default-logo

EDUARD HUIDAN ziarist care s-a sinucis

Ziaristul braşovean Eduard Huidan s-a sinucis duminică, alegând această soluţie în faţa unei boli nemiloase. El s-a aruncat duminică de la etajul locuinței din centrul oraşului. Peste câteva săptămâni ar fi împlinit 70 de ani. 

 

Prozator, publicist. Absolvent al Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov și al Facultății de Filologie a Universității din București. 
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 1987 și membru în Uniunea Ziariştilor Profesionişti (1991 – vicepreşedinte), iar din 1996 a făcut parte din Consiliul de Administrație al World Association of Newspapers (Asociația Mondială a Ziarelor), ales la  Congresul care a avut loc în acel an la Washington. A fost membru în Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România în intervalul 1992-2004. 
A fost director și redactor-șef al Gazetei de Transilvania, din 1990 până în 2009, unde a  susținut, printre altele,  editorialul cotidian ”Chestiunea Zilei”  și  a editat  Foaia pentru Minte Inimă și Literatură. Colaborări la publicațiile România liberă, Luceafărul, SLASTAstra, Braşovul literar şi artistic, Foaie pentru minte, inimă şi literaturăVatraConvorbiri literare  şi la volumele colective Proză satirică româna contemporană, Editura AstraBraşov, 1982, Perpetuum comic, Editura Urzica, 1985-1990 ş.a. 
Debutul editorial –  în anul 1983, cu volumul de schiţe şi povestiri Trandafirul de plastic, Editura Albatros. 
Premii literare: Premiul USRfiliala la Braşov, în 1991 şi 1996, pentru Fotografii mişcate şi Eroul nostru; Premiul I la Bienala naţională a umorului, 1987. Medalia de aur a Academiei Braziliei pentru literatură, Medalia „Newseum” pentru libertatea de exprimare, decorat cu ”Meritul Cultural”, în Grad de Cavaler, premii media pentru întreaga activitate publicistică, pentru editorial şi talk-show, Ordinul Ziariştilor clasa I. 
A participat la reuniuni internaționale, monitorizări, activități legate de libertatea de exprimare, în calitate de membru și raportor al World Association of Newspapers, la călătorii de studii și documentare, în SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Federația Rusă, Italia, Spania, Brazilia, Japonia, Africa de Sud, Liban, Siria, Turcia, China, Maroc ș.a.
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.