default-logo

Basarabia în actualitate

Amintiri din viitor:  despre „corectitudinea  politică” în Uniunea Sovietică

 În Basarabia ocupată, înainte de masivele deportări ale „persoanelor fizice” a fost deportat sufletul românesc și marile personalități ale neamului românesc. Lui Eminescu, regimul de ocupație îi „dă voie” să revină în Basarabia, după trei ani de la moartea lui stalin, în 1955, și atunci, fără opera reprezentativă, ci cu „Împărat și proletar” și încă două-trei poezii. Moldovenismul primitiv, antiromânesc promovat la sminteală în stânga Prutului, rămâne o consecință, dincolo de ideologie, a interdicției în instituțiile de învățământ, a studierii creației făuritorilor de suflet, istorie, demnitate și cultură românească. 

În Uniunea Sovietică teroarea roșie a dictat „corectitudinea politică” și a formulat tezele de bază, cuvintele-cheie, limbajul de lemn. Comisarii roșii au emis buletinele false pentru moldoveni, le-a răpit identitatea românească și le-a cultivat ura față de România. Ei au decis ce autori pot fi considerați moldoveni și ce se permite de studiat din opera lui Alecsandri, Negruzzi sau Creangă (cuvântul român fusese extras din toate textele lor). În perioada de ocupație sovietică, Eminescu totdeauna a fost tratat ca un dușman de clasă, pe care comuniștii l-au acceptat trunchiat  din „generozitatea lor proverbială„ și din „principiile leniniste” ale moștenii trecutului. De Mircea Eliade, Octavian Goga sau Nicolae Iorga, nu găseai decât cuvinte de ocară în cărți și manuale sau nici nu dădeai de numele lor. În acea perioadă, România, deși era stat socialist și prieten cu Moscova, era prezentată în Moldova sovietică  în culori negre, identificată cu sintagma „țigani și sărăcie” și nu era scoasă din eroarea fatală și crima de neiertat comisă în 1918, când a „ocupat o parte din pământul rusesc — Basarabia”. 

Românii basarabeni, după ce au trecut prin „corectitudinea politică” instaurată prin teroarea roșie și transformată în normă de conduită în URSS, au descoperit că își pierd limba, conștiința, demnitatea și identitatea. Că își urăsc Țara lor adevărată, ]naintașii, istoria națională. Că a vorbi de rău și defăima România însemna parola magică — ascensiune, carieră politică și ușa deschisă spre nomenclatura comunistă. În acei ani a fost mutilat creierul a sute de mii de oameni simpli și a început fabricarea în masă a moldovenilor sovietici – o specie de mutanți și de mancurți a căror crez de viață îl cântau la tot pasul „мой адрес не дом и не улица, мой адрес Cоветский Cоюз”(„adresa mea nu-i nici casă, nici stradă/ adresa mea-i Uniunea Sovietică”). 

„Corectitudinea politică” din perioada sovietică a cultivat spiritul imperial și disprețul față de minoritățile naționale, rușinea de a face parte dintr-o națiune mică, de a vorbi o limbă primitivă, de a nu avea nimic în comparație cu „fratele mai mare”, care s-a sacrificat pe sine și a luat să fericească niște înapoiați adunați în 15 republici unionale. Am trăit această umilință, inclusiv când peste jumătate de milion de moldoveni sovietici, în urma propagandei, au renunțat benevol la originea lor, la limba maternă, la neamul lor. Ei aveau un singur ideal — să devină ruși cu acte în regulă. Limba lor maternă a devenit rusa și ei râdeau de ceilalți când vorbeau în „moldovenește”. 

Cum a fost posibil? Păi, fără Eminescu, Iorga, Mateevici, Eliade, Blaga, Arghezi, Goga, Pelivan sau Stere, ce mai rămânea în capul moldoveanului sovietic? Când dispare un nume de referință din istoria unui popor și este adus un boia în locul lui, începe un proces amplu de creare a complexului de inferioritate și de dispreț față de națiunea ta. Începe fabricarea mutanților, a mancurților fără memorie, fără părinți, fără limba maternă, fără țară. O zdreanță ca dodon, plătită de stăpân, poate fi transformat în șef de stat la Chișinău. E un semn de degradare, de îndobitocire și de înjosire a unui popor. 

Observăm că la București,  tot mai insistent, își fac loc în diferite instituții academice, culturale, didactice sau civile, un soi de „eliberatori”, de comisari de pe vremuri, travestiți în haine moderne, care încearcă să-i învețe pe români „corectitudinea politică”. Îndemnul din Basarabia ar fi pentru cei din dreapta Prutului — nu lăsați „binefăcătorii, mancurții, profitorii, mediocritățile și ratații” să-și bată joc de marile valori românești, nu le dați voie unor pretinși guru să dicteze și să vă spună cine este Eminescu, Hașdeu, Iorga, Eliade sau Goga, nu le permiteți să între în altar și să înceapă să vă învețe rugăciunile lor. O să ajungeți, poate mai încet, dar la sigur, ca moldovenii sovietici, cărora le era rușine de neamul lor, de limba maternă, de istoria națională, de identitatea lor românească. Atunci, un antiromân și mercenar ca Dodon, ar putea să ajungă la București, și să promoveze aberațiile antiromânești, transformate în politică de stat la Chișinău.

                                                                                                                                                          Alecu RENIȚĂ/UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.