default-logo

Dan Alexe și scatologia talentului mercenar

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a acordat recent, în cadrul evenimentului anual Premiile „Eminescu Ziaristul”, câteva „distincții” speciale intitulate „Premiile Mătrăguna”. Acestea sunt, de fapt, sancțiuni publice pentru cei care mutilează iresponsabil imaginea lui Eminescu în cultura și spiritualitatea românească. „Laureați” ai acestor „premii” la această primă ediție (în cadrul celei de-a opta ediții a Premiilor „Eminescu Ziaristul”) au fost: Horia Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu, Dan Alexe, Lucian Boia, Cristian Tudor Popescu și Ioana Bot. Oricât nu ne-ar conveni și oricât ar fi de nejustificat, iconoclasmul există. N-ai ce-i face, poți doar să-l sancționezi. Iar imaginea tutelară a lui Eminescu acționează, asupra iconoclaștilor, ca un magnet irezistibil. Fără a intra în speculații freudiene, acești iconoclaști sunt totuși de mai multe categorii. Am să mă refer doar la două dintre ele.

Una este cea reprezentată de Cristian Tudor Popescu, care suferă, în general de sindromul isteriei în fața perfecțiunii (sindromul anti-Pieta), despre care am scris cu altă ocazie. În privința lui Eminescu, Cristian Tudor Popescu are însă o atitudine cel puțin sofisticată: el îl denigrează pe marele poet lăudându-l. Adică, după ce face, la un post de televiziune, afirmația șocantă că Eminescu era ateu, îi enumeră calitățile carteziene ale gândirii, anvergura culturală, atitudinea civică, patriotismul, virtuțile jurnalistice etc. Afirmația privind „ateismul” poetului o enunță cu un aplomb sacerdotal care mai că te-ar strivi, dacă nu și-ar ilustra aserțiunea cu un fragment din „Împărat și proletar”. Mai exact cu un fragment din discursul proletarului, pe care Cristian Tudor Popescu îl asimilează cu gândirea lui Eminescu însuși. Nu cred că „vectorul de opinie” CTP n-a citit toată poezia. Și, mai ales, nu cred că n-a înțeles-o. Știe însă că majoritatea telespectatorilor n-au citit decât ce au învățat la școală (în clasa a opta, din câte mi-aduc aminte) și pe această secvență curiculară își construiește tot discursul. Adică manipularea – căci de manipulare e vorba – prin care „beneficiarul” discursului său asociază multitudinea calităților lui Eminescu cu ideea de ateism. Aș numi această formă de denigrare iconoclasm sub acoperire.

O formă extremă de iconoclasm o întâlnim la Dan Alexe, talentatul autor al mizerabilei cărți „Dacopatia și alte rătăciri românești”. Nevoia sa de denigrare, dacă nu e o misiune de mercenariat, este patologică, ba chiar scatologică și se orientează, de regulă, spre domeniul sacralității. După ce, în cartea amintită, a afirmat, de pildă, despre Călușari, că sunt „o confrerie homosexuală inițiatică”, merge mai departe și face un spectacol mediatic scabros, în care Eminescu și Creangă apar, în filmul „Un bulgăre de humă” al lui Nicolae Mărgineanu, ca doi homosexuali îndrăgostiți (articolul blasfemiator a apărut pe site-ul www.vice.com (preluat, spre ilustrare, și în numărul 67 din CERTITUDINEA). Ba a scris și o piesă de teatru, „Eminescu la Creangă”, în care insinuează același lucru. Cu alte cuvinte, Dan Alexe vede peste tot homosexuali, încât stai și te întrebi dacă nu cumva chiar el este gay și simte nevoia ca și alții să fie. Și i-a găsit tocmai pe Eminescu și Creangă. Iconoclasm scatologic s-ar putea numi exhibiționismul cultural al lui Dan Alexe.

Dar pedeapsa vine de unde te aștepți mai puțin. Pe lângă „recompensa” acordată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România („Premiul Mătrăguna”), Dan Alexe a mai primit și o „scatoalcă” de la un confrate de-al său, Ovidiu Eftimie. Dar nu pentru că i-a denigrat pe Eminescu și Creangă făcându-i homosexuali, ci pentru că… i-a furat ideea!

„Cum a ajuns acest oxiur literar să fure idei de la amărâți ca mine, gen aia cu relația homosexuală între Creangă și Eminescu din filmul „Un bulgăre de humă”, când pe vremuri ciordea de la Kundera? Băi, atât de jos ai ajuns, atât de boschetar?… Cum știu că e ciordită? Păi e foarte de nișă ideea, pe bune, și e cam foarte greu în bula asta mică să aibă și bețivul ăsta cam aceeași idee. Omul nu e foarte creativ, nu are cultura necesară, nu frecventează locurile astea și nici foarte bun la umor nu e, se cam screme de fiecare dată să scoată ceva și când e luat la bâză reacționează foarte urât”. (Ovidiu Eftimie, https://eftimie.net).

Iată, așadar, că sunt mai mulți care nu pot concepe între doi bărbați decât o relație homosexuală. Pentru că sunt puțini oamenii care pot ieși din propria paradigmă, acceptând și altceva decât proiecția a ceea ce sunt ei.
Așa că zic și eu, împreună cu Mircea Radu Iacoban, scenaristul filmului „Un bulgăre de humă”: „Mare e grădina lui Dumnezeu!”. Deși ar trebui, poate, să zic altfel: „Întărâtă-i drace! Poate-și dau în cap și se mai răresc!”.

Articol apărut în numărul 67 al revistei „CERTITUDINEA”

Autor: Miron Manega

Despre autor

Lasă un răspuns

*