◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Ape bune

În răsăritul acestei zile mă gândesc cât de norocos sunt. Norocul constă în faptul că pot privi, din balconul de la etajul 6 al hotelului unde stau, cum soarele se străduiește să se desprindă de apa de jos, a Dunării, ca să se lipească de alta mai mare, cea de deasupra, a cerului, chiar să se cațere pe ea. Pe aceea care, desigur, va naviga până la asfințit, nu trebuie să mai spun eu.
La asta mă gândesc acum, după ce aseară, în timpul unei ploi torențiale care nu cred că a durat o jumătate de oră, am avut senzația că se unesc apele de jos, ale pământului, cu cele de sus, ale văzduhului. La fel cum, din dreapta, apa Siretului se unește cu apa Dunării și cum, după ce fluviul își ia avânt spre Tulcea, primește la sânul lui apele Prutului cel vremelnic despărțitor de neam. Și uite așa, mă gândesc că e mai ușor să-ți imaginezi și să crezi în unirea apelor, decât în unirea oamenilor. Aici îmi pare că norocul mă părăsește, un nor de tristețe ușor ca acela care ascunde acum culmile domoale ale munților Măcinului se petrece pe cerul sufletului meu. Dar trece, îl ajut chiar să treacă mai repede rotindu-mi privirea mult spre stânga, către spate, unde descopăr o întindere de ape de un albastru vinețiu, cam de culoarea norului de deasupra. E Brateșul, lacul pe care în anii de liceu îl găseam albastru pur. Dar uite că norocul revine, soarele a împins cohorta norilor peste înălțimile Măcinului și a creat un culoar de azuriu, o limpezime ireală bucură ochiul cu dezinvoltura unei acuarele reușite. În spațiul acestei acuarele, Dunărea îmi pare atât de aproape, și atât de liniștită îmi pare totodată, încât un gând copilăresc mă îndeamnă să caut o piatră și s-o arunc în trupu-i enigmatic și lunecos. Dacă aș ști că găsesc o pietricică, oricât de mică, numai să găsesc, aș încerca. Apoi, urmărind cum se îndepărtează și se risipesc cercurile provocate de gândul meu imatur, mi-aș imagina cum măresc misterul apelor adânci cu propriile-mi neștiute. Cel puțin așa îmi imaginam în timpul îndelungilor hălăduiri pe faleza adolescenței mele, când, în loc să citesc, îmi împărțeam neliniștile cu malul gălățean al Dunării.
Dunăre, Prut, Siret, Brateș. Salbă de ape, ape bune, în care mi-am clătit de atâtea ori sufletul, că mă simt nepermis de curat întotdeauna în împărăția lor. Aș mai visa la multe limpeziri, dar limpezimea pe care a făcut-o soarele mai devreme tot împingând și împingând și împingând la nori, a curățat dumnezeiește spațiul de deasupra locului unde se desfășoară Festivalul Internațional al Cărții Axis Libri. E un semn clar că trebuie să mă grăbesc, să dau și azi onorul cărților. Mă vor lăsa, ca răsplată, să-mi scald ochii sufletului meu norocos în apele lor pline de înțelepciune.

Firiță Carp / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *