default-logo

Cărbunele, marfă la mare căutare

Criza energetică din Europa a schimbat situaţia cărbunelui. Chiar dacă nu se știe cât va dura acest boom, preţurile la cărbunele utilizat de termocentrale pentru a produce electricitate au atins valori record, pe măsură ce multe state europene au pierdut accesul la livrările de gaze naturale şi cărbune din partea principalului lor furnizor, Rusia. Acum, cumpărătorii din Europa şi din alte părţi sunt dispuşi să plătească sume mari în dolari pentru a cumpăra cărbune din locuri îndepărtate, precum Tanzania, Botswana şi chiar Madagascar. Această revenire a cererii pentru cărbune contravine cu planurile climatice destinate tranziţiei dinspre cel mai poluant combustibil fosil. „După debutul războiului, jucătorii europeni sunt dispuşi să meargă oriunde este cărbune. Ei se oferă să plătească preţuri foarte bune”, spune Rizwan Ahmed, director de operaţiuni la compania minieră Bluesky Minings din Tanzania, potrivit AGERPRES.
Traderul de materii prime Cargill a înregistrat o creştere semnificativă a livrărilor de cărbune spre Europa în ultimele luni, a declarat preşedintele diviziei de transport oceanic de la Cargill, Jan Dieleman. Potrivit acestuia, în perioada iunie-august 2022, Cargill a transportat nouă milioane de tone la nivel global, comparativ cu şapte milioane de tone în perioada similară a anului trecut. „Europa concurează cu alţi cumpărători şi alternativa, care este gazul natural, este mai scumpă. Europa ar trebui să poată să îşi asigure cărbunele şi vom vedea livrări în Europa dinspre Columbia, Africa de Sud şi chiar şi de mai departe”, a apreciat Jan Dieleman.
Chiar dacă fereastra de oportunitate ar putea fi una de scurtă durată, având în vedere că situaţia geopolitică ar putea să se schimbe, unele ţări cu resurse carbonifere consideră că marjele de profit sunt mult prea bune pentru a le rata.
Tanzania se aşteaptă ca exporturile sale de cărbune să se dubleze în acest an, până la 696.773 de tone, în timp ce producţia ar urma să se majoreze cu 50% până la 1,364 milioane de tone, potrivit comisiei miniere. Companiile care se ocupă cu extracţia cărbunelui se bucură în prezent de marje de profit fără precedent, în ceea ce ar putea fi ultimul boom al unei industrii care este presată să îşi reducă producţia. Potrivit lui Rob West, analist la Thunder Said Energy, la finele lui 2020, când preţul la cărbune era de 75 de dolari pe tonă, o mină de cărbune putea genera o marjă de profit de 15 dolari pe tonă. Însă la un preţ al cărbunelui de 400 de dolari pe tonă, marja de profit creşte până la 235 de dolari pe tonă.
Traderii din Europa sunt dispuşi să plătească un preţ dublu faţă de cumpărătorii din Asia. Potrivit lui Rizwan Ahmed, de la compania minieră Bluesky Minings, a primit solicitări din partea unor cumpărători din Germania, Polonia şi Marea Britanie.
Foto: Wikipedia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*