◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

CREAREA LEGAȚIEI REGATULUI ROMÂNIEI LA WASHINGTON ÎN U.S.A./ DOCTORUL CONSTANTIN D. ANGELESCU

De mult, în anul 1914, unul dintre cei mai cultivați ofițeri pe care i-a cunoscut istoria, mareșalul francez Ferdinand Foch a rostit câteva cuvinte care au devenit o butadă celebră: „imprevizibilul este cauza războaielor”.

A avut dreptate. În ziua de 28 iunie 1914, în orașul bosniac Sarajevo, imprudentul moștenitor al tronului Imperiului Austro-Ungar, Franz Ferdinand, împreună cu soția sa, principesa Sofia, au fost asasinați de un grup de revoluționari sârbi în frunte cu Gavrilo Prinkip, Vasa Ciudrilovici și Nedelko Ceabrinovici (Nedeljko Čabrinović). Ei erau în legătură cu societatea secretă „Mâna Neagră”, condusă de colonelul Dragutin Dimitrievici, poreclit Apis. La rândul său, acesta era un personaj legat de Ohrana, poliția politică secretă țaristă.

Asasinatul s-a produs cu știința țarului Rusiei, Nicolae al II-lea. Fac această afirmație deoarece în ziua de 1 iunie 1914, când țarul a făcut ultima sa vizită în străinătate, în portul românesc Constanța, i-a comunicat regelui Carol I că în cazul în care armata română va interveni în Regatul Serbiei, armata rusă nu va rămâne indiferentă. Era o amenințare directă.

Când la 28 iulie 1914 a izbucnit „marele război” prin declarația de război a Austriei către Serbia, regele Carol I, la Sinaia, a convocat Consiliul de Coroană (21 iulie/3 august 1914). Nu s-a spus, dar cei puțini avizați, în frunte cu premierul Ion I. C. Brătianu, au ținut seama de amenințarea țarului. Rușii au mers mai departe pentru atragerea Regatului României de partea Antantei. Se știa că Regatul României avea un tratat secret de alianță cu Puterile Centrale datând din anul 1883, care fusese reînoit tacit. În consecință, dacă România nu intra în luptă alături de Puterile centrale – Germania, Austro-Ungaria, Italia – rupea tratatul încheiat cu acestea.

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Dmitrievici Sazonov, a venit la București după plecarea țarului. A motivat că nu venise împreună cu țarul, deoarece nu suporta călătoriile maritime. Personal I. I. C. Brătianu l-a invitat pe ministrul de Externe al Rusiei să se plimbe până la Predeal, în apropierea hotarului cu Imperiul Austro-Ungar. Acolo, Sazonov a întins mâna spre Transilvania, i-a arătat-o lui Brătianu și i-a spus: „iată ce vă dăm noi vouă”. Rușii promiteau și dăruiau ce nu aveau. Firesc, românii nu au putut fi convinși prin acest comerț cu promisiuni. Au rămas în stare de neutralitate.

Abia în anul 1916, în noaptea de 14/27-15/28 august, de Sf. Maria, românii au intrat în război alături de Antanta pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Imperiul Austro-Ungar. S-a procedat astfel deoarece abia în acel moment s-a putut încheia un tratat cu Antanta favorabil pentru România era.

Anul 1917 a fost cumplit pentru Puterile Centrale: s-a declanșat ineficacele război submarin total, U.S.A. au intrat în luptă cu o forță uriașă, determinantă pentru victorie; a izbucnit revoluția rusă, în fine, în vară, România a obținut marile victorii împotriva armatelor Puterilor Centrale.

Ion I. C. Brătianu și consiliul de miniștri, aflați la Iași, în retragere, și-au dat sema greu, târziu, că era necesar să se stabilească relații diplomatice oficiale bilaterale cu cea mai mare forță participantă la război – U.S.A. Se vedea cum popoarele care își creaseră guverne în exil și trimiseseră delegații oficioase în U.S.A. se bucurau de o bună apreciere la Washington. Era cazul cehilor, polonilor, sârbilor și chiar maghiarilor.

După cum a remarcat I. Gh. Duca în memoriile sale, Regatul României era atacat în U.S.A. de cercuri de evrei și de maghiari. Primii acuzau că nu li se dau drepturi suficiente, ceilalți făcând puternic lobby ca să li se recunoască toate drepturile asupra Transilvaniei, în condițiile creării unui stat ungar al „Coroanei Sf. Ștefan”. Românii din America, deși numeroși, aveau o propagandă neorganizată, mică, în special prin preoți. Nu au putut fi auziți.

Atunci, Marele Cartier General al Armatei Române, prin Ordinul nr. 1082/18 aprilie 1917 a decis, firește de comun acord cu guvernul și cu regele, să trimită în U.S.A. o misiune nu tocmai oficială, compusă din locotenent Vasile Stoica, preot Ion Moța, preot Vasile Lucaciu.

Ca om politic pentru a reprezenta oficial România în U.S.A. a fost ales în final dr. Constantin D. Angelescu. Decizia în legătură cu numele său a fost stabilită cu multă dificultate.   Devenise imperios necesar să fie numit cineva oficial, pentru că deși misiunea Stoica, Moța, Lucaciu se străduia să câștige America de partea României și avea întâlniri cu oficiali americani, în discursurile sale privind nevoia de asigurare a libertății popoarelor oprimate din Europa, președintele Wilson nu i-a pomenit deloc pe români, ceea ce îngrijorase mult autoritățile guvernului Român. Numele doctorului Constantin D. Angelescu a primat în fața lui I. G. Duca. Era un om extrem de bogat. Ca urmare, putea satisface cererea lui Ion I. C. Brătianu ca în acel moment să susțină deschiderea oficială a Legației Regatului României la Washington în mare parte din banii săi. A făcut-o. A trebuit să se procedeze astfel deoarece Regatul României era în război, avea mai bine de jumătate din teritoriu ocupat, iar populația era lovită de sărăcie și de epidemia de tifos.

În legătură cu doctorul Angelescu s-a pus problema limbii. El nu vorbea limba engleză, de altfel ca și preoții Vasile Lucaciu și Ion Moța. În schimb vorbea o bună limbă franceză. Stătuse 10 ani la Paris, unde devenise doctor în medicină. Era un mare avantaj pentru el, căci limba franceză era a cercurilor diplomatice dinainte de Primul Război Mondial. Numai Vasile Stoica și funcționarul diplomatic N. H. Lahovary știau bine limba engleză dialectul american. Doctorul Constantin D. Angelescu, cu inteligență a îndepărtat bariera limbii. Știa că de când au inventat fenicienii banul rotund, acesta învârtea lumea. A contactat comunitatea evreiască din U.S.A., a plătit ziare evreiești de mare circulație și, ca atare, s-a scris bine despre români.

A procedat astfel imediat după ce a sosit în Washington, în ianuarie 1918. Am simțit nevoia să precizez data de 10 ianuarie 1918, deoarece în multe locuri se indică eronat 10 octombrie 1917. În realitate, prin Decretul 1027/11 septembrie 1917 al Regelui Ferdinand (dat în baza Jurnalului nr. 302/6 august 1917 al Consiliului de Miniștri condus de I. I. C. Brătianu) se dispunea în art. 1 înființarea Legației României în USA, începând cu data de 1 octombrie 1917. Totodată, prin Decret Regal nr. 1107 din 25 septembrie 1917, se dispunea în art. 1 că dr. Constantin Angelescu era numit începând „cu data de 1 octombrie 1917 Trimis Extraordinar și Ministru Plenipotențiar pe lângă guvernul Statelor Unite, în misiune specială”.

Imediat, doctorul Angelescu a plecat pe un drum ocolit, prin Rusia, Suedia și Anglia, către Paris. În capitala Franței el și-a reglat afacerile bănești pentru legația pe care trebuia să o înființeze și și-a asigurat copiii, aflați în Franța.

Apoi și-a format echipa necesară pentru lucrul la Legație. N. H. Lahovary, care vorbea englezește, a fost ales secretar de Legație. Evreul A. Rubin, „atașat în misiune specială”, care era fotograf și operator cinematografic aducea cu el cca. 4000 metri de peliculă pentru a ilustra viața și sacrificiile românilor. Maiorul L. Teiușanu, erou de război, care-și pierduse un braț în lupte, era atașat militar.

La 20 decembrie 1917, întreaga echipă formată de doctorul C. D. Angelescu s-a îmbarcat pe pachebotul L’Espagne în portul Bordeaux. A întreprins periculoasa călătorie către U.S.A., în pofida amenințării permanente prezentată de atacul submarinelor germane. La începutul lui ianuarie 1918, echipa diplomatică românească a ajuns în Statele Unite. Sediul legației a fost inițial în hotelul Shoreham din Washington, unde erau cazați și componenții legației. Ulterior, legația a funcționat în Wardman Park Inn, iar apoi, din anul 1926, în clădirea cumpărată de statul român la adresa 1607 ,  23rd Street, în care se găsește și astăzi ambasada României la Washington.

La 15 ianuarie 1918 și-a prezentat scrisorile de acreditare la Casa Albă, ceea ce a fost un succes.

Știa că trebuie să înfrunte propaganda puternică antiromânească a evreilor și maghiarilor din U.S.A. Pentru a putea fi eficient, după exemplul omului politic medicul Alexandru Vaida Voievod, a intrat în masonerie. Datorită averii impresionante pe care o poseda, a fost admis. Abia în anul 1929 în ziua de 24 noiembrie a fost ridicat la gradul 33, cel mai înalt din masonerie și a devenit membru al Supremului Consiliu din România. La 11 aprilie 1930 a participat la inaugurarea marelui templu masonic din București, str. Ion Câmpineanu nr. 45 (clădirea nu mai există astăzi). La această ceremonie au participat și delegații ale marilor loje din U.S.A., din Anglia și din Franța. A fost un moment de păstrare și întărire a legăturilor cu U.S.A. și cu Franța. Tot în aceeași lună, la 23 aprilie 1930, a participat la o ținută extraordinară cu prilejul vizitei la Marea Lojă Națională din România a viceregelui Indiei și Egiptului, lordul Lloyd. La 7 februarie 1948, puțin înainte de a muri, figura în calitate de membru emerit al Supremului Consiliu din România, pe un tabel destinat marilor puteri masonice de pe mapamond.

Ca urmare, a putut organiza mai multe întâlniri, banchete, cu fruntașii comunității evreiești din U.S.A. A făcut lobby României printre cele mai puternice ziare din U.S.A., care erau evreiești. A reușit ca la 17 februarie 1918 să organizeze o uriașă manifestație românească la Chicago. Atunci cca. 6000 oameni au ieșit pe străzi, fluturând drapele românești, cântând imnuri românești. Apoi, în zilele de 9 și 10 martie 1918, cu ajutorul părintelui Vasile Lucaciu, care avea multe rude între preoții din Statele Unite, cu sprijinul părintelui Ion Podea, cu banii primiți și de la dr. Angelescu, s-a convocat un mare congres a 182 parohii românești din Statele Unite. În unanimitate, s-a decis ca aceste parohii să nu mai fie sufragante față de Mitropolia din Sibiu. Ele au declarat expres că înființează Episcopia Română Ortodoxă din Statele Unite ale Americii pe care o supun autorității Mitropoliei Ungro-Vlahiei (viitoare Patriarhie Română).

Au fost mari succese ale doctorului Constantin D. Angelescu, într-un timp scurt.

Toate marile lui eforturi, uriașele cheltuieli cu care și-a susținut propaganda pro-românească, plină de succes în Statele Unite ale Americii, au trebuit să înceteze brusc. Guvernul Alexandru Averescu a fost înlocuit de guvernul Alexandru Marghiloman, care urma să semneze pacea cu Puterile Centrale. Ca urmare, la 7 aprilie 1918, Regele Ferdinand a semnat un Decret nr.685 de încetare a misiunii speciale a doctorului Angelescu. La 16 aprilie noul guvern Alexandru Marghiloman a trimis un decret prin care cerea încetarea acțiunilor diplomatice ale misiunilor de propagandă din străinătate, deci și a celei a legației României de la Washington. Ca urmare, doctorul Constantin Angelescu a trebuit să se retragă. L-a lăsat în urma lui pe N. H. Lahovari, care era secretar de legație și lucra foarte conștincios în calitatea lui de însărcinat cu afaceri la Washington. Doctorul Angelescu l-a luat cu el și pe fotograful A. Rubin, care nu mai putea să proiecteze toate filmele aduse cu el din România pentru propagandă. Dar doctorul Angelescu a lăsat în urma lui în Statele Unite o serie de asociații și societăți românești, care au continuat și mai puternic să facă propagandă în favoarea României Mari. Ele fuseseră create încă din perioada de început a războiului și în timpul războiului. Activitate a fost impulsionată, organizată și amplificată de misiunile românești din anii 1917-1918: Dr. I. Maniu (Canton, Ohio), I. I. C. Brătianu (Mansfield), Tinerimea Română (Cincinnati, Ohio), Bucovineana, Sătmăreana (Detroit), București (Thorpe, West Virginia), Dâmbovița (Sparrows Point, Maryland), Vasile Stoica (Kokomo, Indiana), Dr. C. Angelescu (Cleveland, Ohio), Aurora (Bethlehem, Pennsylvania), Românul Ardelean (Cleveland, Ohio), Apolzana (Hubbard, Ohio), Prințul Carol (Columbus, Ohio), Plugarul Român (Youngstown, Ohio), România Mare (Universal, Pennsylvania), Lugojana (Niles, Ohio), Sămănătorul Român ( Youngstown, Ohio), Furnica (Toledo, Ohio), Andrei Șaguna și Crucea Română (Terre Haute, Indiana), Dr. E. Lucaciu TR (Aurora, Illinois), Aurel Vlaicu (Bettendorf, Iowa), S. Bărnuțiu (Chicago), Biruința (Warren, Ohio).

În august 1919 a venit în Statele Unite un alt medic, om politic, dr. Nicolae Lupu. Acesta a pornit de la realizările doctorului Constantin Angelescu și ale misiunii române și a revitalizat acțiunile Legației Române din Washington. A scris o serie de articole în „Columbia University Quarterly”, „Asia” și cartea Roumania and the War. A ținut o serie de conferințe, s-a întâlnit și el cu reprezentanții „Federației Muncii” din Statele Unite, precum și cu fruntașii comunității evreiești. A fost o acțiune care a făcut bine cunoscută situația României Mari în America. Era extrem de necesar să fie continuată acțiunea de lobby pentru România, implicit pentru revitalizarea existenței Legației Române, în condițiile în care se discutau și se semnau tratatele de pace din sistemul Versailles-Washington.

Lista ilustrațiilor:

  1. Dr. Constantin D. Angelescu (1869-1948) – primul Ministru Plenipotențiar al Legației României la Washington, fotografie din colecția doamnei Ioana Angelescu, nepoata doctorului Constantin D. Angelescu.
  2. Dr. C. D. Angelescu la 15 ianuarie 1918, când a fost primit la Casa Albă pentru a-și prezenta scrisorile de acreditare (în centrul imaginii, în ținută de protocol diplomatic). Este însoțit de N. H. Lahovary (secretar de Legație, în dreapta imaginii), de A. Rubin (atașat cu însărcinări speciale, în fundal, al doilea din dreapta imaginii) și de maiorul Livius Teiușanu (atașat militar, în stânga imaginii, în uniformă militară română). (sursa foto: comunicat de presă al Fundației Monteoru, 15 ianuarie 2018).
  3. Shoreham Hotel, Washington DC. Primul sediu al Legației României în Statele Unite ale Americii. Acolo , dr. Angelescu a încheiat un etaj întreg pentru funcționarea legației (carte poștală circulată).

Radu Stefan Vergatti / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *