La conferinţa Winston din anul 1990 ce s-a ţinut la Institutul Manhattan, din New York şi publicată în Revieew of Booky la 30 0ctombrie 1990, la pagina 20, domnul V.S.Naipaul susţinea că ne îndreptăm spre o “civilizaţie universală “. Însemnând, practic, o unificare culturală a umanităţii şi promovarea pe toate meridianele lumii valorile tradiţiilor, credinţe, orientări comune, practici şi înţelesuri comune, instituţii comune. Acesta ar fi fenomenul de globalizare.
Pentru a înţelege mai bine acest fenomen vom explica acest lucru pornind de la existenţa a două sate din zona Harghitei. Un sat era locuit, în secolul XVI de români, celălalt de maghiari. Unui sătean român de la marginea satului pentru ajunge în centrul comunei locuită de maghiari, mergând pe jos, îi trebuia o jumătate de zi. Exact cât face un avion de pasageri din New York până la Calcuta în India.
Țăranul nostru, de care facem vorbire, întorcându-se acasă seara, când constelația Carul Mare este sus pe cer. Același timp ar fi necesar, dar cu mai puțină oboseală, dacă ar fi mers cu carul cu boi. Același lucru se întâmpla și cu țăranul maghiar.
Atât locuitorii din satul cu populație românească, cât și cel cu locuitori maghiari împărtășesc niște valori de bază, cum ar fi că omorul este un păcat, și că familia este celula societății.
Țăranul român s-a întors acasă și cu un bagaj de cuvinte, precum: fecior, hibă, pahar, talpă, dar și cel maghiar când s-a întors în satul lui s-a încărcat cu un bagaj de cuvinte românești, precum: ardej, balmoş, bacs care înseamnă baci, și multe altele.
Acest fenomen s-a petrecut în toate zonele Terrei unde au fost localități apropiate cu etnii diferite, care vorbesc limbi și dialecte diferite.
Începând cu secolul, cel al clasicismului, și secolul al XVIII-lea, epoca Luminilor, sunt perioadele când limba franceză modernă începe să se vorbească în diferite zone de pe pământ,. În secolul al XVII-lea, limba literară este standardizată în contextul mai general al autoritarismului ce caracterizează regimul, normele impunând un lexic „purificat”, relativ sărac, dar o structură gramaticală fixată în mod rațional, iar în secolul al XVIII-lea, și lexicul ajunge să țină pasul cu necesitățile limbajelor de specialitate. Este perioada în care, datorită prestigiului culturii pe care o poartă, franceza este limba de comunicare internațională a elitelor politice și intelectuale, dar încă nu se impune majoritar în vorbirea curentă din provinciile Franței, unde domină idiomurile locale. În secolul al XVIII-lea, franceza intră în perioada sa modernă. Revoluția franceză de la sfârșitul secolului face din franceză o limbă națională, pe care caută să o impună în mod autoritar în toată Franța. În această perioadă, franceza continuă să câștige teren, deși nu în măsura dorită de autoritățile revoluționare. Impunerea francezei că politică de stat se intensifică în cursul secolului al XIX-lea prin intermediul școlii, momentul decisiv fiind instituirea învățământului primar public, gratuit și obligatoriu. De atunci, extinderea treptată a duratei școlarizării duce la utilizarea francezei de către toți locuitorii, în detrimentul idiomurilor locale. În această perioadă bonjuriști întorși de studii din Paris introduc în saloanele bucureștene limba franceză.
În secolul al XX-lea, franceza contemporană cunoaște o pierdere de teren pe plan mondial în favoarea limbii engleze, dar continuă să fie una din limbile de comunicare internațională, căutându-se printr-o politică lingvistică oficial adoptată să se limiteze, pe cât posibil, influența englezei asupra ei, și să se mențină în răspândirea pe care o mai are în lume.
În această situație se poate vorbi de conceptul de civilizație universală, aceasta este profundă și, totodată, foarte importantă, dar nu ne surprinde fiindcă nu este nou, nici relevant. Faptul că locuitorii Terrei au avut câteva valori și instituții în comun, de-a lungul istoriei lor, poate explica anumite constante ale comportamentului uman, dar nu poate clarifica sau explica istoria, care constă în schimbări ale comportamentului uman.
Așa cum se cunoaște omenirea este împărțită în subgrupuri – triburi, entități culturale și națiuni, toate putem să le numim civilizații. Vaclav Havel susținea că” trăim acum într-o unică civilizație globală “care “nu este decât un strat subțire care acoperă sau ascunde imensa varietate de culturi, popoare, lumi religioase, tradiţii istorice și atitudini formate de-alungul istoriei, care într-un sens se află – sub – ea. “
Restrângând sensul cuvântului “civilizație” la nivelul global și numindu-l “culturi” sau “subcivilizații” entitățile culturale cele mai mari, numite întotdeauna civilizații, de-alungul istoriei, nu producem decât confuzii semantice.
Pentru a înțelege mai bine, voi enumera câteva civilizații cunoscute în istoria omenirii: Civilizaţia celtică: Celții aveau o reputaţie ca vânători de capete și erau faimoși pentru obiceiul lor de a pune craniile victimelor în pari, în fața caselor lor. Mulți celți luptau complet goi și erau vestiți pentru săbiile lor lungi din fier. Ei tăiau capetele dușmanilor uciși în luptă și uneori le atârnau chiar de gâtul cailor. Îmbălsămau în ulei de cedru capetele căpeteniilor capturate și le păstrau cu grijă într-un scrin, lăudându-se cu acestea străinilor și refuzând să le vândă nici dacă li se dădea echivalentul, ca şi greutate, în aur.
Civilizația maori: Locuitorii Maori au fost primii coloniști din Noua Zeelandă, care au sosit cu câteva secole înaintea europenilor. Cultura lor datează din era modernă timpurie. Ei practicau canibalismul în timpul războaielor.În 1809, o navă europeană a fost atacată de un grup de războinici maori, ca răzbunare pentru lipsa de respect arătata fiului unuia dintre șefii locali. I-au ucis pe majoritatea celor de la bordul vasului. Câţiva supraviețuitori norocoşi au povestit înfricoşaţi despre ceea ce au văzut.
Imperiul Mongol: Mongolii erau considerați barbari şi sălbatici. Ei au dominat Europa și Asia și erau faimoși pentru faptul că puteau să călărească fără șa, fiind conduși de către unul dintre cei mai mari conducători militari din istorie, Ginghis Han.
Erau foarte disciplinați și iscusiți în folosirea arcului și a săgeților în timp ce călăreau. Erau maeştri ai războiului psihologic şi ai intimidării adversarilor şi au creat al doilea cel mai mare imperiu din istorie.
Din Vietnam până în Ungaria, Imperiul mongol a fost unul dintre cele mai întinse din istoria omenirii.
Triburile apașe: Apașii erau un fel de ninja ai Americii. Foloseau arme primitive, făcute în special din lemn şi os. Apașii aveau cele mai mari cuţite de luptători văzute vreodată în lume şi erau iscusiţi în mânuirea topoarelor tomahawk.
Au terorizat sud-vestul Statelor Unite, având obiceiul de a-şi scalpa victimele.
Vikingii: Au îngrozit Europa cu invaziile şi cu jafurile lor. Erau extrem de bătăioşi și foloseau arme pe măsura staturii lor impunătoare.
Chiar și religia lor era bazată pe cultul războiului și credeau că, atunci când cineva murea în luptă, acela va lupta la nesfârşit. În luptă, vikingii distrugeau totul în calea lor.
Imperiul Roman: Deși Imperiul Roman este posibil să fie cel mai mare imperiu care a existat, nu putem ignora faptul că romanii au săvârșit multe cruzimi: omoruri, sclavi și prizonieri care erau forțați să lupte până la moarte în luptele dintre gladiatori.
Printre cei mai cruzi împărați romani se numără Caligula sau Nero. La început romanii au fost conduși de regi, apoi de instituția denumită republica romană. Odată cu extinderea puterii Romei s-a creat Imperiul Roman.
Cu o organizare militară și administrativă foarte bună, Imperiul Roman a devenit imperiul care a rezistat cea mai mare perioadă din istorie. Din epoca Romei antice și până la căderea Imperiului bizantin au trecut 2214 ani.
Imperiul Aztec: Aztecii și-au creat structura teocratică după anul 1300 și au adus sacrificii umane. Aproape 20.000 de oameni au fost uciși anual pentru a aduce ofrande zeilor – în special zeului Soarelui.
O scriere spune că la încoronarea regelui Ahuitzotl 80.000 de prizonieri au fost măcelăriți pentru a face pe placul zeilor.
Germania nazistă: Deşi a fost „în glorie” o perioadă scurtă, Germania nazistă a fost o superputere și războiul provocat de ea a afectat întreaga lume. Cel puţin 4 milioane de oameni au fost uciși în perioada Holocaustului (6 milioane, conform Enciclopediei britanice – n.n.) și Germania nazistă a declasat cel mai dezastruos război din istoria omenirii, Al Doilea Război Mondial.
Zvastica nazistă este probabil cel mai urât simbol din lume. Germania nazistă a ocupat o suprafaţă de aproximativ 696.267 de kilometri pătraţi. Hitler a fost unul dintre cei mai influenți oameni care au existat și imperiul său a fost unul dintre cele mai înfricoşătoare din istorie.
Uniunea Sovietică: Comunismul este responsabil pentru milioane de morți, mai mult decât a provocat Germania nazistă, și asta doar în Uniunea Sovietică. În vremea lui Stalin au fost uciși între 10 și 60 de milioane de oameni.
Uniunea Sovietică a fost probabil unul dintre cei mai mari dușmani ai Statelor Unite. Marea majoritate a celor care au trăit în perioada stalinistă au cunoscut o stare continuă de frică și, de aceea, Uniunea Sovietică a fost mai înfricoșătoare decât Germania nazistă, în care germanii simțeau un anumit nivel de siguranță, atât timp cât sprijineau conceptul nazist.
Sintagma “civilizație universală” poate fi folosită pentru desemnarea ceea ce au în comun societățile civilizate, cum ar fi orașele și cultura scrisă, lucruri care se disting de societățile primitive și de barbari.
În situația fenomenului de globalizare există pericolul că literatura scrisă în limbile popoarelor mici să dispară. Vor rămâne operele scrise în limbile de circulație. Cum ar fi franceza, engleza și cele câteva din limbile vorbite în Asia de Est, regiune geografică a cărei delimitare este controversată. Varianta teritoriului mai mic consideră Asia de Est numai regiunea care se află sub influența musonului. Această variantă consideră deci teritoriul de azi al Chinei, Mongolia Centrală și Tibetul împreună cu Hong Kong, Macao, Taiwan, Coreea de Nord, Coreea de Sud și Japonia. Unul din susținătorii variantei mai mari este geograful german Karl Ritter care consideră în plus ca teritorii aparținătoare, toată Mongolia și coasta rusă de la Oceanul Pacific până la Amur, Vietnamul ca și Asia de Sud Est.
Asia de Est mai este numită regiunea de dominație rusă, între anii 1903 și 1905 s-a format Comandamentul Amur și al Manciuriei Dalni Wostok și Kwantung.
Sintagma “civilizație universală “se poate referi la principiile, valorile și doctrinele la care aderă astăzi mulți occidental, precum și la unii membri ai altor civilizații, dar și la faptul răspândirii tiparelor de consum și a culturii populare occidentale în lume creează o civilizație universală. Însă, aceste importuri occidentale nu influențează atitudinile non occidentale față de Occident.} n zone obscure din Orientul Mijlociu, sunt tineri care poartă jeanși, bea Coca-Cola, ascultă rap și, între două rugăciuni, influențați de unii imami, construiesc bombe pentru a organiza atentate împotriva civilizației occidentale de care se bucură și ei.
În continuare am să scriu despre istoria imamului, care (în limbile arabă: إمام imam plural ائمة a’immah, persană: امام|امام) este un lider islamic, de multe ori de conducător al unei moschei sau unei comunități. Preot sau prelat musulman; conducătorul rugăciunii colective într-o moschee. Ca lider spiritual, imamul conduce rugăciunea în timpul adunărilor islamice. Membrii comunității islamice se adresează imamului pentru rezolvarea unor probleme religioase. Imamul poate fi și liderul comunităților mai mici, conform unor regulamente locale. În cazul sunnismului, imamul nu e membru al clerului. În limba arabă, cuvântul imam înseamnă conducător. Se spune că imamul este liderul comunității, conform primilor teologi sunniți. De asemenea, prin imam se mai înțelege că este cel care îi conduce pe credincioșii musulmani la rugăciune. Se poate spune că imamul este sinonim cu noțiunea de calif. Cuvântul imam are două înțelesuri în șiismul duodeciman. Primul este acela de conducător, îi conduce pe ceilalți la rugăciune, ca și în sunnism, iar al doilea sens îl numește pe imam ca fiind unul dintre cei doisprezece succesori ai Profetului. Pentru a înțelege sensul aparte al cuvântului imam, este necesar să se știe diferența fundamental între șiism și sunnism. Profetul Muhammad a avut trei roluri importante, și anume: el a fost cel cel prin intermediul căruia Dumnezeu a revelat Coranul. Totodată, el a fost cel care a pus în aplicare shari’a. Al treilea rol important al lui Muhammad a fost iluminat, putând să interpreteze și să transmită revelația omenirii. Conform sunnismului, imamul trebuie să îndeplinească doar unul dintre acele roluri, și anume să aplice shari’a, legea islamică. După cum se știe, după Muhammad nu mai poate fi nici un alt profet, deoarece el a fost ultimul și conform musulmanilor, iluminarea și înțelegerea sunt daruri divine cu care profeții sunt înzestrați. De aceea, succesorii săi, imamii, nu se vor bucura de aceste daruri în totalitate. Însă acest lucru nu împiedica imamii de la aplicarea legii islamice. Conform sunniților, Profetul nu a numit nici un succesor al său, iar această decizie va rămâne în mâinile lor. Pe de altă parte, șiiții mergeau pe idea ca imamul, ca succesor al profetului trebuie să îndeplinească cele două roluri menționate mai sus, să aplica shari’a și să îi conducă pe oameni la rugăciune, ca un călăuzitor spiritual. Spre deosebire de sunniți, care susțin faptul că succesorul Profetului trebuie ales de Dumnezeu, șiiții vin cu un argument care a stârnit un conflict între cele două ramuri islamice. Conform șiiților, Alia fost numit calif de către Profet și de asemenea, imamii erau singurii succesori ai Profetului. Așadar, Ali a fost numit calif de către Profet și ulterior fiecare imam numit de către predecesorul său.
În islamul șiit, imamii sunt venerați ca niște sfinți. Mormintele lor, ale rudelor apropiate și descendenților lor, sunt obiect de pelerinaj și centre ale vieții religioase: mormântul lui Ali, la Nejef. Cel al lui Husein, la Karbala. Al imamului Rihda, la Mashhad; cel al Sayyidei Zeinab și al fiicei sale Ruqiyya, la Damasc și altele. Într-o viziune populară, împărtășită de un număr apreciabil de șiiți, mai ales în Iran, imamul are o funcție asemănătoare cele a lui Iisus Hristos pentru creștini: numai prin el se poate obține adevărul și mântuirea. Pornind de la o asemenea înțelegere, care nu a fost acceptată niciodată de teologi, oamenii cred în minunile pe care imamii le-ar putea săvârși.
Însă, imamii și tinerii aceia nu cunosc un adevăr: “Dumnezeu, Alah, ShangDi nu îi alege pe cei desăvârșiți, ci îi desăvârșește pe cei aleși. “ Iar cei bogați care sprijină acele atentate, plătind familiilor sume considerabile nu cunosc că a avea mult înseamnă adesea a stăpânii puțin. Adevăr susținut și de poetul nostru Tudor Arghezi. Acei conducători religioși le spun: Îndrăznește… calcă înainte! Iar dacă pământul spre care înaintezi nu există încă, Alah îl va crea special pentru a-ți răsplăti îndrăzneala.
Elementele fundamentale ale oricărei culturi sau civilizații sunt limba și religia. Unii specialiști care combat fenomenul globalizării, spunând că dacă o civilizație universal este pec ale de a se naște, ar trebui să existe tendințe de adoptare a unei limbi și a unei religii universal. Însă acceptă că engleza este modul internaţional de comunicare interculturală, la fel cum calendarul creștin este modul internaţional de împărțire a timpului, cum cifrele arabe sunt modul internaţional de a reprezenta numerele și cum sistemul metric este, în cea mai mare parte a lumii, modul internațional de măsurare. Totuși, engleza e folosită ca mod de comunicare interculturală, ceea ce presupune existența unor culturi distincte. O ligua franca este un mod de a depăși diferențele lingvistice și culturale, nu de a le elimina.
Cunoscutul lingvist Joshua Fishman remarcă că o limbă are șanse mai mari să fie acceptată ca lingua franca dacă nu este identificată cu o anumită etnie, religie sau ideologie. Probabil că de aceea nu a “prins” limba rusă la noi în timpul ocupației sovietice când în școli se preda obligatoriu această limbă slavă, iar în secolele 13, și următoarele, în Biserici se slujea Sfânta Liturghie în limba slavonă.
În trecut, engleza avea multe dintre aceste caracteristici, dar, în ultima perioadă ea a fost “dezetnicizată “, așa cum a fost akkadiana, aramaică, greaca și latina. Se pare că există un Dumnezeu al limbilor. Cu cât este mai multă bunătate într-o limbă, cu cât se împarte mai mult din ea, cu atât mai mult se va revărsa asupra omenirii. Succesul relative al limbi engleză ca limbă secundară se explică prin faptul că nici una din sursele sale britanică și americană nu a fost privită, în sens larg sau profund, într-un context etnic sau ideologic în ultimul secol. Oamenii aleg engleză pentru comunicare interculturală, contribuind astfel la consolidarea identității culturale distincte ale popoarelor. Fapt ce confirmă ce scriam într-un eseu că musulmanii care au invadat Europa nu vor fi asimilați, cum nu au fost asimilați țiganii de șase sute de secole.
Pe parcursul istoriei, distribuția mondială a limbilor a reflectat distribuția puterii. Limbile cele mai răspândite – chineza mandarină, engleza, spaniolă, franceza, araba și rusă (în timpul imperiului sovietic communist-criminal)- sun t sau au fost limbile unor state imperial, care au promovat active folosirea limbii lor de alte popoare. Așa cum Rusia a imperiului comunist a impus poporului român limba rusă. Dar, o soartă mai acută a avut Moldova de peste Prut a cărei populație a fost supusă rusificării și a dislocării unei mase mari de români în Siberia, și aducerea de ruși în locul acestora.
Schimbările în distribuția de putere produc schimbări în folosirea limbilor. Cu toate că peste două secole de colonialism țări asiatice, sud americane și africane le-au fost impuse limbile: franciză, engleză, spaniolă, portugheză, ca, apoi, după căpătarea independenței aceste țări să revină la limba lor. Același lucru s-a petrecut cu țările din componența imperiului sovietic, care a impus limba rusă ca limbă oficială, interzicând limbile popoarelor. După căderea imperiului rus-sovietic acele țări au revenit la limba lor națională. Astfel, limbi ca: estona, letona, lituaniana, ucraineană, georgiana și armeana, în prezent se vorbesc în țările lor. În republicile musulmane care au intrat în componența URSS, după eliberare au renunțat la alfabetul chirilic impus de ruși, în favoarea alfabetului occidental folosit de rudele lor – turcii, iar tadjicii, vorbitori de persană, au adoptat scrierea arabă.
Un fenomen mai aparte s-a întâmplat la sârbi care își numesc limba sârbă, în loc să o numească sârbo-croată, trecând de la alfabetul latin al dușmanilor lor catolici la alfabetul chirilic al rudelor lor slave. Croații își numesc limba croată și se încearcă să o purifice de cuvintele de origine turcă impuse de Imperiul Otoman timp de 450 de ani, și de alte cuvinte provenite din alte limbi.
Fenomenul de realiniere și reconstrucție a limbilor pentru a corespunde identității și conturului civilizațiilor ne duce cu gândul la Turnul Babel. După cum se observă acest fenomen se extinde.
Revenind la ce scriam la început că Pământul fiind un sat ceva mai mare este adevărat, însă vorbă din popor la fiecare zidire o altă vorbire.
După cum se vede apariția unei limbi universală este imposibilă. S-a încercat cu esperanto (cel care speră) este cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Limba a fost lansată în 1887 de către Ludovic Lazăr Zamenhof, care a trăit între anii 1859 – 1917, după mai bine de 10 ani de muncă, pentru a servi ca limbă internațională auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Numărul vorbitorilor de esperanto este greu de stabilit. În funcție de sursă, se menționează între o jumătate de milion și câteva milioane.
Primul dicționar de esperanto pentru vorbitorii de limba română a apărut în 1889.
Este menționată în „Cartea recordurilor” ca fiind singura limbă fără verbe neregulate. În plus, are o scriere pur fonetică: fiecărei litere îi corespunde un singur sunet, și pentru fiecare sunet există o singură literă.
Codul ISO 639 pentru Esperanto este eo sau epo În țara noastră Heinrich Fischer-Galați, ce a trăit între anii 1879-1960, un traducător, redactor și industriaș evreu, a învățat esperanto în 1902. În 1904 Heinrich Fischer-Galați a inițiat la Galați primele cursuri de esperanto și înființează primul grup esperantist din România. Printre cursanți s-a aflat și viitorul politician Grigore Trancu-Iași. Heinrich Fischer-Galați a fost și fondator și președinte al Societății Esperantiste din Galați (prima societate esperantistă din România), al Federației Societăților Esperantiste din România și al Centrului Esperantist Român. În 1910 a fost decorat cu ordinul „Steaua României”.
Un alt promotor al limbii esperanto în România a fost Andreo Cseh (1905-1979) din Luduș. Acesta a înființat la Cluj și București societăți esperantiste. Între colaboratorii săi s-a numărat filologul Tiberiu Morariu.
Apariția unei limbi universale nu se arată la orizont după analiza pe care am prezentat-o mai sus.
Probabilitatea apariției unei religii universale este puțin mai crescută decât cea unei limbi universale.
La începutul secolului nostru are loc o renaștere mondială a religiilor. Această renaștere a implicat o intensificare a conștiinței religioasei și apariția unor mișcări fundamentalist, adâncind diferențele dintre religii. În ultimele decenii atât islamul, cât și creștinismul au câștigat mai mulți adepți în Africa și în Coreea de Sud. Și Biserica Ortodoxă Română a început o expansiune în Europa, înființându-se mai multe Biserici în comunitățile de români. Se pare, pe termen lung, Mahomed va câștiga. Creștinismul se răspândește prin convertire, islamul prin convertire și reproducere naturală a populației. Islamismul este o religie în care Allah le cere oamenilor să-şi trimită fii să moară pentru el, creştinismul este o religie în
Care Dumnezeu şi-a trimis fiul să-şi dea viaţa pentru oameni. Creștinii transmit o speranță, pentru ei o înfrângere este mijlocul pe care ni-l dă Dumnezeu ca să vedem ce ne lipsește pentru a învinge.
Procentul creștinilor în lume a atins nivelul de 30%, rămânând constant, cu perspectiva de a scădea la circa 25%, până în anul 2015. În schimbul proporția musulmană va crește continuu, ajungând în prezent la 20% din populația mondială. Cu perspectiva de a ajunge la 30& până în anul 2025.
Există o teză că o civilizație universal este pe cale de a se naște. Această afirmație se sprijină pe trei argumente. Primul argument ar fi că după prăbușirea comunismului sovietic-rus a însemnat sfârșitul istoriei și victoria universală a democrației liberale pe întreg mapamondul. În lumea de azi există multe forme de autoritarism, naţionalism, corporatism și comunism, precum în China și Cuba. Semnificativ este faptul că există alternative religioase care se găsesc în afara lumii ideologiilor laice. În lumea de astăzi, modern, religia este una din forțele cele mai importante, s-ar putea să fie chiar principala forță, care motivează și îi mobilizează pe oameni.
Dacă până la căderea URSS-ului lumea era împărțită în două, cea comunistă și lumea liberă, acum lumea este tot divizată, în etnii, religie și civilizație. Diviziuni mult mai profunde care generează noi conflicte. Există concepția potrivit căreia intensificarea interacțiunilor între state și popoare- prin comerț, investiții, turism, presă, prin comunicare electronica, în general – generează o cultură mondială comună.De aici “povestea” cu Pământul este un sat mai mare. Într-adevăr circulația, viteza, schimburile comerciale, turismul, împrumuturile lingvistice și influențele tradițiilor, apropie oamenii dintr-un colț al “satului” în alt colț al lui. Însă există îndoieli în acest context. În sociologie, teoria globalizării duce la concluzia că o lume din ce în ce mai globalizată – caracterizată prin grade, din punct de vedere istoric, de interdependență civilizațională, societală și de altă natură și de o largă conștientizare a acestui fenomen- are loc o exacerbare a conștiinței de sine civilizaționale, societale și etnice. Renașterea religioasă globală, întoarcerea la sacru, fenomen ce îl găsim și în expansiunea Bisericii Ortodoxe pe mapamond, este o reacție la percepția asupra lumii ca un loc unic.
În secolul XXI “tamponările” dintre civilizaţii, mai ales dintre crești și musulmani există o ameninţare pentru pacea mondială, spun specialiștii în globalizare. Eu îi contrazic. Va fi o ocupație, aproape pașnică, a musulmanilor al spațiului creștin, prin invazia care a început, și impunerea religiei lor folosindu-se de drepturile omului. Așa se explică construcția de moschei în inima Europei.
Se impune o ordine internațională bazată pe civilizații care e cea mai sigură pavăză împotriva unui război mondial.
Al. Florin Țene / UZPR