default-logo

Marile schimbări ale lumii post-COVID-19

Munca de acasă sau din altă parte a țării ori a lumii va deveni o regulă, nu o excepție. Dacă înainte de pandemie doar câteva procente dintre americani, de pildă, munceau în acest fel, estimările arată că procentul ar putea sări la un sfert dintre angajați.
Ceea ce a stârnit multe polemici și a fost experimentat doar izolat, în nordul Europei, introducerea unui venit minim garantat pentru toată lumea, ar putea deveni realitate în lumea post-COVID-19.
Unul dintre sectoarele cele mai lovite de pandemia de COVID-19 este cel manufacturier. Cum a lucra de la distanță nu este o opțiune pentru acest tip de industrie, se presupune, la nivelul specialiștilor, că automatizarea și intervenția roboților pe liniile de producție se vor accelera semnificativ. Datele din timpul crizei au arătat că în cazul companiilor mai automatizate, supraviețuirea în mediul economic ostil creat de pandemie a fost mai crescută decât în cazul brandurilor care s-au bazat pe munca umană.
Odată cu închiderea la scară planetară a școlilor, educația a trecut în mediul online. Creatorii de programe educaționale de acest tip și-au sporit averile în plină pandemie, maniera de învățământ de la distanță urmând să dubleze semnificativ mai mult programele clasice de educație.
Însuși capitalismul așa cum îl știa lumea până mai ieri s-ar putea schimba radical, după cum estimează experții, în special din perspectiva direcționării de sume importante pentru susținerea clasei muncitoare.
Pandemia de COVID-19 a dat peste cap alegerile din foarte multe țări. Experții atrag atenția că absenteismul ar putea fi cuvântul de ordine dacă nu se vor găsi modalități de a se vota de la distanță, online sau prin intermediul poștei.
Revenirea turismului va fi un proces lung, iar mare parte din micile afaceri din domeniu nu vor rezista unei crize pe termen lung. În același timp, clienții afectați de criza economic și de teama de războiul în derulare în Ucraina nu vor mai avea aceleași sume alocate ieșitului în oraș și activităților de recreere. Potrivit unei cercetări a J.P. Morgan, cele mai multe dintre micile business-uri ale momentului, create pe modelul pre-COVID-19, nu pot rezista mai mult de… 27 de zile.
Pandemia de COVID-19 va dărâma de pe soclu dependența economiilor vestice de producția de masă din China. Dacă înainte de izbucnirea pandemiei, în statul asiatic se produceau 20% din bunurile din lumea întreagă, mai mult decât în oricare altă țară a lumii – cu „extreme” ca 90% din producția de antibiotice de pe piața SUA provenind din China – occidentalii repornesc industrii proprii demult uitate și se apucă să producă din nou mare parte din ceea ce importau din China. Fiecare stat se va reorienta, mai de vreme sau mai târziu, spre producție internă, iar decuplarea programată de combustibilul din Rusia va face și mai pregnant acest proces.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.