◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Momente istorice la Roma. Liderii religioși ai lumii s-au rugat împreună pentru pace

Momente impresionate, marți, la Roma. Papa Francisc a conduo rugăciune pentru pace într-una dintre cele mai vechi bazilici din oraș și a participat la o ceremonie alături de reprezentanţii marilor religii ale lumii și de președintele Italiei, în Piaţa Capitoliului.

Papa Francisc și patriarhul ortodox Bartolomeu, dar și alți liderii creștini, iudaici, budiști și musulmani s-au rugat împreună și au lansat Apelul pentru Pace 2020.

Deviza evenimentului a fost „Nimeni nu se salvează singur. Pace și Fraternitate” și, potrivit Vaticanului, vine într-un moment de grea încercare pentru omenire. Pe lângă pandemia de coronavirus care afectează tot mai puternic diverse regiuni de pe glob, au loc războaie interminabile, ca acelea din Siria și Yemen, dar și conflicte reaprinse cu deosebită violență, cum este cazul celui din Nagorno-Karabagh. 

Liderii religioşi s-au rugat în diferite lăcaşuri marţi după-amiază. La Bazilica Santa Maria din Aracoeli au fost prezenţi Papa şi ceilalţi creştini, alături de patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I, şi de reprezentanţi ai diferitelor biserici ortodoxe şi protestante. Episcopul Heinrich a reprezentat Consiliul Bisericii Evanghelice din Germania.

Cultul mozaic a fost reprezentat de Haim Korsia, marele rabin al Franţei, care a participat la o slujbă la Marea Sinagogă din Roma.

Islamul l-a avut ca reprezentant pe Mohamed Abdelsalam Abdellatif, secretarul general musulman al Comitetului superior al fraternităţii musulmane, iar budismul pe Shoten Minegishi.

Justin Welby, Arhiepiscopul de Canterbury şi liderul spiritual al anglicanilor, urma să participe la eveniment, însă nu a putut ajunge din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Rugăciunea creștinilor a fost condusă de Suveranul Pontif, iar papa l-a numit pe patriarhul Bartolomeu „fratele lui”.

„Lecția recentei pandemii, să fim onești, este aceea a conștientizării faptului că o întreagă comunitate mondială navighează într-o barcă unde dacă îi este rău unuia, le este rău tuturor. Să ne amintim: nimeni nu se salvează singur, ne putem salva numai împreună”, a spus Papa Francisc.

După rugăciunea simultană, care a durat aproximativ o oră, cu toţii s-au reunit în prezenţa preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella, în Piaţa Campidoglio, unde a avut loc o nouă ceremonie.

Întâlnirea internaţională de rugăciune pentru pace între marile religii ale lumii a fost urmată de proclamarea Apelului pentru pace din 2020 şi de aprinderea Candelabrului păcii.

Victimele războaielor și ale pandemiei au fost comemorate printr-un minut de reculegere.

„O lume fără război și violență nu este o utopie”, se arată în Apelul pentru pace semnat de Papa Francisc și liderii religioși.

Papa a purtat pentru prima dată mască la o slujbă publică

Papa Francisc a purtat marţi pentru prima dată mască la o slujbă publică, când împreună cu alţi lideri religioşi a participat la Roma la o întâlnire internaţională de rugăciune pentru pace, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Suveranul Pontif a purtat o mască albă în timpul slujbei oficiate la Bazilica Santa Maria din Aracoeli din Roma. El a purtat anterior mască doar în maşina care îl ducea la audienţele sale săptămânale de la Vatican.

Papa Francisc a fost criticat, în special în social media, pentru că nu a purtat mască la audienţele sale generale şi pentru că a intrat uneori în contact relativ strâns cu vizitatorii.

Papa Francisc şi-a scos masca marți în timp ce a citit rugăciunea, la fel ca şi ceilalţi lideri care s-au adresat mulţimii, dar a pus-o la loc când a terminat de vorbit.

digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *