Ziua Internațională a Poeziei este sărbătorită de poeții și iubitorii de poezie în data de 21 martie. Această zi a fost legiferată încă din anul 1999 de către iubitorii de poezie din cadrul UNESCO, “drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universal”. „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor. De multe ori, unii se întreabă „la ce bun poeții?” Poeții de multe ori sunt considerați „visători” și nicidecum niște creatori, care au menirea de a descoperi noi și noi fațete ale trăirilor umane interioare în raport cu mediile de existență ale „vieții văzute și nevăzute”. Există preoți, care au afirmat despre poeți că ei sunt niște mesageri ai lui Dumnezeu, care prin intermediul Duhului Sfânt reușesc să transmită oamenilor, prin creațiile lor, anumite mesaje înțelepte și din lumea nevăzută a divinității. Ei sunt niște Mesageri ai Luminii divine. Poeții nu sunt mici sau mari, săraci ori bogați, proști sau infatuați, berbeci ori tauri, toreadori sau cavaleri! Ei sunt o ploaie caldă de vară, câmp de flori izvorât din inima primăverii veșnice. Ei sunt setea potolită cu apă cristalină de izvor; fagure încărcat cu dulceața Renașterii; valurile mării răcoroase ce scaldă țărmuri sentimentale; pământ fertil desțelenit de mirajul Creației. Ei sunt valurile răcoroase ce scaldă țărmuri sentimentale; primul sărut înfiripat din chemarea sferelor grecești; gura de rai coborâtă din ceruri deschise în ceasuri oprite. Poeții sunt un zbor triumfal zămislit de păsări migratoare. Ei sunt gânguritul copilului alintat de vocea blândă a mamei. Poeții sunt rari și vin arareori în lume precum răsăritul și apusul unei zile de vară senine.
Unii dintre noi privesc cu superficialitate și dezinteres creațiile poeților pe motiv că nu prea înțeleg ei ce-a vrut să spună, să arate poetul prin intermediul poeziilor. Nu se poate să nu te regăsești într-un poem, dacă citești toate poemele dintr-o singură carte. Plâng poemele în fața cruzimii tale. Lacrimile lor sunt ca niște diamante roz-bombon. Durerea nu le-atinge, nici sufletul tău de gheață. Niciodată nu vei înțelege, dacă nu vrei, limbajul îngerilor, care scriu poeme la miezul nopții când pământenii dorm în cazemate din fier beton și sticlă. E-atâta tristețe pe străzile văduvite de inocența copiilor nenăscuți, uciși pe treptele întredeschise ale lumii materiale. Se spune că atâta vreme cât păstrăm în noi copilul din copilărie, pe care-l găsim în suplețea unor poeme, suntem foarte aproape de Nemurirea sufletului. Dacă „ucidem” acest copil miraculos, în sufletul pustiit va răsări întunericul regretelor, iar întrebările chinuitoare vor fi ca niște săgeți de plumb aruncate-n trupul nostru cuprins de disperare. Poeții reușesc prin creațiile lor să mențină sufletul nostru în armonie cu trăirile nevinovate din copilărie. Poeții, mesagerii Luminii, sunt mereu alături de noi, iar în scrierile lor ne putem refugia pentru „odihna contemplativă” a sufletului. În această catedrală a Luminii poeților se-nalță revelații ce mângâie umerii Răbdării zdreliți de patimi și ispite pământești. Nu-i așa? Zilnic, Dureri nebănuite se-nfig în trupuri pline de dumnezeire. În mintea cea curată, de copil, se-agită îndoieli sfărâmate de tăria ei de caracter, de credință și-apostolat divin. Ce bucurie mai mare-i decât un suflet aninat de zâmbetul sfânt și sublim? Al Poetului celest venit în lume printre minunați samarineni. Oare nu așa sunt și poeții adevărați, profunzi și generoși? Ei au venit pe acest pământ să vindece durerile sufletești, să-ndrume suflete pierdute din „turma cea de oi”. Calea ne-o luminează prin creațiile lor, cu torțe mari nepământești ce sfâșie-ntunericul prin care orbecăiesc în disperarea lor Nefericiții soartei. Sorbiți cuvinte vii din cupa plină cu poemele cerești și astfel veți merge întăriți pe drumul păcii interioare.
Poeții sunt neobosiți și nu au timp să moară pe străzile Iubirii. Ei se transformă în dorințe împlinite prin scrierile lor. N-au cui să spună despre durerea morții și-a lacrimilor vărsate-n tăcerea odăii de-acasă. Pe cine să-ntrebe, când rătăcesc creativi prin labirintul vieții supuși voinței de-nălțare? Prin intermediul poemelor înălțătoare amirosim ploile risipite-n pământul Copilăriei, unde trăiesc rădăcinile vieții veșnice păstrate-n adâncul ființei. Iată câteva definiții poetice memorabile lăsate posterității, care în mod fericit rezonează cu „Ziua Internațională a Poeziei” dintotdeauna: ,,Poezia este muzica sufletului și, mai presus de toate, a sufletelor mari și sensibile” – Votaire; ,,Poezia este lacrima sufletului rostuită prin cuvânt” – Teodor Duma; ,,Poezia este căsătoria realității cu idealul, în sufletul poetului”– Bogdan Petriceicu Hasdeu; ,,Poezia nu este numai artă: ea este însăși viața, însuși sufletul vieții. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant”- Nichita Stănescu; „Poezia – trandafirul ce crește în potir de aur, sufletul frumos”- Mihai Eminescu.
Dumitru Țimerman / UZPR