Titlul de deasupra ar fi meritat un semn de exclamare, pentru a-i accentua caracterul de propunere-chemare-apel, aceasta fiindu-i menirea: avem două simboluri naţionale de profundă semnificaţie, drapelul tricolor şi stema, în mod tradiţional îngemănate, separate acum trei decenii, în contextul emoţional al evenimentelor din decembrie 1989, şi care trebuie aduse din nou împreună.
Stema curentă a României, în centrul drapelului tricolor al României!
Apeluri în acest sens s-au mai făcut (inclusiv în revistă: a se vedea articolul istoricului – şi nu numai – George Rotaru, din numărul pe luna octombrie 2011, Tricolorul şi stema – simboluri sacre ale României), doar că autorităţile nu au schiţat până acum niciun gest. Nici nu este simplu, juridic vorbind: e nevoie de revizuirea Constituţiei, pentru că aceasta stabileşte însemnele naţionale, iar asta presupune un referendum (noi ne străduim să compromitem şi ideea de referendum, chiar dacă, se spune, consultarea populară este forma maximală de manifestare a democraţiei, frecventă prin ţări mai mici, precum Elveţia, mai dificilă în ţări de mare întindere – ceea ce nu este cazul nostru…).
De curând, Asociaţia de Vexilologie „Tricolorul” a făcut publică o nouă chemare în vederea înscrierii stemei pe drapelul naţional, chemare asumată şi de Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Filiala Argeş.
De altfel, la intrarea în Muzeul de Istorie din Piteşti, în clădirea fostă sediu al Prefecturii Judeţului Argeş, se găseşte o foarte interesantă colecţie de steaguri tricolore, primul de la 1863, al Principatelor Unite, ultimul din 1991 – cel din urmă, nu aşa cum a fost, ci aşa cum ar fi trebuit să fie, pentru că are stema pe el. Chiar fără pricepere în heraldică, steagurile şi stemele sugerează o bogăţie de semnificaţii. Honor et Patria scrie pe steagul din vremea lui Cuza, Nihil sine Deo apare pe cel imediat următor, din 1867. Stema se complică/amplifică pe steagurile din 1872, 1877, 1881, 1882, 1897. Independenţa motivează simboluri în plus, la colţurile steagului apare monograma regelui Carol I, înlocuită în 1914 cu monograma regelui Ferdinand. Un salt, desigur, este vizibil pe steagul din 1922, unde pe scutul de pe stemă apar cinci sectoare simbolizând cele cinci provincii ale României Mari, cu vulturul valah, bourul moldav (amintind de Ştefan cel Mare), delfinii amintind de Dobrogea, cei şapte munţi cu cele şapte turnuri transilvane, în sfârşit, însemnele Banatului, Crişanei şi Maramureşului. Splendid decorate sunt drapelele din 1930 şi 1940 (ultimul, cu monograma regelui Mihai), pentru ca stema RPR din 1948 să arate de-a dreptul sărăcăcioasă (un tractor grosier, trei coşuri de fum, un soare în spate, spice de jur-împrejur). S-a îmbogăţit ulterior stema – pe care am „recitat-o” de multe ori prin şcoala generală: „…brazii, schela de ţiţei,/ Munţi înalţi, iar peste ei/ Soarele măreţ se-arată…”
De înţeles decuparea steagului, în decembrie 1989, şi aruncarea stemei „proletare”, nu neapărat de aprobat, judecând acum, „la rece”. De neînţeles şi de neacceptat este perpetuarea situaţiei curente, când avem (din nou!) o stemă cu adevărat reprezentativă, ştiut fiind că „Pentru toate popoarele, stema ţării – semnul heraldic suprem – are o importanţă deosebită. Imaginile care o compun evocă istoria ţării, prin intermediul ei tradiţia rămâne veşnic vie, iar semnificaţia ei trezeşte sentimentul naţional. // În multe steme naţionale, elementele constitutive sunt fidele trecutului istoric naţional, fiind recunoscute unanim de toţi cetăţenii. Asemenea simboluri nobile nu sunt fundamentate doar prin legi şi decrete. Ele sunt, în aceeaşi măsură, chintesenţa idealurilor şi aspiraţiilor cetăţenilor, dar, mai ales, transmise din generaţie în generaţie, reflectă pentru state cu veche tradiţie, cum este şi cazul Principatelor româneşti, simbolurile legendare ale începuturilor lor istorice.” Am citat chiar de pe site-ul… Administraţiei Prezidenţiale (https://www. presidency.ro/ro/presedinte/romania/stema-romaniei). Ar mai fi, aşadar, doar un pas până la a cere aprobarea poporului pentru a reîngemăna stema cu tricolorul…
Dincolo de aspectele/implicaţiile istorico-simbolice ale readucerii stemei pe tricolor, există şi argumente mult mai practice, începând cu diferendul cu Ciadul, care a cerut oficial (prin Ambasada sa la Moscova) ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU: în 1960, când Ciadul a adoptat un tricolor identic cu al nostru, noi aveam stemă, iar îndepărtarea acesteia a eliminat şi diferenţa, vina aparţinându-ne. Confuzii între tricolorul nostru şi al altor ţări, care folosesc nuanţe apropiate ale culorilor, au apărut de mai multe ori, la competiţii sportive, de pildă. Stema ne-ar individualiza, desigur.
Pe de altă parte, majoritatea statelor lumii au stema sau alte simboluri naţionale pe drapel; acest lucru este aproape unanim în Asia, Africa, America de Sud, mai puţin adevărat în Europa… Să fie o legătură cu degringolada identitar-spirituală care bântuie Bătrânul Continent?… Observaţie surprinzătoare, întrebare retorică – cu atât mai importantă devine aplicarea stemei pe drapelul nostru naţional…
De aici, majusculele prepoziţiei (asociative) din titlu…