Rafael Nadal – Daniil Medvedev 6-3, 6-0, în finala Rogers Cup. Nadal a stabilit un nou record mondial

Rafael Nadal (locul 2 ATP) a câştigat finala de la Rogers Cup, disputată duminică seară şi transmisă de Digi Sport 2, împotriva lui Daniil Medvedev (locul 8 ATP).

Tenismenul spaniol l-a învins cu uşurinţă, în două seturi, 6-36-0, pe rusul Daniil Medvedev, în finala turneului de la Montreal. Astfel, Nadal a cucerit al 35-lea său trofeu ATP Masters 1.000, un record pentru circuitul profesionist de tenis.

Jucătorul de 33 de ani s-a impus pentru a cincea oară în competiţia canadiană, găzduită alternativ de Montreal şi Toronto, ajungând la un total de 83 de titluri ATP, dintre care optsprezece sunt de Mare Şlem.

„Am disputat multe finale de Masters 1.000 (n.r. 51) şi ştiu că debutul de meci poate fi capricios, în special în faţa unui mare jucător ca Medvedev, care evoluează cu multă încredere, aşa cum a făcut-o pe parcursul întregii săptămâni. Era, deci, important pentru mine să încep bine finala, pentru ca el să nu preia conducerea, deoarece finalele sunt întotdeauna ceva mai dificile pentru toată lumea”, a declarat Nadal după victorie.

Nadal se află pe primul loc în ierarhia all-time a învingătorilor în turneele Masters 1.000. Novak Djokovic, actualul lider al clasamentului ATP, are în palmares 33 de trofee în aceste competiţii,aflate pe locul secund ca importanţă, după cele de Grand Slam.

Agerpres

Nadal şi Andreescu nu vor participa la Turneul de la Cincinatti

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, s-a retras de la turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati, din cauza oboselii, au anunţat organizatorii competiţiei, citaţi de Reuters.

Bianca Andreescu, sportiva canadiană cu origini românești, a hotărât şi ea să se retragă de la turneul de la Cincinnati, programat în această săptămână, tot din cauza oboselii.

„Nu am fost vreodată la Cincinnati, așa că sunt cu adevărat dezamăgită să fac acest anunț, că mă retrag din competiție. Chiar trebuie să-mi ascult corpul în acest moment. Săptămâna care tocmai a trecut nu a fost deloc ușoară, așa că am luat această decizie, dar la anul voi participa”, a spus Bianca la conferința de presă.

digisport.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.