◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Marele Pandur în an aniversar

Îngerii Domnului tocmai au înfășurat două veacuri din covorul nemărginit al timpului, învelind cu grijă în sulul strâns grămadă o nouă pagină de jertfă din istoria noastră națională, un moment glorios de luptă pentru dreptatea unui popor obidit, care trăia în sărăcie cruntă sub povara birurilor puse de stăpânirea din acea vreme. 

Puține personalități au rămas întipărite în memoria poporului nostru cum avea să fie Tudor Vladimirescu, căruia românii i-au dedicat nenumărate cântece, legende și balade, ba chiar ajung să-i invoce numele și să-l cheme din mormânt ca să ne salveze de ciocoii de azi la fel cum a făcut în vremea lui.

Adevărat martir al neamului românesc, numele lui Tudor poate fi alăturat fără tăgadă acelor mucenici din vremurile trecute pe jertfa cărora s-a clădit istoria neamului românesc, dintre care i-aș pomeni cu aceeași pioasă evlavie pe Constantin Brâncoveanu, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Gheorghe Doja, Horia Cloșca și Crișan și mulți alții ca ei. 

Deși nu avea origini princiare și nici nu era un erudit, acest om impozant al timpului său a avut puterea să se ridice la înălțimea  vremurilor în care a trăit, el fiind totodată și una dintre cele mai controversate personalități din întreaga noastră istorie națională. Proiectat pe piscurile devenirii noastre de complexitatea intereselor și a jocurilor politice în centrul cărora s-a aflat, Tudor a jucat o carte însemnată în deschiderea zorilor României moderne. 

Tocmai de aceea, evenimentele din prima parte a anului 1821 au fost analizate și surprinse atât de diferit de istorici, care nici în prezent nu sunt încă deciși în ce tablou politic să le încadreze, fiind numite de unii mișcare socială, de alții răscoală populară, ca aceia care s-au aplecat cu mai multă profunzime asupra lor să le identifice și implicațiile politice, care au influențat ulterior importantele evenimente și reforme care au urmat în istoria poporului român.

În contextul interpretărilor oferite de unii sau de alții dintre istoricii români sau străini și liderul mișcării a fost zugrăvit într-o paletă cromatică variată, de la marele erou care s-a impus prin personalitatea sa marcantă, care a acționat pentru binele poporului său și mai ales a țărănimii obidite, până a fi socotit de unii că ar fi fost omul rușilor, austriecilor sau a turcilor, de alții drept o unealtă a „Eteriei”, ba s-au găsit și dintre aceia care l-au  socotit agent al spionajului britanic. O formă murdară de a lovi în istoria și eroii neamului românesc, unii sperând că terfelindu-ne trecutul vor reuși să ne lase fără viitor.

În noaptea de 18/19 ianuarie 1821, Alexandru Șuțu, domnul Țării Românești, a fost otrăvit de complotiști pentru refuzul de a sprijini mișcarea eteristă. Dimineață când a fost anunțat decesul a fost întrunit Divanul, care a constituit o vremelnică cârmuire formată din mari boieri care se trăgeau din familii grecești aduse în țară de domnii fanarioți, mai toți înrudiți între ei. Cu o noapte înainte de muri Voievodul, Tudor care se afla la București a fost trimis în Oltenia să adune oameni și să declanșeze acțiunea convenită cu marii boieri. Era însoțit de Dimitrie Macedonschi, omul „Eteriei” și o gardă de arnăuți. Pandurul avea sarcina să adune voluntari pentru a-l ajuta pe Alexandru Ipsilanti să treacă Dunărea pentru a ajunge în Grecia. 

Pe 21 ianuarie Tudor trage la casele prietenului său Vasile Moangă din Târgu-Jiu, căruia îi destăinuie că răscularea poporului se face cu învoiala boierilor patrioți. Noile sale obiective aveau să se facă auzite în cunoscuta Proclamație de la Padeș din 23 ianuarie 1921 prin care și-a propus să mobilizeze poporul și care va declanșa adevărata mișcare în fruntea căreia se va afla până ce își va da sfârșitul. 

În cele trei zile cât a stat la Padeș cât și pe drumul spre capitală adunarea norodului sporește în număr, astfel că va ajunge la câteva mii de valahi care s-au adunat la chemarea lui Tudor pentru a îndrepta nedreptățile din țară. El însuși se socotea drept un fiu al Patriei, menit a se jertfi pentru norod. Mii de exemplare ale Proclamației sunt răspândite de oamenii pandurului în toată țara, iar unele dintre ele au ajuns și în București.   

Cererile norodului românesc” lansate în Proclamația de la Padeș a fost primul semnal că planurile lui Tudor nu mai converg cu cele ale boierilor, ba chiar, vătaful de plai începe a-și depăși însărcinările pentru care a fost ales și se erijează în lider al poporului. Deși nu avea dezlegarea căimăcămiei, Tudor trimite memorii adresate suveranilor Porții Otomane, Rusiei și Austriei, adevărate documente de drept internațional prin care își asuma în nume propriu reprezentarea Țării Românești. 

În drumul spre București Tudor întărește mănăstirile din Oltenia care devin o adevărată fortăreață menită să-l ajute să reziste fie atacurilor otomane, fie celor ale eteriștilor.

Mii de oameni se adună la chemarea Pandurului care își va stabili tabăra pe câmpul Cotrocenilor, pe atunci aflat în afara orașului. Aici el va da o nouă proclamație adresată atât boierilor cât și poporului, în care își justifică acțiunile, arată cauzele care l-au făcut să ia armele, acestea fiind pierderea privilegiilor și jafurile la care a tot fost supus poporul. Proclamația este o adevărată chemare la unitate a tuturor claselor sociale din Țara Românească, invitate de Tudor să lucreze împreună pentru cauza obștească și pentru nașterea a doua a dreptății noastre, un alt mesaj profund lăsat neamului său spre eternitate .

Dezavuarea de către țarul Alexandru a celor două mișcări emanate din dorința de dreptate și libertate a celor două popoare balcanice, cât mai ales cartea de afurisenie dată de noul Patriarh de Constantinopol și de Sinod – toată vechea conducere a Patriarhiei a fost măcelărită de turci ca reacție la acțiunile declanșate de Ipsilanti – îi descurajează pe eteriști care se retrag din București și își pun tabăra la Târgoviște, asigurându-și astfel posibilitatea de a se refugia la nevoie în munți.

În acest timp Tudor continuă demersurile începute pentru a preveni expediția pusă la cale de sultan, apelează la sprijin la țarul Rusiei și la împăratul Austriei, scop în care  trimite un memoriu cancelarului austriac Metternich pe care îl roagă să facă tot posibilul ca Austria și Rusia să intervină pe lângă sultan pentru a opri invazia în Țara Românească. Face apel la unitatea întregii țări în fața pericolului otoman, ba chiar îi invită și pe boierii care  s-au refugiat la Brașov, cerându-le să se întoarcă în țară și să lucreze împreună pentru binele norodului, un adevărat act de amnistie pentru toate faptele lor din trecut, fiind pus deasupra tuturor interesul suprem al Țării. 

În paralel, Tudor a acționat pentru instaurarea ordinii și a domniei legii într-o perioadă tulbure marcată de tot felul de jafuri comise atât de unii dintre eteriști, cât și de unii din arnăuții și chiar pandurii adunați în jurul său. Pentru a asigura o mai bună siguranță boierilor din vremelnica stăpânire îi mută de la Mitropolie la casele lui Dinicu Golescu, să fie mai aproape de tabăra sa de la Cotroceni. A instituit un tribunal special care să judece ostașii care comiteau jafuri, indiferent cărei tabere aparțineau. A condus judecăți și a semnat acte care denotă că în cele două luni cât a stat la București a condus țara ca un adevărat Domnitor. 

Nu se știe ce s-ar fi întâmplat și cum ar fi sfârșit mișcarea declanșată de Marele Pandur dacă nu ar fi intervenit trădarea celor doi comandanți ai arnăuților, Dimitrie Macedonschi și Hagi Prodan, care și-au pus dinadins corturile în casele din curte, în spatele foișorului unde s-a instalat Tudor, separându-l astfel de pandurii săi. Poate ar fi reușit să negocieze cu turcii și să ajungă la o înțelegere cu ei. S-ar fi împlinit astfel voia norodului care ar fi găsit dreptate la un Domn ca Marele Pandur după ce lucrurile s-ar fi liniștit și ar fi revenit la un curs normal. 

Din păcate nu a fost să fie așa, cu ajutorul celor doi trădători Tudor a fost ridicat și dus sub pază în casele boierului Mavrodolu din Pitești, ca a doua zi, pe 23 mai, să fie mutat la Târgoviște și dat pe mâna eteriștilor. 

Nu se cunosc exact toate împrejurările care au condus la moartea tragică a Marelui Pandur. Ceea ce se știe este faptul că în noaptea de 26 spre 27 Tudor a sfârșit ca un adevărat martir, purtând în spate crucea Golgotei neamului său. După un ospăț la Mitropolia din Târgoviște la care a fost văzut alături de capii mișcării eteriste a fost luat la o așa zisă plimbare și scos în afara orașului unde a fost ucis mișelește, trupul său cel sfânt fiind ciopârțit de asasini și aruncat într-o fântână părăsită.

Indiferent cum a fost numită mișcarea declanșată de Tudor Vladimirescu de-a lungul celor două veacuri care au trecut până în prezent, numele său va rămâne veșnic înscris în cartea istoriei neamului românesc, iar ideile sale vor dăinui, flacăra dreptății se va aprinde din nou în clocotul mișcărilor revoluționare din anul 1848 și vor sta la baza multora din reformele de mai târziu care vor duce la modernizarea României.

                                                          Andrei Breabăn,  Ziarist și scriitor

                                                     

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *