◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

Filiala Constanța atrage tânăra generație spre nobila profesie de jurnalist

Modul în care s-au implicat jurnaliștii constănțeni în desfășurarea diferitelor activități pentru îndeplinirea obiectivelor statutare ale breslei poate fi apreciat ca fiind pozitiv.
Astfel în anul 2017, biroul de coordonare al filialei Constanța a UZPR a propus realizarea unui proiect în parteneriat cu școlile constănțene, intitulat „Jurnaliști pe urmele lui Ovidius”, anul 2017 fiind anul omagial „Ovidius – 2060 de ani de la naştere şi 2000 de ani de la moarte”. Prin acest proiect a fost lansat un concurs jurnalistic, la nivelul școlilor generale și liceelor din județul Constanța. Un alt proiect privind creația jurnalistică a fost realizat de către jurnalista Sînziana Ionescu, corespondent din Dobrogea al ziarului „Adevărul“, care a avut mai multe întâlniri interactive cu tânăra generație de elevi și studenți. În aceeași notă se poate menționa realizarea de către Mariana Păvăloiu, publicist și cercetător de prestigiu al istoriei Marinei Române, a unui număr special al Revistei „Marina Română”.
În perioada 2017 – 2018, Ioan Damaschin, membru al UZPR din anul 1992, în urma unei riguroase documentări timp de mai mulți ani, a editat și lansat trei lucrări de referință în domeniul Istoriei României și Istoriei Marinei Române: „Război Submarin la Marea Neagră”, „Eroii Neuitați din Adâncuri” și „Domnitorii Români Ctitori la Sf. Munte Athos”.
În ce privește forța filialei și reperele acțiunilor viitoare, este cunoscut faptul că puterea de manifestare a unei organizații rezidă în numărul membrilor care o compun, calitatea acestor membri, dar și modul de organizare – coordonare a activităților. Pe aceste considerente, noul comitet de coordonare ales a schițat un program de realizare la nivel local a obiectivelor UZPR în perioada următoare. Astfel, un prim obiectiv pe care și l-a propus este acela de atragere a unui număr cât mai mare de jurnaliști constănțeni ca membri activi în UZPR – asociaţie profesională de creaţie publicistică şi jurnalistică. În acest sens, membrii comitetului coordonator au în vedere să poarte discuții cu colegii din redacțiile pe care le reprezintă, astfel ca numărul membrilor UZPR în filială să crească, iar coordonatorul de filială să efectueze, în același scop, vizite la celelalte redacții din mass-media constănțene. De altfel, la doar două zile de la alegerea sa în conducerea filialei UZPR Constanța, Ioan Damaschin a fost invitat la postul Radio-SKY, unde, împreună cu jurnalista Auris Luca, au discutat chiar despre prevederile și obiectivele UZPR și cum pot fi ele puse în practică. Dialogul radio-difuzat având ca temă UZPR a adus astfel în conștiința publică rolul și modul în care aceasta se implică și își onorează statutul de asociație de interes public, pe de o parte și, pe de altă parte, a contribuit la conștientizarea jurnaliștilor pentru a strânge rândurile în jurul ei. Un alt obiectiv este acela de continuare a proiectului din anii trecuți, acela de realizare a unor întâlniri interactive cu tânăra generație de elevi și studenți pe tema meseriei de jurnalist.
Colaborarea cu instituții de cultură și învățământ pentru dezvoltarea cercetării științifice în domeniul istoriei, teoriei și practicii presei, utilă instruirii jurnalistice universitare și postuniversitare, reprezintă un alt obiectiv statutar. În acest sens se are în vedere realizarea unei colaborări mai strânse cu instituții cum ar fi: Asociația Elevilor Constănțeni, Universitatea Ovidius, Liga Navală Română, Clubul Umoriștilor Constănțeni, filiala Constanța a Uniunii Scriitorilor, Muzeul Național al Marinei Române, Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța etc.
În contextul colaborării cu alte instituții pot fi luate în considerație și conferințele anuale itinerante pe care Ioan Damaschin, împreună cu alți istorici militari, printre care Mariana Păvăloiu, membru al asociației, în colaborare cu Liga Navală Română și Muzeul Național al Marinei Române, le susține în garnizoanele: București, Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Sulina. De fiecare dată, aceste manifestări și-au găsit reflectarea în presa locală.

Ioan Damaschin / UZPR

(Revista UZP nr. 10)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *