Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundată reies sumedenie de motive de îngrijorare legate de modul în care se leagă complicitățile și aranjamentele de la nivel local, care favorizează fenomene și desfășurări ce pun sub semnul întrebării existența reală și funcționarea optimă a statului de drept.Ancheta de la Caracal este un exemplu din care concluzionăm cu ușurință că reaua voință și incompetența își dau mâna în a slăbi autoritatea instituțiilor și încrederea cetățeanului în ele. De cele mai multe ori oligarhiile locale se compun din persoane care sunt legate prin relații de familie, vecinătate, prietenie și interese comune și care se sprijină reciproc pentru a promova și a dobândi mai multă influență. Situația cronică din Olt – considerat patria convenției dintre autorități și lumea interlopă – este tipică. Pe acolo nu se mai face nici o deosebire între statutul de politician, magistrat, polițist, om de afaceri sau lider de clanuri mafiote, toți fiind mixați în așa zisa high life care deține putere și bani, putându-le oferi în funcție de interese.
Îmi amintesc chiar că, la Craiova, o judecătoare trăia bine mersi cu hacker căutat de americani pentru fraude informatice, iar beizadeaua unui judecător era făcută scăpată de polițiști după fiecare ispravă penală.
Caracalul pare a fi o mostră sugestivă a acestui sistem în care țesătura de interese a celor care dețin în diverse grade puterea reprezintă o fortăreață indestructibilă. Și cum să nu fie, atâta timp cât șeful Poliției, de pildă, recent pensionat, se află în diverse funcții în același loc încă din anii 90, fiind menținut și promovat sistematic pentru calitățile sale profesionale, desigur. Mai ales că și nevasta este un reputat șef de secție de poliție într-o comună din apropiere.
Ceaușescu avea un principiu de conducere pe care democrația l-a abandonat la coșul de gunoi ideologic: rotirea cadrelor. În nici o instituție de forță – partid,magistratură, miliție, securitate – șefii nu erau localnici. Erau aduși de prin alte părți, tocmai pentru a se evita formarea de structuri care să scape de sub control. O funcție la vârf implica disponibilitatea de a deveni un soi de voiajor care își exercită îndatoririle indiferent unde îl trimiteau partidul și statul. Era, desigur, un mecanism de control tipic sistemului totalitar, dar și democrația are nevoie de astfel de instrumente. Pentru ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat pe la Ploiești cu DNA sau pe la Oradea cu SRI. Așa încât nu cred că ar fi nefiresc să se creeze prin lege niște reguli de exercitare „rotativă”a puterii (ca la Consiliul european!) în câteva dintre domeniile de forță ale statului: poliție, parchet, servicii secrete, în special.
Octavian Andronic / UZPR