default-logo

Val de spectacole în noua stagiune a ARCUB

Stagiunea de teatru de la ARCUB se deschide vineri cu reprezentaţia spectacolului „Carne”, în regia lui George Zamfir, o producţie a Teatrului Arte dell’Anima.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, stagiunea de toamnă a ARCUB va cuprinde de la texte shakespeariene reinterpretate la piese multipremiate, proiecte cu mesaj social sau dramaturgie contemporană europeană.
Actorii Mircea Andreescu şi Ion Grosu se întorc pe scena de la Sala Mare ARCUB pe 24 septembrie, cu o nouă reprezentaţie „Nunzio”, un spectacol despre prietenie şi despre realitatea esenţială regizat de Alina Hiristea după o piesă multipremiată de Spiro Scimone.
Programul stagiunii este completat de mai multe reprezentaţii ale spectacolului de teatru inovator.
Cele mai recente titluri ale WonderTheatre, comediile „Universitatea de râsete” şi „Ultimul Don Juan”, care au avut premiera anul acesta pe scena de la Sala Mare ARCUB, au fost preluate pentru o nouă serie de reprezentaţii în cadrul stagiunii curente.
Biletele au fost puse în vânzare la preţuri variabile în funcţie de categoria de loc şi pot fi achiziţionate online de pe acub.ro, bilet.ro şi de la casa de bilete ARCUB. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.
Foto: arcub.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*