default-logo

FILIT 2022

În perioada 19 – 23 octombrie 2022, Iașul este în sărbătoare.
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, proiect finanțat de Consiliul Județean Iași, prin Muzeul Național al Literaturii Iași, promovează Literatura Contemporană.
Oaspeții săi sunt scriitori și traducători din diferite unghiuri ale lumii. În fiecare seară, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, iubitorii de Literatură au bucuria de a cunoaște un scriitor în vogă.
Duminică, 23 octombrie 2022 se va decerna Premiul ICR pentru cea mai bună traducere a unei cărți din Literatura Română a anului 2021.
Deopotrivă, se va decerna și Premiul Liceenilor pentru cea mai îndrăgită Carte a anului 2021.
În prima seară FILIT – 2022, am devenit martorii unui dialog firesc și natural între doi scriitori: Manuel Vilas (Spania) și Marin Mălaicu-Hondrari (România).
Ceea ce ne-a cucerit din primul moment nu a fost cumulul de realizări ale scriitorului Manuael Vilas, ci naturalețea și simplitatea Omului Manuel Vilas.
E drept, convorbirea ghidată de scriitorul și traducătorul Marin Mălaicu-Hondrari, „gazda” serii FILIT 2022, a avut ca punct de plecare esența romanului „ORDESA” (alcătuit din flash-uri de viață reală), proaspăt tradus în românește, cu titlul „În toate a fost frumusețe” (Editura Pandora M, 2022), însă sinceritatea invitatului spaniol, care a cucerit pe cititorii-spectatori (în număr foarte mare) prezenți în impozanta Sală a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
Nu e prima oară când facem cunoștință cu elemente de autobiografie învăluite în faldurile ficționalității, însă de această dată a fost ceva cu totul diferit.
În viața fiecăruia dintre noi se implantează amintiri din trecut. Puține sau multe? Nu are importanță. Ele amprentează destinul nostru.
Pentru Manuel Vilas, Barbastro, satul spaniol natal, rămâne oglindă vie, neîntinată. Deopotrivă, „Valea Ordesa, din Pirinei” și „faimosul și minunatul munte Monte Perdido”.
Admirabil! Omul Manuel Vilas își exprimă iubirea și recunoștința față de memoria părinților săi, în special, a tatălui, care, pare-se, nu încetează „să-i trimită mesaje” (și dincolo de moarte), să-l „însoțească” în demersurile sale, să-i fie alături, încurajându-l.
Iată cum Iubirea poate să ne învăluie în multiplele ei fațete, prin grija colosală a părintelui ca fiul să nu fie „lovit de vreo nenorocire, / vreo suferință, vreo otravă omenească” (Daniel).
„Sunt singurul om din lumea asta (…) care-și amintește zilnic de el. Nu e vorba că mi-l amintesc zilnic, ci că se află în mine permanent, m-am retras din mine pentru a-i face loc”.
Și cum s-ar putea explica acest „atașament” tată-fiu?! Simplu și la modul concret. Grija specială a părinților ca fiii (cât sunt copii) să fie protejați de valurile învolburate și de dramele prezentului. Această „protecție” s-a dovedit salvatoare, mai ales în timpul unui regim totalitar (pe care, de altfel, l-am trăit și noi, în România). Tocmai de aceea, tatăl rămâne în amintire, înfășurat în mantia unui „erou”; o „legendă”; un „zeu”.
Și totuși, mintea naratorului este bântuită și un mare și neiertător regret. A transformat trupul neînsuflețit al părintelui tău într-o cifră supusă flăcării ucigătoare. Greșală de nereparat!
Romanul acesta nu ne oferă doar istoria unui timp cu toate ocolișurile ei, ci un cumul de emoții și trăiri… „Mă uit pe fereastră și văd o depărtare plină de gingășie”. Așa s-ar cuveni să retrăim Amintirile! „Am fost săraci, dar cu farmec”. O constatare de care să ținem cont. Nu partea materială te face fericit, ci armonia sinelui. Și-această armonie se bazează pe sinceritate.
Câtă profunzime în afirmația: „Să nu povestim viața, ci adevărul”. Într-adevăr, „Adevărul este o podoabă, o podoabă morală” („Ordesa”, 25). Să nu uităm aceasta!

Livia Ciupercă / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*