca Yin, momente folclorice prezentate de Ansamblul ,,Cununa Muntelui” din Comănești, și nu în ultimul rând, secțiunea dedicată tinerilor din cadrul concursului „Universul cunoașterii”, aflat la ediția a V-a, în care cele mai reușite eseuri și lucrări artistice vor fi premiate de către Centrul ,,Europe Direct Valea Trotușului” Comănești.

Cu acest prilej va fi lansat și noul număr al revistei ,,Columna”, publicație a Asociației cultural-științifice „Dimitrie Ghika-Comănești”, supliment cultural-ştiinţific al revistei Studii și Comunicări / DIS a Diviziei de Istoria Științei a CRIFST al Academiei Române. Totodată, se vor acorda și premiile anuale ale acestei reviste.

Sponsorii principali ai acestui eveniment sunt: Pensiunea ,,Himalaya” Dărmănești, CAR ,,Progresul CFR” Comănești, CAR ,,Prietenia” Comănești”, CAR ,,Pensionari” Comănești.

Parteneri media: ,,Acum TV” Onești, cotidienele online ,,Bacău Expres”, ,,Amprenta de Onești” și săptămânalul regional ,,Informatorul Moldovei”.

Romulus-Dan BUSNEA

bacauexpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *