Primul Parlament se năștea dintr-o uriașă speranță în deșteptarea Moldovei înrobite. Peste harta imensă a imperiului sovietic, înroșită de sânge nevinovat, cernea o ploiță timidă de împrospătare. Stropi rari de apă vie îndrăzneau să lovească în sârma ghimpată întinsă de la Prut până la Sahalin. Din ceruri începuse să dea semn un alt anotimp, cu licăriri de libertate. Lumea înțepenită între spaime mai vechi și minciuni mai noi, privea de după zăbrele cum se topesc zăpezile și înmuguresc copacii, cum se apropie primăvara și vin păsările călătoare. O adiere de vânt înnoitor chema oamenii să deschidă ochii și să vadă miracolul învierii sufletelor năpăstuite și a naturii. Ierburile proaspete răsăreau în grabă și acopereau în verde-crud fața dezmorțită a pământului moldav. Dangătele clopotelor reînvierii se auzeau de la o localitate la alta și aduceau vestea că Dumnezeu nu i-a uitat pe românii basarabeniși, că e aproape ziua, când le va intra în case să le aducă lumina, dreptatea și Țara, răpite în 28 iunie 1940. Moldovenii își curățeau memoria de zgura străină, ascultau chemarea tainică și reaprindeau candela stinsă de o jumătate de veac, ca să le lumineze mintea, inima, obrazul și drumul spre libertate.
Alegerile pentru primul parlament național aveau loc în circumscripții uninominale și derulau în condiții de confruntare acerbă dintre agenții puterii imperiale și reprezentanții moldovenilor deșteptați. Contrar atmosferei infernale și de terorizare a alegătorilor, rezultatele au șocat Kremlinul și nomenclatura de la Chișinău. Pe de o parte, ele au arătat înțelepciunea, curajul și unitatea moldovenilor de a delega în „Sovietul Suprem” tot ce a avut mai bun Basarabia, după război, ca demnitate și conștiință națională. Pe de altă parte, regimul de ocupație a reușit să-și parașuteze în legislativ un desant numeros de interfrontiști și mancurți pentru a stopa procesele de eliberare națională și a păstra Moldova sub carapacea ruginită a Uniunii Sovietice.
La 17 aprilie 1990 speranța celor 4,5 milioane de moldoveni și primăvara au intrat în clădirea de beton și sticlă din inima Chișinăului și au însuflețit-o în prezența celor 370 de deputați de pe ambele maluri ale Nistrului. Ringul vibra în așteptarea confruntărilor parlamentare. Cu revendicări și argumente, tabăra reformatorilor ardea de nerăbdare să se încaiere cu monstrul rănit și să-l biruie. Animați de mulțimile setoase de o viață nouă și de dreptul popoarelor la autodeterminare, reprezentanții Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională, aruncă zarurile. Știam exact ce aveam de făcut – pe cale pașnică și legală urma să scoatem Moldova din închisoarea imperială și s-o reîntoarcem Acasă. Acesta era programul neafișat al deputaților români din Primul Parlament, iar pașii pe care i-am făcut cu o enormă responsabilitate și răbdare sunt o dovadă că ne apropiam cu multă încredere și stăpânire de sine de obiectivele trasate. Uitați-vă atent: după 29 de ani se vede foarte clar drumul parcurs de Primul Parlament.
Falsificatorilor istoriei de ieri, uitucilor și răuvoitorilor le reamintesc derularea rapidă a evenimentelor, deciziilor și legilor de o importanţă crucială, votate până în 27 august 1991 de Primul Parlament, care au condus la desprinderea pașnică de imperiu – mă refer, în primul rând, la blocul de documente politice și legi cu încărcătură simbolică, printre care recunoașterea oficială că moldovenii sunt români, vorbesc limba română, iar la 28 iunie 1940 au fost rupţi de la România; adoptarea Tricolorului, Stemei și Imnului „Deșteaptă-te, Române!”; proclamarea Suveranităţii; schimbarea numelui RSSM înRepublica Moldova și a „Sovietului Suprem” în Parlament; condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov și solicitarea lichidării consecinţelor acestuia; refuzul de a participa la Referendumul unional ca Moldova să rămână în Uniunea Sovietică; în fine, Declaraţia de Independenţă, care spune întregii lumi drama Basarabiei și dreptul ei natural și legitim de a se reîntoarce „în spaţiul istoric și etnic al devenirii sale naţionale”. Reţineţi – aceste documente politice fundamentale au fost gândite, promovate și votate în timpul când R.Moldova făcea parte din statul sovietic dictatorial și Kremlinul putea în orice clipă să declanșeze arestările, baia de sânge și teroarea. Aflându-mă în miezul proceselor de emancipare naţională, pot să confirm, chiar dacă ne aflam în minoritate vădită, că tot ce s-a câștigat în acei ani de sacrificiu și frământări cumplite este opera românilor basarabeni. Doar ei și-au asumat în întregime povara destinului Basarabiei crucificate și aveau un program clar, etapizat de reîntregire a poporului român de pe ambele maluri ale Prutului și Nistrului. Iar, ca românii basarabeni să nu-și realizeze proiectul de reunificare a Ţării, Rusia a declanșat în primăvara lui 1992 războiul împotriva Moldovei independente și a curmat, pe mulţi ani înainte, procesele de integrare a moldovenilor în spaţiul românesc și european. Apoi, în 1993, Parlamentul a fost paralizat de gruparea Lucinschi pentru că a refuzat să voteze aderarea la vechea-noua Uniune Sovietică – CSI. În consecință, legislativul a avut demnitatea să se autodizolve, cu mult înainte de termen.
Incontestabil, Primul Parlament avea vocația istoriei. Și mai avea o pleiadă de deputaţi de aur, care s-ar fi dus pe rug pentru idealul naţional. Adeseori, când pregăteam un document, la final, ne întrebam – istoria și urmașii, ce vor zice peste un 25, 50 sau 100 de ani. În zilele când disperarea se lăsa ca o pâclă otrăvită peste confruntările acerbe din plenul ședinţei de la etajul 7, iar haitele șovine și cozile de topor nu încetau să ne sfâșie pentru crezul nostru neclintit, aplicam arma secretă – coboram la parter, în sala cu mozaic, ne luam de mână și cântam imnul „Deșteaptă-te, Române!”. O energie tainică, ancestrală ne revigora, ne dădea puteri să ne reîntoarcem la dezbateri, să prelungim lupta și să învingem. Câte lecţii ar putea să înveţe pasagerii cu mandate, dacă ar avea dragoste de Țară și înţelegerea elementară ce înseamnă să fii deputat și să-ţi slujești naţiunea. Primul Parlament a fost Primul. Celelalte, timp de un sfert de veac, încropite pe „spisca de partid”, din anonimi, șmecheri și nulităţi – nu au avut nici idealuri, nici idei, nici viziuni și nici obraz. Umflaţi în pene, făţarnici și lacomi, lipsiţi de patriotism și cultură politică, bolnavi de putere, ei „au cârpit cerul cu stele” și nu s-au zbătut nici pentru Țară, nici pentru oameni.
Urâţi la suflet și la fapte, ca să nu poată nimeni să compare parlamentul lor cu parlamentul poporului, aleșii anonimi de pe „spisca de partid”, lucinschiștii, diacoviștii, voroniștii și dodoniștii de ieri și de azi, se opintesc din greu să defăimeze, să compromită și să acopere cu uitare Primul Parlament. Însă lumea bună are memorie bună, iar luna august e un prilej de a aduce un cuvânt de recunoștinţă pentru toţi cei care în anii 1987-1991 s-au ridicat în apărarea fiinţei noastre naţionale, au scos Moldova din închisoarea sovietică, au adus acasă Limba Română, Alfabetul Latin, Tricolorul, Libertatea și Idealul de Reîntregire a Neamului Românesc. Primul Parlament va păstra de-a pururi chipul copilului frumos, care sare zidul orfelinatului rusesc, desface harta României Mari, regăsește drumul spre casă și se îndreaptă spre părinţii săi adevărați.
Autor: Alecu RENIȚĂ