Invitație în lumea copilăriei

VERA CRĂCIUN şi CĂRŢILE COPILĂRIEI

Întâlnirea cu scriitoarea Vera Crăciun şi cărţile copilăriei este programată sâmbătă, 24 august 2019, ora 12:30,  în cadrul Târgului pentru Școală EXCELSIOR,  în incinta Palas Mall Iaşi, Atrium, nivel 0. Evenimentul are în program lansarea cărții „Primăvara florilor”, prezentată de scriitorii Nicolae Busuioc  și Vasile Fluturel, dar şi  lectură artistică, din cartea prezentată, în interpretarea copiilor coordonaţi de Ina Paladi, director la Teatrul „Studio Lux Art” Iaşi.

Vor fi alături de noi copiii de la Centrul de Servicii Sociale Bucium (director Andreea Corodescu) şi cei  de la Kiwanis Iași Team, dar şi  cei care doresc să facă o călătorie, cu Vera Crăciun, în minunata lume a copilăriei.

Moderator: Rodica Rodean, preşedinte Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi.

Organizator eveniment, în cadrul Târgului pentru Școală EXCELSIOR: Asociaţia „Universul Prieteniei”  în parteneriat cu Teatrul „Studio Lux Art” Iaşi.

Vera Crăciun este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru copii, Bucureşti, are publicate 17 cărţi pentru copii, este coordonatoarea Cenaclului „Destine Junior”, Filiala Galaţi. Organizează prezentări de carte şi ateliere de creaţie literară în şcoli în ţară, dar şi în Republica Moldova. Colaborează cu numeroase reviste culturale şi este, deseori, invitată la posturile de televiziune.

Rodica Rodean-preşedinte

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.