Am părăsit România in condiții precare si dramatice sub semnul necunoscutului si imprevizibilului. Totuși, odată ajunsa in Canada am uitat toate problemele pe care le-am înfruntat pentru ca eram tânără si optimistă. Am început sa ma adaptez cultural si profesional, sa studiez si sa ma lansez într-o noua cariera, cea de profesor de franceza.
Vorbeam franceza in familie iar copilul meu mergea la școala franceza, aproape uitasem limba materna din lipsa de contact cu compatrioții mei până când intr-o zi am primit un pachet de la părinți. O prietena mi-a adus un pachet din Romania in bagajul sau personal.
Limba materna mi se părea ceva bizar, ciudat, avea parca o intonație diferita pentru ca nu o utilizasem de mult timp. Nu știu dacă ați avut aceasta senzație de îndepărtare de limba materna. Singura mea forma de comunicare cu familia era scrisul iar postașul devenise cel mai bun prieten al meu.
M-am uitat la pachet, l-am cântărit in mâini si mi-au trecut prin cap mai multe întrebări. L-am deschis cu emoție si curiozitate. Ce putea sa conțină pachetul? Nu imi doream nimic din Romania. In spatele meu departe, era un mare vid si amintirile mi se ștergeau încetul cu încetul sub durerea separației brutale. Aveam încă un gust amar si sufletul rănit care nu voia sa se vindece.
In pachet, înfășurate într-o hârtie de un ziar îngălbenit de timp si legate cu o sfoara erau doua costume populare pentru femei, unul pentru adult si altul pentru copil, vechi de o suta de ani care aparținuseră bunicii mele din partea tatălui meu. Obiectele aveau un miros îmbietor care îmi amintea de casa părintească.
Nu o cunoscusem pe bunica Saftica, un nume arhaic si putin folosit in zilele noastre. Ea se stinsese din viata relativ tânăra când eu aveam numai patru ani. Nu aveam nici o fotografie a ei. Uitându-ma la acest costum mi-am imaginat-o legănându-ma in bratele ei calde.
Am atins cu delicatețe si sfiala fiecare cusătură, plimbându-mi degetele pe materialul din pânza topita. Ce corpuri elastice si fragile aveau femeile de atunci, un git fin si o talie de viespe. Fota era cusuta cu măiestrie cu fir de aur sub care cădeau in voie câteva fire de lina cu culori vii de rosu, verde, albastru si violet. Pe fota am putut admira cinci garoafe stilizate cu doua frunze. Am încercat sa imi imaginez senzația pe care aceasta tânăra fata a provocat-o imbracata in acest costum, mladuindu-si soldurile sub miscarea melodioasa a franjurilor care lasau sa se vada o fusta alba ca zapada dintr-un material matasos. Imbracata ca o printesa in acest costum, inchinzind ochii am zarit-o furind un sarut bunicului meu, un flacau chipes cu ochii albastrii si o gura senzuala.
Nu am vazut pina in acest moment aceste obiecte care au facut parte din comoara spirituala si materiala a familiei mele. Ia este o capodopera, cusuta de mina unei femei cu un ac vrajit, folosind un fir de bumbac sau de matase si mai ales mult talent si imaginatie.
Mi-o inchipuiam pe bunica mea fabricind pinza topita, asezata la razboiul de tesut ca toate fetele tinere de virsta ei care stiau sa il foloseasca si apoi petreceau zile lungi fara sfirsit pentru a broda ia. Chiar firul de brodat era tesut acasa dupa o reteta traditionala pe care fiica o stia de la mama ei si apoi o transmiteau in familie, din generatie in generatie. Culorile erau de origine vegetala, pregatite cu grija si rabdare pe baza de plante si arbori fructiferi sau salbatici.
Regina Maria, nascuta Marie de Edimbourg a iubit cu pasiune bluza romaneasca pe care a purtat-o cu eleganta si mindrie.
Fabricata din in sau borangic, bluza romaneasca a cucerit lumea si a fost imortalizata de pictori celebri. S-a regasit in lista marilor creatori de moda si a facut parte din celebre colectii de moda.
Lazile de zeste ale bunicilor noastre ascund comori neasteptate in care se poate gasi o bluza uitata si prafuita pe care bunica noastra a purtat-o cu mindrie dansind hora intr-o zi de sarbatoare sau intr-o zi sfinta in biserica.
In acel moment mi-am dat seama cit de mult imi lipseste acest element din cultura mea si de atunci am dezvoltat o pasiune pentru straiele populare ceea ce m-a facut sa incep o colectie de costume traditionale romanesti.
La vederea acestui costum traditional, fiica mea Julie in virsta de 6 ani mi-a cerut sa il imbrac in fata ei. Aveam amindoua acelasi costum, ne-am uitat fericite impreuna in oglinda, admirind culorile si stilul.
“Mama, vreau sa dansez si eu dansuri romanesti” mi-a spus ea.
Am fost incintata ca ea isi dorea sa incerce ceva nou care imi era scump inimii mele, cu atit mai mult cind era vorba de dansuri pe care nici eu nu stiam sa le dansez.
Ea a iubit atit de mult dansul romanesc incit a dansat timp de 12 ani. Era atit de talentata si agila incit de fiecare data cind o vedeam dansind pe scena plingeam de bucurie si de mindrie iar inima mea de roman imi batea tare, gata sa casa din piept.
“Mama, imi doresc sa invat limba romana” mi-a spus ea intr-o zi. Fetita a perseverat timp de trei ani, mergind in fiecare simbata la scoala de limbi internationale din orasul nostru. Am fost surprinsa cind a afirmat ca ea este jumatate romanca si jumatate canadiana.
In acest timp eu si sotul meu canadian am inceput sa dansam dansuri traditionale romanesti, incepind cu dansuri usoare ca mai tirziu sa invatam si dansuri mai sofisticate.
Cind am participat la diferite festivaluri, am fost flatati cind oamenii ne intrebau daca puteau sa ne fotografieze cu superbele costume traditionale romanesti. Majoritatea nu stiau unde era situata Romania si nu au auzit vorbind despre aceasta tara ex comunista dar erau fascinati de frumusetea costumelor noastre.
Acest costum mi-a fasonat pozitiv identitatea, m-a impins sa ma redescoper, am simtit cit de mult familia si tara in care m-am nascut imi lipseau. Pentru a contracara sentimental de dezradacinare m-am angajat ca voluntar in comunitatea romanesca din Kitchener Waterloo si am devenit o ambsadoare a culturii romanesti.
Am purtat acest costum traditional chiar la scoala unde am predat cu ocazia diferitelor evenimente si am devenit un model pentru elevii romani. Am inceput sa organizez sarbatori romanesti pentru elevi si a ii invata colinde de Craciun si dansuri romanesti.
Mi-a fost greu sa imi recuperez identitatea, dar incet cu incetul am consolidat-o si am afirmat-o.
Provin dintr-o tara unde totaliarismul comunist a distrus partial identitatea mea cit si a poporului meu. Virusul comunismului a lasat cicatrice profunde in sufletul meu si de acea am parasit tara.
Nu pot sa stergi in mod deliberat o cultura nationala, literatura, arta, religia, traditiile folclorice si muzicale, istoria unui popor. Fara aceasta diversitate lumea s-ar simti saraca.
Paulina Popescu / Kitchener, Ont Canada